Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Debut Regal pentru Festivalul Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova

Prima ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova, organizat de Radio România, a debutat luni, 30 septembrie, la Bucureşti.

Debut Regal pentru Festivalul Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova
Debut Regal pentru Festivalul Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova

, 02.10.2013, 13:30

Prima ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova, organizat de Radio România, a debutat luni, 30 septembrie, la Bucureşti.



În cadrul festivităţii deschiderii oficiale, în sala Grigorescu a hotelului Continental, Alteţa Sa Regală Principele Radu al României a oferit diploma privind înaltul patronaj al Alteţei Sale Regale Principesa Moştenitoare Margareta a României pentru Festivalul Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova, organizat de Societatea Română de Radiodifuziune, domnului Ovidiu Miculescu, Preşedinte Director General al Radio România.



Un festival internaţional de asemenea proporţii, cuprinzând trei continente, şi organizat de una dintre cele mai importante şi mai clasice instituţii de cultură şi de mass-media din întregul continent, Radiodifuziunea Română, nu poate fi decât un gest încurajator pentru prezentul ţării noastre. Dacă ne gândim şi la impactul atât de puternic pe care Radioul îl are în viaţa contemporanului nostru, european sau american, asiatic… vedem că evenimentul din această seară depăşeşte sfera culturalului şi atinge o sferă mult mai importantă, a strategiei noastre de consolidare a influenţei României în Uniunea Europeană şi dincolo de graniţele acesteia. Apoi este vorba de vocaţia de artă a Capitalei României, o vocaţie de artă cel puţin biseculară, despre acest oraş care, lăsat în pace să se dezvolte aşa cum trebuia, ar fi ajuns astăzi la 5 sau 6 milioane de locuitori şi ar fi fost Madridul Orientului European”, a declarat Alteţa Sa Regală Principele Radu al României, dorind, în final, succes festivalului.



Domnul Ovidiu Miculescu, Preşedinte Director General al Radio România, a ţinut, la rândul său, să remarce că este profund onorat şi se bucură că interesul statornic al Casei Regale a României faţă de Radioul public înnobilează acest act de cultură. Vom sărbători în curând 85 de ani de existenţă şi la acest ceas aniversar ne aflăm în faţa unei noi provocări prin Festivalul Grand Prix Nova. Întindem o nouă punte în eter şi facem acest lucru sub înaltele şi generoasele auspicii ale Casei Regale a României, şi de asemenea sub egida Uniunii Internaţionale Radiofonice şi Televizuale – URTI şi a Ministerului Culturii.” În încheierea discursului său, domnul Ovidiu Miculescu a menţionat că Festivalul şi concursul Grand Prix Nova este expresia dorinţei Radio România, împărtăşită de toate radiourile reprezentate în festival, de a relansa acest produs radiofonic sub semnul performanţei, de a-i reuni pe cei care îl produc sau îl sprijină şi de a oferi un cadru deschis competiţiei, în care semnificaţia teatrului rostit în eter să fie pusă în valoare”.



Între 30 septembrie şi 5 octombrie, în sălile de conferinţă ale Hotelului Continental, se desfăşoară audiţiile şi dezbaterile cu juriul şi creatorii programelor înscrise în concurs, un bun prilej pentru toţi cei prezenţi de a cântări noile tendinţe stilistice, precum şi viitorul teatrului radiofonic în peisajul mediatic actual, aflat într-o continuă şi alertă schimbare.



De la tradiţie la modernitate în teatrul radiofonic şi ce perspective oferă viitorul acestui gen artistic atât de îndrăgit, care este riscul de a depăşi formulele de expresie consacrate şi de a oferi publicului o experienţă sonoră inovatoare? Sunt provocările la care vor răspunde participanţii la Grand Prix Nova – Voicing The Future – festivalul care aduce la Bucureşti cele mai revoluţionare producţii radiofonice din întreaga lume.



Organizat sub egida Uniunii Internaţionale de Radio şi Televiziune (URTI) şi a Ministerului Culturii, Festivalul Internaţional Grand Prix Nova se adresează deopotrivă creatorilor, specialiştilor, dar şi iubitorilor de teatru radiofonic. Obiectivul acestuia este acela de a promova inovaţia în domeniul spectacolelor radiofonice, prin valorificarea posibilităţilor de expresie oferite de mijloacele tehnice moderne, ce au determinat în ultimii ani o schimbare în abordarea acestui gen artistic.



