Dosarul Mineraidei din 1990, înapoi la Parchet
Nici după trei decenii, România nu reuşeşte să clarifice cel mai negru episod al istoriei sale post-comuniste.
Adaugă ca sursă preferată în Google
Bogdan Matei, 09.05.2019, 12:20
Eclipsate de summitul comunitar de la Sibiu şi de campania pentru euroscrutinul de pe 26 mai, evoluţiile din justiţie nu sunt, însă, mai puţin spectaculoase.
Miercuri, procurorul general interimar, Bogdan Licu, a depus o contestaţie la decizia Instanţei Supreme de a retrimite la Parchet dosarul aşa-numitei Mineriade din iunie 1990. Anterior, un judecător de Cameră preliminară de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis returnarea dosarului, pentru refacerea rechizitoriului, pe care l-a considerat nelegal. Acum doi ani, procurorii militari finalizaseră cercetările în dosarul Mineriadei. Ei au trimis în judecată 14 persoane. Vedetele lotului sunt fostul preşedinte Ion Iliescu, premierul de la acea vreme, Petre Roman, adjunctul acestuia, Gelu Voican-Voiculescu, şi directorul din epocă al SRI, Virgil Măgureanu. Potrivit anchetatorilor, ei ar fi organizat şi coordonat direct atacul împotriva manifestanţilor din Piaţa Universităţii, din centrul Bucureştiului, care îşi exprimau un mod paşnic opiniile politice, în contradicţie cu ale majorităţii ce forma puterea politică din acel moment.
Pe 20 mai 1990, la cinci luni de la căderea dictaturii comuniste a lui Nicolae Ceauşescu, fostul său ministru din anii 70, Ion Iliescu, perceput ca lider al Revoluţiei, fusese, practic, plebiscitat, câştigand primele alegeri prezidenţiale libere cu circa 85% din voturi. Partidul sau, o combinaţie eterogenă de revoluţionari autentici si comunişti de mâna a doua, îşi adjudecase, la rându-i, doua treimi din locurile din Parlament. Piaţa Universităţii, ocupată încă din aprilie de studenţi şi proclamată zonă liberă de neocomunism, se golise, deja, fiindcă manifestanţii acceptaseră severul verdict al urnelor. Unde odinioară fuseseră zeci de mii de oameni exuberanţi si non-violenţi, rămăsesera doar câteva zeci de grevişti ai foamei, parcă incapabili să-şi continue viaţa în afara Pieţei. Evacuarea lor de către Poliţie, în noaptea de 13 iunie, s-a făcut cu o forţă disproporţionată, ce a evocat represiunea din zilele Revoluţiei.
Nici azi nu e clar dacă aceia care, a doua zi, au reacţionat ducând lupte de strada cu poliţia si ocupând sediile ministerului de Interne şi Televiziunii, aveau realmente vreo legatură cu Piaţa. Iliescu si oamenii lui i-au calificat drept legionari şi, deşi armata restabilise deja ordinea, au chemat populaţia sa salveze democraţia in pericol. Minerii din Valea Jiului le-au urmat îndemnul. Doar două zile, 14 si 15 iunie, au stăpânit aceştia Capitala, unde s-au substituit oricărei autorităţi legale. Suficient să lase în urma lor 1.300 de răniţi, peste o mie de oameni reţinuţi abuziv şi cel puţin şase morţi. Universitatea profanată, sediile partidelor de opoziţie şi ale ziarelor independente devastate completează tabloul invaziei.
Acum cinci ani, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a emis o decizie care impunea României să continue investigaţiile în acest dosar, iar fostul procuror general, Laura Codruţa Koveşi, recunoştea că ancheta privind mineriada a fost una dintre cele mai mari neîmpliniri din întrega istorie a Ministerului Public.
