Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Demonstraţii de amploare în România

Bucureştiul şi alte mari oraşe din România au fost, din nou, scena unor ample proteste faţă de iniţiativa noului Executiv de a opera o graţiere colectivă şi de a modifica prevederile Codurilor penale.

Adaugă ca sursă preferată în Google
Demonstraţii de amploare în România
Demonstraţii de amploare în România

, 23.01.2017, 13:33

Zeci de mii de oameni au cerut, şi duminică seara, ca Guvernul PSD-ALDE să renunţe la proiectele de ordonanţe privind graţierea colectivă şi care ar dezincrimina fapte penale. Acestea prevăd graţierea în întregime a pedepselor cu închisoare de până la 5 ani inclusiv. Ar putea fi, de asemenea, înjumătăţite termenele de detenţie pentru cei care au împlinit 60 de ani. Graţierea ar fi condiţionată de achitarea – în cel mult un an de la punerea în libertate – a despăgubirilor stabilite de instanţă.



Ordonanţa care modifică prevederi din Codurile penale stipulează că denunţătorii nu vor mai scăpa de răspundere penală, dacă nu depun denunţul în termen de şase luni de la săvârşirea faptei. În plus, abuzul în serviciu va fi infracţiune doar dacă prejudiciul creat e mai mare de 200.000 de lei (echivalentul a circa 50 de mii de euro). Ministrul social-democrat al Justiţiei, Florin Iordache, susţine că modificările sunt necesare pentru a rezolva supraaglomerarea penitenciarelor, unde sunt cu aproape nouă mii de deţinuţi mai mult decât spaţii de detenţie, şi pentru a pune în concordanţă legislaţia cu decizii ale Curţii Constituţionale.



Ministrul aminteşte că România a fost condamnată, deja, la CEDO, pentru rele tratamente şi pentru ceea ce numeşte condiţiile inumane” din închisori. De legea graţierii, adaugă Iordache, vor beneficia circa 2.500 de persoane. Parchetul General, DNA, Curtea Supremă, DIICOT, asociaţiile magistraţilor şi organizaţii ale societăţii civile s-au pronunţat, în schimb, împotriva modificării în regim de urgenţă, fără analize obiective şi în condiţii de totală netransparenţă, a cadrului legislativ referitor la corupţie, abuz în serviciu şi integritate.



La Cluj sau Ploieşti, la Timişoara sau Iaşi, starea de spirit a protestatarilor a fost indignarea. Voce 1: Mie, sincer, ca tânăr al poporului român, nu mi se pare normal ca oamenii care au prejudiciat statul în primul rând şi care au dosare să fie eliberaţi. Adică mie mi se pare că e o lege care e cu dedicaţie.”


Voce 2: Eu sunt de acord să îi elibereze pe ăia care au furat o găină, trei conserve, nu au avut ce mânca şi aşa mai departe, dar pe ăia care au jefuit o ţară, nu se poate.”



Cei mai mulţi protestatari – circa 30 de mii – s-au adunat în Capitală, unde au mărşăluit pe marile bulevarde centrale, făcând escale la sediile Guvernului şi partidelor din coaliţie. Bucureştiul cere: fără graţiere!”, La închisoare, nu la guvernare!” sau În democraţie hoţii stau în puşcărie!” au fost doar câteva dintre scandările participanţilor, care, dincolo de virulenţa retorică, au manifestat absolut paşnic.



În mijlocul lor s-a aflat, pentru circa un sfert de oră, şi preşedintele Klaus Iohannis. El însuşi opozant al iniţiativei Guvernului, şeful statului a precizat că a venit să-şi exprime indignarea faţă de oamenii politici cu probleme penale ce ar vrea să slabească statul de drept: Klaus Iohannis: Este inadmisibil să se schimbe legislaţia şi zeci, sute de politicieni certaţi cu legea să se găsească cu dosarele curate, să continue fărădelegile. Românii pe bună dreptate sunt indignaţi.”



Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a apreciat că, prin prezenţa la marş, şeful statului s-a situat în afara legii, vizând avantaje politice personale. Unii comentatori îi dau dreptate şi-l acuză pe preşedinte că şi-a încălcat neutralitatea de mediator. Alţii, însă, nu obosesc să repete că nicăieri în programul cu care, luna trecută, PSD câştiga la un scor zdrobitor alegerile parlamentare nu apărea promisiunea că prima sa grijă va fi să scoată hoţii din puşcării.

(foto: IGSU - Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta, Romania / Facebook)
În actualitate miercuri, 01 iulie 2026

După caniculă, furtuni

Furtuni puternice în zona Bucureștiului și în mai multe județe din România au urmat temperaturilor de până la 41 de grade Celsius din...

După caniculă, furtuni
Foto: facebook.com/ANM
În actualitate marți, 30 iunie 2026

România sub asaltul caniculei

E complet neobișnuit ca ministerul Educației din România să decidă amânarea uneia dintre problele examenului de Bacalaureat, în mod...

România sub asaltul caniculei
Președintele Israelului, Isaac Herzog și Nicușor Dan, președintele României (foto: presidency.ro)
În actualitate marți, 30 iunie 2026

Vizita președintelui Israelului în România

Israelul şi România nu sunt doar partenere, sunt şi prietene. Aceasta este afirmația pe care a făcut-o, luni, preşedintele Israelului, Isaac...

Vizita președintelui Israelului în România
Consultări cu partidele politice la Palatul Cotroceni / Foto: presidency.ro
În actualitate luni, 29 iunie 2026

Blocaj politic în România

Situație atipică în aproape patru decenii de democrație românească post-comunistă: parlamentarii se pregătesc să intre în vacanță, pe 1...

Blocaj politic în România
În actualitate luni, 29 iunie 2026

FITS 2026, la final

Unul dintre cele mai importante evenimente culturale din Europa, Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu și-a închis, duminică, porțile....

FITS 2026, la final
În actualitate vineri, 26 iunie 2026

Summitul Flancului Estic

Următorul Summit al Flancului Estic va avea loc în România – a anunţat preşedintele Nicuşor Dan. În cadrul unei declaraţii comune de presă...

Summitul Flancului Estic
În actualitate vineri, 26 iunie 2026

România – de la inflaţie la deficitul bugetar

Economistul-şef al Băncii Naţionale, Valentin Lazea, a avertizat că România are în prezent cea mai mare inflaţie şi cel mai mare deficit...

România – de la inflaţie la deficitul bugetar
În actualitate joi, 25 iunie 2026

Val de căldură în România

Valul de căldură care a făcut, deja, victime în Europa a ajuns și în România. Meteorologii au emis pentru joi o atenționare cod galben de...

Val de căldură în România

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company