Revoluţia de acum două secole

Puţin cunoscută şi, de multe ori, eronat înţeleasă, în urmă cu două secole a avut loc, în România de acum, Revoluţia lui Tudor Vladimirescu.

Marius Tiţa, 13.06.2021, 11:30

Puţin cunoscută şi, de multe ori, eronat înţeleasă, în urmă cu două secole
a avut loc, în România de acum, Revoluţia lui Tudor Vladimirescu. A fost un
eveniment unic, care poartă numele liderului său, personalitate cu al cărui
destin se confundă această uimitoare revoluţie.

La începutul secolului al
XIX-lea, cele două principate româneşti, Moldova şi Muntenia, se aflau de un
secol sub un regim ciudat. Erau conduse de domnitori de origine greacă,
trăitori în cartierul Fanar din Istanbul, şi impuşi de Poarta Otomană.
Activitatea fiscal-economică era subordonată intereselor de plată a dărilor tot
mai mari pentru oficialii turci dar şi a plăţilor informale, necesare
menţinerii în funcţie, în cele două principate. În acelaşi timp, domnitorul şi
o întreagă clasă de privilegiaţi exploatau ţara prin metode de Ev Mediu
prelungit. Această rămânere în urmă faţă de restul Europei şi situaţia
economică dificilă a ţării impun o acţiune hotărâtă. Deoarece se cerea restabilirea
domniilor pământene şi reducerea împilării populaţiei, acţiunea revoluţionară a
lui Tudor Vladimirescu a avut, de la început, sprijinul marilor boieri din
familii vechi.

Revolta a început în ianuarie 1821, imediat după moartea
ultimului domnitor fanariot al Munteniei. Tudor din Vladimir, un foarte activ
comerciant, mai ales în relaţia cu Viena, care îşi câştigase singur rangurile
de mic boier dar şi ordinul Sfântul Vladimir, a pornit din Oltenia sa natală,
într-un marş spre capitala ţării, Bucureşti. Nucleul de forţă al mişcării îl
constituie pandurii olteni, un grup paramilitar local, de autoapărare, pe care
Tudor în condusese în luptă, împotriva turcilor, în timpul războaielor lor cu
ruşii, petrecute şi pe pământurile românilor. De la început, Revoluţia lui
Tudor Vladimirescu este însoţită de proclamaţii şi acte programatice care
stabilesc caracterul social şi naţional al mişcării. Se cere domnia legii,
dreptate, progres naţional, pace socială.

La scurt timp după declanşarea mişcării
conduse de Tudor Vladimirescu, tânărul
general rus Alexandru Ipsilanti, fiu şi nepot de domnitori fanarioţi cu
repetiţie ai Moldovei şi Munteniei, lider al mişcării pentru independenţa
Greciei, Eteria, a declanşat lupta care se pregătea de mai mult timp. Din Rusia
a intrat în Moldova şi, apoi, în Muntenia, unde, însă, se derula revoluţia lui
Tudor Vladimirescu. Paradoxal, Rusia, care îl avea ca ministru de externe pe
celebrul Capodistria, un viitor personaj esenţial al luptei grecilor pentru
independenţă, dezavuează atât acţiunea Eteriei, cât şi Revoluţia lui Tudor
Vladimirescu.

Deşi, în pricipiu şi declaraţii, forţele militare ale Eteriei ar
fi trebuit să treacă mai departe, în sudul Dunării, spre Grecia ocupată de
turci, Alexandru Ipsilanti pare mai atras de trecutul familiei sale de
domnitori fanarioţi trimişi de turci în principatele române şi amână mereu
continuarea acţiunii. El preferă să ordone asasinarea lui Tudor Vladimirescu şi
să se ţină departe de inevitabila confruntare armată cu turcii, care trecuseră
Dunărea, atât în Muntenia, cât şi în Moldova. După asasinarea lui Tudor
Vladimirescu de către eterişti, armata lor a fost distrusă de turci în lupta de
la Drăgăşani, iar Alexandru Ipsilanti a fugit imediat în Transilvania,
lăsându-şi oamenii în voia sorţii. Lupta patrioţilor greci a continuat, în
Grecia, care îşi vedea recunoscută independenţa, cu mari sacrificii, în 1832.

În Muntenia şi Moldova, după Revoluţia lui Tudor Vladimirescu, turcii au
renunţat la domniile fanariote şi i-au lăsat pe români să îşi pună proprii
lideri. De fapt, secolul al XIX-lea, care începe cu sacrificiul lui Tudor
Vladimirescu, avea să aducă o primă unire statală a românilor, independenţa
faţă de turci şi modernizarea ţării, din toate punctele de vedere.