Regina Maria a României

Recent, în inima Parisului, pe malul Senei, a avut loc o ceremonie la care au participat membri ai familiei regale a României, oficialităţi franceze şi diplomaţi români.

Marius Tiţa, 27.10.2019, 10:11

Recent, în inima Parisului, pe malul Senei, a
avut loc o ceremonie la care au participat membri ai familiei regale a
României, oficialităţi franceze şi diplomaţi români. Era evocată personalitatea
reginei Maria a României, care dădea numele său unei promenade pariziene de
lângă Turnul Eiffel. Este vorba de o parte a Cheiului Branly, exact lângă Podul
Iena, cel care face legătura între Turnul Eiffel şi Grădinile Trocadero, nume
şi locuri legendare ale Parisului. În 1922, regele Ferdinand şi soţia sa,
regina Maria, erau încoronaţi la Alba Iulia, ca regi ai României Mari,
reunite.

Dar cu exact un secol în urmă,
în 1919, regina Maria era la Paris pentru a susţine cauza României la
complicatele negocieri de pace ce au urmat Primului Război Mondial. Nimci nu
era clar şi simplu, în Europa şi în lume, atunci când armele au tăcut, după
patru ani de lupte sângeroase. Omenirea era epuizată de acest efort de
autodistrugere iar ambiţiile militariste şi de putere păreau a fi primele care
se refăceau. După dispariţia celor două mari imperii, cel austro-ungar şi cel
german, românii se confruntau cu pericole din toate părţile. La Est, Revoluţia
bolşevică răscolise întregul spaţiu geopolitic al Imperiului Ţarist, în care se
desfăşura un război civil. În Vest, la Budapesta, comuniştii luaseră puterea şi
îşi propuseseră să recucerească cât mai mult din vechiul spaţiu austro-ungar şi
să facă joncţiunea cu bolşevicii din Ucraina sovietică.

Dacă în Est asistăm la
tot felul de atacuri destabilizatoare peste Nistru, ale bolşevicilor, în
Basarabia care se unise cu regatul Român, în Vest regimul comunist maghiar a
lansat Armata sa Roşie împotriva liniei de demarcaţie cu România, stabilită de
Aliaţii victorioşi. Contraofensiva românilor a dus la eliberarea Ungariei şi a
Budapestei de sub regimul comunist şi zădărnicirea planurilor bolşevice de a
ajunge la doi paşi de Viena. În tot acest timp, la Paris se negocia intens,
tensiunea mutându-se de pe câmpul de luptă în spatele uşilor închise. Cei care
contau esenţial la Paris erau delegaţiile Franţei, Marii Britanii, Italiei şi
Statelor Unite ale Americii, conduse chiar de preşedinţi sau premieri.
Negocierile, care trebuiau să se raporteze la principiile autodeterminării
naţiunilor, enunţate de preşedintele american, Woodrow Wilson, înaintau cu
dificultate fiind reafirmate, cu putere, de peste tot, intenţii şi ambiţii ce
reveneau din secole de jocuri de putere.

Pentru România era esenţială
recunoaştere voinţei de unire cu Regatul a Basarabiei, Bucovinei şi
Transilvaniei, aşa cum fusese era exprimată în adunări populare, în anul 1918.
Delegaţia română care negocia la Paris, formată, mai ales, din politicieni din
Transilvania, care luptaseră pentru emanciparea românilor din fostul Imperiu
austro-ungar şi Unirea Transilvaniei cu România, aveau o sarcină complicată dar şi sprijinul
total al ţării. În primăvara anului 1919 este anunţată sosirea la Paris a
reginei Maria, o personalitate puternică, recunoscută şi apreciată în
societatea europeană.

Maria era prinţesă britanică, nepoata reginei Victoria,
fiica lui Albert, al patrulea copil al glorioasei regine, care a moştenit şi
numele regretatului său tată, prinţul consort Albert. Şi regina Maria a
moştenit numele mamei sale, Marea Ducesă Maria a Rusiei, fiica ţarului
Alexandru al ll-lea şi sora ţarului Alexandru al lll-lea. De altfel, la Paris,
nu departe de Promenada Reginei Maria a României se află celebrul pod care
poartă numele unchiului reginei Maria, ţarul Alexandru al lll-lea. Prinţesa
britanică Maria s-a căsătorit, în 1892, cu Ferdinand de Hohenzollern, prinţul
moştenitor al României, împreună cu care avea să treacă prin cumplitele vremuri
ale Primului Război Mondial şi să clădească evoluţia interbelică a României.

În
1914, regele Carol l moare, după o domnie de 47 de ani, iar Ferdinand şi Maria
urcă pe tron, când toată lumea încerca să atragă România, de partea sa, în
războiul ce se răspândea rapid. După doi ani de neutralitate, România intra în
război alături de Antanta, de aliatul său tradiţional, Franţa, şi puterile
democratice ale Vestului.