Banalizarea terorismului

Banalizare răului este cel mai mare pericol care paște o societate atacată din interior. Pe acest fenomen se bazează și cei care, dintr-un motiv sau altul, se dedau la violență împotriva societății în care trăiesc, împotriva semenilor lor.

Marius Tiţa, 04.06.2017, 18:59

Banalizare răului este cel mai mare pericol care paște
o societate atacată din interior. Pe acest fenomen se bazează și cei care,
dintr-un motiv sau altul, se dedau la violență împotriva societății în care
trăiesc, împotriva semenilor lor. Acum nu mai este vorba nici de religie, nici
de politică, nici de vreun țel important ce ar putea fi invocat ca motiv sau
scuză, nu este decât un mod de acțiune antisocial, cu scop criminal fără
echivoc. Nimeni nu simte nevoia de a cere ceva în schimbul vieților luate,
revendicarea nu interesează pe nimeni.

În momentul în care ghidul ISIS de crimă
a lansat ideile total iresponsabile precum mașinile aruncate în mulțime sau
înjughierea aproapelui fizic, totul a devenit o demență criminală. Nicio
religie nu mai are loc în discuție, niciun credincios nu se mai poate simți
vizat, apărat sau persecutat. Totul este crimă fără discriminare, oameni de
orice religie cad victime acestor porniri, emoția se transformă în oroare și nu
slujește nimănui. Marea Britanie este atacată în ultimele 10 zile sub toate
formele de terorism. Cu fix o lună înaintea atentatului de la Manchester, o
mașină dintre cele care ar trebui să ajute oamenilor să își ducă viața pașnică
a fost condusă intenționat împotriva oamenilor de pe podul legendarului
Parlament de la Londra. Șoferul, un britanic convertit, a oprit lânga templul
democrației și a înjunghiat mortal un polițist. Acest mod de acțiune devine
patentul unei organizații cu pretenții de stat despre ale cărei intenții nu mai
pot exista îndoieli.

După o lună, un tânăr se aruncă în aer la ieșirea de la un
concert de care se bucuraseră mulți alți tineri și chiar adolescenți. În acest
weekend, când lumea vine la Londra să se distreze, locuitori ai Londrei au
lovit intenționat oamenii cu mașina pe Podul Londrei, apoi au coborât și și-au
înfipt cuțitele la întâmplare, în trecătorii pașnici, fără nicio vină. Demența
criminală a continuat cu disperarea ultimelor clipe de viață până când forțele
de securitate i-au împușcat pe asasini. Pentru ce să își dorească un tânăr
dintr-o societate liberă și dezvoltată
să moară asasinând oameni nevinovați? Există vreo religie sau ideologie care să
transforme această abjecție în titlu de glorie sau măcar să îi dea vreun rost?
Cum au ajuns acești tineri apostoli ai crimei, în loc să se bucure de viață
alături de semenii lor?

Printre imaginile teribile din aceste zile s-a ascuns
și una cu un tânăr care fuge cu un pahar de bere în mână. El respectă ceea ce
societatea a început să îl învețe în astfel de situații: fugi imediat de la
locul atacului, ascunde-te, fără să uiți să dai mobilul pe vibrații, și anunță
forțele de securitate imediat ce poți face asta în siguranță. Unii au văzut în imaginea
tânărului care fuge cu berea în mână să se ascundă și, eventual, să dea un
telefon poliției exact parabola care explică de ce terorismul nu va câștiga.
Londra devenise cea mai căutată destinație turistică a lumii, locul unde
oamenii vin să petreacă, în pub-uri devenite simboluri ale atmosferei
tinerești. Tânărul care își apără dreptul la o bere la Londra devine simbolul
unor principii pe care poate nu le aprobă toată lumea, dar care fac parte din
drepturile tinerilor care trăiesc în societăți ce promovează pacea. El a plătit
prețul londonez pentru această distracție, spun rețelele de
socializare, altă trăsătură a societăților contemporane evoluate.

Paradoxal
este faptul că atacatorii, teroriștii acestor zile, nu erau turiști sau oameni
veniți să vadă Londra și să îi simtă atmosfera, ci membrii ai societății
locale, oameni care au găsit un refugiu sau chiar salvarea în societatea
britanică împotriva căreia se întorc acum. Aceste reacții nu pot fi explicate
și nici justificate, nu produc evoluții, ci doar victime. Nu există decât crima
cea mai lașă și nimic care să ne facă să înțelegem de ce își dau viața cei care
se sinucid în acțiuni teroriste în mijlocul unei societăți care le-a salvat
viața.