O zi cu semnificaţii multiple

Pe 25 octombrie, românii celebrează atât Ziua Armatei, cât şi aniversarea ultimului lor Suveran.

Adaugă ca sursă preferată în Google

Bogdan Matei, 25.10.2016, 13:00

Pe 25 octombrie este sărbătorită Ziua Armatei Române, marcată prin ceremonii militare şi religioase în toate garnizoanele din ţară şi în teatrele de operaţiuni din străinătate. Ministrul Apărării, Mihnea Motoc, a subliniat semnificaţia acestei zile: “Este ziua în care cinstim tradiţiile Armatei transmise din generaţie în generaţie, de la vitejii făuritori ai istoriei naţiunii noastre până la militarii mileniului al treilea, căliţi în teatrele de operaţii. Este ziua în care îi cinstim pe toţi eroii căzuţi în bătăliile purtate de Armata noastră în întreaga sa istorie. Este prilejul de a mulţumi veteranilor Armatei noastre, atât bravilor supravieţuitori ai ultimei conflagraţi mondiale, cât şi celor ce au executat misiuni internaţionale ale ultimelor decenii.”

Una dintre instituţiile care inspiră cetăţenilor cea mai mare încredere, aşa cum atestă toate sondajele de opinie realizate în România post-comunistă, Armata Română e omagiată, deopotrivă, şi în Republica Moldova vecină (ex-sovietică, majoritar românofonă). Omologul lui Motoc, Anatol Şalaru, a evocat jerfa ostaşilor români căzuţi în luptele din cel de-al doilea război mondial. Datorită celor care şi-au dat atunci viaţa pentru credinţă, neam şi adevăr, generaţiile actuale pot vorbi în limba română – a spus ministrul Apărării în Guvernul pro-occidental de la Chişinău. Însăşi data de 25 octombrie e, de altfel, legată, de ultima conflagraţie mondială.

Atunci, în 1944, odată cu preluarea controlului asupra oraşului Carei (nord-vest), Armata elibera, după o formulă consacrată în epocă, ultima brazdă de pământ românesc din nordul Transilvaniei, aflat, până atunci, sub ocupaţie maghiară. Atât protagoniştii acelor momente, cât şi istoricii spun că evenimentul s-ar fi putut produce mai devreme şi că ofiţerii au preferat să-şi odihnească trupele cîteva zile înaintea asaltului final, astfel ca victoria de la Carei să coincidă cu aniversarea Regelui Mihai I, care era şi comandantul Armatei.

Născut pe 25 octombrie 1921, Regele Mihai a fost ultimul din cei patru suverani din dinastia de origine germană Hohenzollern-Sigmaringen, instalată pe tronul de la Bucureşti în 1866 şi care a construit România modernă. El a fost înscăunat în 1940, după abdicarea tatălui său, impopularul Carol al II-lea. Pe 23 august 1944, Regele a dispus arestarea conducătorului de facto al statului, Mareşalul Ion Antonescu, retragerea României din alianţa cu Germania hitleristă şi revenirea alături de aliaţii săi tradiţionali, Statele Unite şi Marea Britanie. Potrivit istoricilor, această decizie a scurtat războiul cu cel puţin şase luni şi a salvat sute de mii de vieţi.

Trei ani mai tărziu, când ţara se afla, practic, sub ocupaţie militară sovietică şi era condusă de un guvern comunist marionetă, Regele a fost silit să abdice şi să se exileze în Occident. Suveranul a putut reveni în Patrie doar după Revoluţia anticomunistă din 1989, şi-a redobândit cetăţenia română, retrasă de comunişti, şi o parte din proprietăţi. Regele Mihai a promovat, ca ambasador special, în marile cancelarii occidentale admiterea României în NATO, în 2004, şi UE, în 2007.