70 de ani, Europa, 75 de ani, pacea

9 mai este o zi intensă în istoria omenirii. La 9 mai, în 1945, armele au tăcut, după ani lungi şi cumpliţi, de război mondial. Armatele germane se predau, pe rând, în faţa ofensivei finale a Aliaţilor ajunşi la Berlin.

Adaugă ca sursă preferată în Google

Marius Tiţa, 09.05.2020, 09:30

9 mai este o zi intensă în istoria omenirii. La 9 mai, în 1945, armele au
tăcut, după ani lungi şi cumpliţi, de război mondial. Armatele germane se
predau, pe rând, în faţa ofensivei finale a Aliaţilor ajunşi la Berlin. La 7
mai, se semnează capitularea de la Reims, iar ziua următoare, capitularea, la un
nivel oficial mai înalt, se semnează într-o suburbie a Berlinului.

A rămas
acelaşi moment al intrării în vigoare a capitulării, ora 23.01, ora Berlinului,
a zilei de 8 mai 1945. Acel moment al zilei, la Moscova era devansat cu două
ore, din cauza fusului orar. Asta înseamnă că, în Uniunea Sovietică, era deja
ziua următoare, 9 mai, ora 1 şi 1 minut. Această diferenţă a devenit
semnificativă în contextul Războiului Rece, cu dispute ideologice pe multe
subiecte. Astfel, Vestul marca Ziua Victoriei pe 8 mai, în timp ce URSS şi
statele din Estul subordonat, pe 9 mai.

România, care a căzut sub dominaţia
sovietică, în conformitate cu înţelegerea secretă dintre Stalin şi Churchill, a
marcat încheierea războiului la 9 mai. Mai este, însă, un aspect. Fusul orar
face ca ora 23.01 a Berlinului să însemne primul minut al zilei de 9 mai în
România. Pe de altă parte, important este momentul semnării păcii, şi acesta a
avut loc pe 8 mai. Aceasta este, pe scurt, explicaţia privind ziua exactă a
păcii. Desigur, în 1945, Japonia a
continuat lupta până în august, capitulând numai după bombardamentele nucleare
de la Nagasaki şi Hiroşima.

Practic, războiul nu s-a încheiat brusc, la un minut
anume, tot aşa cum declanşarea sa a însemnat o succesiune de evenimente, nu
doar atacul împotriva Poloniei de la 1 septembrie 1939. Europa postbelică s-a
născut la 9 mai 1945, de atunci se fac planuri de renaştere şi înflorire,
speranţa a căpătat valenţe concrete. Peste exact 5 ani, la 9 mai 1950, ministrul
francez de externe,

Robert Schuman, un politician care a trăit în epicentrul
geopolitic al declanşării celor două războaie mondiale, a lansat un apel
concret pentru viitorul paşnic al Europei. Poate nu întâmplător într-o zi de 9
mai, la 5 ani după război, Schuman propunea o organizaţie cum nu se mai văzuse
până atunci, o alianţă de tip nou, de maximă încredere chiar între foştii
beligeranţi, între cei de la care pornise războiul. El propunea concret crearea
unei Înalte Autorităţi Comune pentru două industrii, a cărbunelui şi a
oţelului, care erau sinonime, la aceea dată, cu înarmarea, cu militarismul şi
cu războiul.

Astfel, ţările participante, cu Germania şi Franţa, în primul
rând, îşi coordonau în comun, transnaţional, aceste industrii strategice. A
fost punctul de pornire al Uniunii Europene de astăzi, un proiect unic în
istoria omenirii, care a adus nu numai pace, ci şi prosperitate. S-a pornit de
la ideea deciziei comune în două industrii esenţiale atunci, dar care acum sunt
mult reduse ca importanţă. Ideea a cunoscut o extindere a spaţiului de acţiune
dar şi o aprofondare a filosofiei sale.

În prezent, statele europene au o
monedă comună şi politici puse de acord în foarte multe domenii, nu numai
economice. În ciuda evoluţiilor contemporane, prima ieşire a unui stat din
organizaţia comunitară şi provocările la adresa solidarităţii europene lansate
de pandemia COVID, Uniunea Europeană continuă să fie o ideea generoasă,
corectă, care îşi arată eficienţa. Nu este un organism perfect dar tocmai
discuţia despre viitorul său îi asigură perfecţionarea de care are nevoie.

Lansată
la cinci ani de la război, de Ziua Victoriei, comunitatea europeană a păcii şi
prosperităţii continuă să străbată vremurile, adaptându-se la provocările situaţiei
internaţionale, la 70 de ani de la Declaraţia Schuman, fondatoare, şi după 75
de ani de pace mondială postbelică. ,