Festivalul oferă profesioniştilor de radio din întreaga lume un cadru competiţional în care îşi prezintă producţiile teatrale. În urma preselecţiilor au intrat în concurs cele mai revoluţionare spectacole radiofonice a 27 de companii, din 22 de ţări din întreaga lume.



Juriul acestei prime ediţii a Festivalului Grand Prix Nova este format din personalităţi şi profesionişti de renume: Nils Heyerdahl, Preşedintele Academiei Norvegiene pentru Limbă şi Literatură, preşedintele juriului; Alison Hindell, redactor-şef al Departamentului Teatru al BBC; Ljubo Pauzin, directorul Festivalului Internaţional de Teatru Radiofonic şi Documentar de la Hvar, Croaţia; Alexandru Darie, directorul Teatrului Bulandra; Ilinca Stihi, regizor al Departamentului Teatru (Teatrului Naţional Radiofonic) din cadrul Societăţii Române de Radiodifuziune.



Gala de premiere a festivalului va avea loc vineri, 4 octombrie, la Palatul Elisabeta, iar închiderea oficială se va desfăşura pe scena Teatrului de Comedie sâmbătă, 5 octombrie, de la ora 19:00, cu reprezentaţia Ce ştie oraşul, un scenariu de Mihai Lungeanu, după textul Ce ştia satul de Ion Valjan, un adevărat eveniment teatral şi muzical, coproducţie Radio România Cultural şi Teatrul de Comedie.



Serviciul Comunicare SRR

Summitul Consiliului European (EUCO) de joi, 18 decembrie
În actualitate vineri, 19 decembrie 2025

Sprijin financiar european pentru Ucraina

Liderii Uniunii Europene, reuniţi joi în Consiliu la Bruxelles, au hotărât să împrumute Ucraina cu 90 de miliarde de euro. Reuniunea, care s-a...

Sprijin financiar european pentru Ucraina
Photo: Emil Kalibradov / unsplash.com
În actualitate vineri, 19 decembrie 2025

Nemulţumiri faţă de salariul minim

Majorarea salariului minim de la mijlocul anului viitor este motiv de nemulţumire atât pentru angajaţi, cât şi pentru patronatele din România....

Nemulţumiri faţă de salariul minim
Foto: presidency.ro
În actualitate joi, 18 decembrie 2025

Preşedintele României, la Londra şi Helsinki

Preşedintele României, Nicuşor Dan, a efectuat o vizită la Londra, unde a fost primit, la Palatul Buckingham, de Regele Charles al III-lea al...

Preşedintele României, la Londra şi Helsinki
Foto: Septimiu / pixabay.com
În actualitate joi, 18 decembrie 2025

Decizii financiare ale coaliţiei de guvernare

Coaliţia cvadripartită la guvernare la București a ajuns, miercuri, la un acord în privinţa creşterii salariului minim pe economie de la 1...

Decizii financiare ale coaliţiei de guvernare
În actualitate miercuri, 17 decembrie 2025

Dezbateri privind justiţia

Aşteptat să se implice în dezbaterea privind problemele grave din justiţie şi mai ales să provoace o discuţie inter-instituţională serioasă...

Dezbateri privind justiţia
În actualitate miercuri, 17 decembrie 2025

Pactul Verde, un pas înapoi

Uniunea Europeană renunță la obiectivul de a impune o interdicție totală asupra vânzărilor de mașini noi cu motoare pe bază de benzină sau...

Pactul Verde, un pas înapoi
În actualitate marți, 16 decembrie 2025

Moțiunea de cenzură, respinsă

Guvernul coaliţiei pro-europene condus de premierul liberal Ilie Bolojan a trecut în Parlament testul unei noi moţiuni de cenzură. Opoziţia...

Moțiunea de cenzură, respinsă
În actualitate marți, 16 decembrie 2025

Revoluţia din 1989 a început la Timişoara

Instalată, la sfârşitul celui de al doilea război mondial, de trupele sovietice de ocupaţie, dictatura comunistă din România s-a perpetuat...

Revoluţia din 1989 a început la Timişoara

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company