Apel pentru relansarea sportului românesc
Fostele glorii ale sportului românesc le cer politicienilor să sprijine revitalizarea acestui domeniu tot mai vitregit.
Adaugă ca sursă preferată în Google
Bogdan Matei, 13.02.2020, 12:20
Din perspectiva palmaresului sportiv, pentru România ora astrală a fost în 1984. Când, la Olimpiada de la Los Angeles, boicotată de restul lagărului sovietic, a fost a doua din lume la clasamentul pe medalii, devansată doar de Statele Unite. Trei ani mai târziu, Steaua Bucureşti era prima echipă din dosul Cortinei de Fier care cucerea Cupa Campionilor Europeni la fotbal. În anii 60-70, handbaliştii români au fost cvadrupli campioni mondiali. Românul Ilie Năstase a fost primul lider mondial al tenisului masculin. Românca Nadia Comăneci a obţinut prima notă de zece din istoria gimnasticii mondiale. Sunt doar o parte din marile victorii ale sportului românesc şi toate datează din ultimele decenii ale regimului comunist.
Realitate nu de puţine ori notată de istorici, sportul şi politica sunt simbiotice doar în dictaturi. De la Berlin la Moscova şi de la Beijing la Havana, medaliile olimpice au lustruit propagandistic regimuri criminale. Azi, sportul românesc a devenit o Cenuşareasă. La ultima Olimpiadă, de la Rio de Janeiro, a câştigat doar 4 medalii. Naţionala de fotbal n-a mai mers la un turneu final mondial de peste două decenii. Cea masculină de handbal nu mai contează în competiţiile de vârf. Celebra şcoală românească de gimanastică de pe vremuri are doar absolvenţi mediocri.
Pe acest fundal a apărut, miercuri, apelul unor mari campioni pentru finanţarea corespunzătoare a acestui domeniu. Fostul număr unu mondial în tensiul feminin Simona Halep, gimnasta Nadia Comăneci, tenismanul Ilie Năstase, atleta Gabriela Szabo, înotătoarea Camelia Potec sau judoka Alina Dumitru pledează pentru alocarea a cel puţin 1% din PIB pentru sport. Toţi aceşti campioni au fost prezenţi la Senatul de la Bucureşti, la invitaţia a doi politicieni social-democraţi, care au şi iniţiat un proiect legislativ prin care cândva celebra baza sportivă Arenele BNR, din inima Bucureştiului, să revină în proprietatea statului.
Comentatorii salută apelul fostelor glorii, dar acuză, fără menajamente, miza politică a demersului. Spre deosebire de dictaturi, în democraţie nu funcţionează ierarhiile piramidale şi medaliile nu pot fi sarcină de partid. Toată clasa politică gândeşte la fel, dar un singur premier, pe atunci naţional-liberal, a avut francheţea să declare, acum mai bine de un deceniu, că sportul nu e o prioritate a echipei lui executive. Alocările de la bugetul de stat au fost pe măsură, adică din ce în ce mai mici. Detaliu relevant, cu excepţia marilor campioane Gabriela Szabo şi Elisabeta Lipă, în trei decenii postcomuniste, portofoliul Sportului a revenit mai ales unor politicieni cavsianonimi, care voiau şi ei să fie miniştri.
