Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Codul de Procedură Civilă adoptat de Senat

Senatul României a votat modificarea unei cincimi din prevederile Codului de Procedură Civilă.

Adaugă ca sursă preferată în Google
Codul de Procedură Civilă adoptat de Senat
Codul de Procedură Civilă adoptat de Senat

, 30.05.2018, 12:10

De aproape un şi jumătate, perseverenţa cu care coaliţia guvernamentală
PSD-ALDE încearcă să schimbe codurile penale şi legile de funcţionare a
justiţiei e acuzată virulent de opoziţia de dreapta, de societatea civilă şi de
presă drept o tentativă de stopare a luptei anticorupţie şi de subordonare a
magistraţilor. Prin comparaţie, legislaţia civilă provoacă mult mai puţine
pasiuni în dezbaterile publice de la Bucureşti. Marţi, plenul Senatului a votat,
în calitate de primă cameră sesizată, un nou Cod de Procedură Civilă, după ce
documentul primise, săptămâna trecută, aviz favorabil în Comisia parlamentară specială
privind Legile Justiţiei. Preşedintele acesteia, fostul ministru
social-democrat al Justiţiei, Florin Iordache, sublinia că, pe baza deciziilor
Curţii Constituţionale şi a propunerilor formulate de Consiliul Suprem al Magistraturii,
Parchetul General, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi asociaţiile
profesionale ale magistraţilor, au fost modificate nu mai puţin de 110 articole,
adică o cincime din totalul prevederilor din Codul de Procedură. Graţie acestor
schimbări, spun parlamentarii jurişti, justiţia ar putea deveni un mediu pe
care cetăţenii să-l perceapă drept mai puţin ostil.

Astfel, procesele civile
vor putea fi mai scurte. A fost, de asemenea, eliminată obligativitatea
asistării petenţilor care vor să facă recurs de către un avocat sau un
consilier juridic. Potrivit avocaţilor, o altă modificare importantă este cea
care vizează obligativitatea de a fi înregistrată depoziţia şi tot ceea ce
spune un martor în timpul unui proces, fără ca aceste declaraţii să mai treacă
prin aşa-numitul filtru al judecătorului. Modificarea Codului de Procedură
Civilă a fost aprobată cu 72 de voturi, de la PSD şi ALDE, precum şi de la UDMR,
care e asociată cu Puterea printr-un protocol de colaborare parlamentară. Din opoziţie,
doar şase senatori au voat împotrivă, iar 27 au preferat să se abţină.

Potrivit USR, noile prevederi ale Codului dezavantajează
cetăţenii în procesele legate de protecţia consumatorilor şi îi pun în
dificultate pe cei care au credite la bănci. Aceştia ar urma să intenteze un
proces separat dacă vor să conteste ceea ce consideră a fi clauze abuzive incluse
în contractele de împrumuturi bancare.În presă,comentatorii subliniază importanţa modificărilor aduse Codului de
Procedură Civilă, fiindcă prevederile acestuia sunt de foarte larga
aplicabilitate. Practic, explică ei, este vorba despre orice litigiu aşa-zicând nepenal -
contencios, dreptul familiei, dreptul muncii, drept comercial etc.Iniţiativa legislativă adoptată de Senat urmează
să fie dezbătută din nou în Comisia specială pentru legile justiţiei, apoi va
intra la vot în plenul Camerei Deputaţilor, for decizional pentru acest
proiect.

George Enescu (Sursa foto: www.georgeenescu.ro)
În actualitate joi, 20 august 2026

George Enescu 145

Pe 19 august s-au împlinit 145 de ani de la naşterea celui considerat unanim cel mai important compozitor român – George Enescu....

George Enescu 145
Sursa foto: pixabay.com
În actualitate miercuri, 19 august 2026

Preocupări privind preţul carburanţilor

Motorina s-a scumpit, din nou, în România şi a revenit peste pragul de 10 lei (echivalentul a circa doi euro) pe litru în majoritatea marilor...

Preocupări privind preţul carburanţilor
Curtea Constituțională - CCR (sursă foto: Facebook.com/Curtea Constitutionala Romania)
În actualitate marți, 18 august 2026

Reacţii la o decizie CCR

Parlamentul de la București va fi convocat din nou în sesiune extraordinară – decizia de luni a Curţii Constituţionale (CCR) pe noua lege...

Reacţii la o decizie CCR
F-18 a Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole (Foto: facebook.com/mapn.ro/Laurențiu Turoi)
În actualitate luni, 17 august 2026

O nouă dronă doborâtă în România

O dronă care a intrat ilegal în spaţiul aerian românesc, dinspre Republica Moldova vecină, a fost interceptată și doborâtă, în noaptea de...

O nouă dronă doborâtă în România
În actualitate vineri, 14 august 2026

BNR crește prognoza de inflație

În trimestrul al doilea al acestui an, inflaţia în România – cea mai mare, de altfel, din Uniunea Europeană – a fost împinsă în sus, în...

BNR crește prognoza de inflație
În actualitate joi, 13 august 2026

David Popovici, o nouă medalie de aur la Europene

În ultimii ani, cu greu am mai putut găsi discipline cu competiții de la care să fim siguri că sportivii români se întorc cu medalii. În...

David Popovici, o nouă medalie de aur la Europene
În actualitate miercuri, 12 august 2026

Situaţie energetică îngrijorătoare în România

Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă, din sud-estul României, a iniţiat procedurile tehnice premergătoare opririi controlate şi a Unităţii 2,...

Situaţie energetică îngrijorătoare în România
În actualitate marți, 11 august 2026

Legea integrității, atacată la CCR

Preşedintele Nicuşor Dan a atacat la CCR legea  privind integritatea demnitarilor publici, recent adoptată de Parlamentul de la Bucureşti....

Legea integrității, atacată la CCR

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company