Din nou despre siguranţa alimentară
Un nou caz de substituire a cărnii de vită cu carne de cal pune în discuţie probitatea unor producători români, dar şi siguranţa alimentară în Europa, în general.
Adaugă ca sursă preferată în Google
Bogdan Matei, 01.11.2013, 11:13
La doar câteva luni după scandalul, cu rezonanţă europeană, al lasagnei în care producătorul francez substituia vita cu cal adus din România, un nou caz de fraudă aruncă dubii asupra industriei alimentare de pe continent. Doi distribuitori britanici de alimente au retras din vânzare un lot de conserve de vită provenite din România, fiindcă acestea conţineau, potrivit corespondentului Radio România la Londra, carne de cal, fără ca eticheta să specifice acest fapt.
La Bucureşti, preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare, Vladimir Mănăstireanu, a precizat că ponderea cărnii de cal în conservele retrase e între 1 şi 5 procente, iar tot ce depăşeste 1% e considerat, legal, drept fraudă. Aceasta se referă la diferenţa de cost dintre cele două tipuri de carne şi nu la nocivitatea produsului ca atare, fiindcă, spun specialiştii, calul este, deopotrivă, mai ieftin, dar şi mai propice consumului decât vita. El a spus că a fost deja identificată firma românească producătoare a conservelor de vită feliată şi a anunţat sancţiuni drastice pentru cei care nu au făcut controalele necesare.
Vladimir Mănăstireanu: “Agenţii economici sunt pasibili de amenzi usturătoare, care pot să ajungă până la 50.000 de RON (echivalentul a circa 12 mii de euro- n.red.), iar dacă medicii veterinari sau alt personal din aceste unităţi au falsificat, sunt pasibili de puşcărie.” În numele patronatului din domeniu, preşedintele Asociaţiei Române a Cărnii, Sorin Minea, spune că România a demonstrat de fiecare dată că nu a fost sursa cărnii de cal comercializate, sub alte etichete, în diferite ţări europene. El explică: “Fiecare lot care iese dintr-un abator poartă o ştampilă. Ştampila aceea garantează controlul. Dacă cineva nu face acel control, deci dacă proprietarul abatorului respectiv încearcă să păcălească şi falsifică acea ştampilă, înseamnă că are o problemă.”
Problema falsurilor e una general europeană şi nu se rezumă la industria alimentară. De la ceasuri de lux la haine de firmă, de la Londra la Bucureşti, totul şi pretutindeni e susceptibil de falsificare. Cum, însă, fraudele din sectorul alimentar pot afecta însăşi sănătatea publică, sensibilitatea consumatorilor e pe măsură.
În vară, în siajul aşa-numitului Dosarului Lasagna, controalele riguroase operate în întreaga Uniune Europeană au oferit relevaţii stupefiante: proteină de porc în mâncăruri presupus halal din restaurante musulmane, materii fecale în produse de patiserie, salamuri etichetate bio ticsite de aditivi cancerigeni. Pare, astfel, fără sfârşit cursa dintre legislatorii şi inspectorii care încearcă să prevină ilegalităţile şi, respectiv, ingeniozitatea morbidă a unor producători fără scrupule.
