Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Schimbare la vârful Ministerului Sănătăţii

Ministrul Sănătăţii de la Bucureşti a fost demis. Decizia are serioase implicaţii politice şi survine într-un moment de vârf al pandemiei.

Adaugă ca sursă preferată în Google
Schimbare la vârful Ministerului Sănătăţii
Schimbare la vârful Ministerului Sănătăţii

, 14.04.2021, 13:14

Preşedintele României a semnat decretul de demitere a ministrului
Sănătăţii, Vlad Voiculescu. Este greu de spus dacă acest moment încheie o
situaţie complicată în interiorul guvernului de la Bucureşti sau acutizează
criza unei formule de guvernare foarte sensibile.

Deşi părea că Vlad Voiculescu
va continua să exercite această funcţie, premierul Florin Cîţu a hotărât să
solicite preşedintelui demiterea ministrului. Picătura care a umplut paharul
pare a fi stabilirea şi publicarea unor noi reglementări privind declararea
carantinei unor localităţi, fără consultarea premierului sau a secretarul de
stat Raed Arafat, care conduce Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, ce
asigură coordonarea generală a luptei împotriva pandemiei de COVID-19. Odată cu ministrul, părăseşte funcţia de la
Sănătate şi Andreea Moldovan, secretarul de stat care a stârnit multe
controverse. Ea este cea care a semnat ordinul privind noile criterii de
carantinare.

Demisia lui Vlad Voiculescu din funcţia de ministru al Sănătăţii a
fost intens cerută în ultimul timp, atât de opinia publică, cât şi de factorii
politici. Sprijinul decisiv pentru Vlad Voiculescu a venit din partea alianţei
care l-a propus în această funcţie. USR Plus are a doua zestre de voturi în
cadrul ecuaţiei puterii, după Partidul Naţional Liberal, care dă şi premierul.
După alegerile din decembrie trecut, guvernul lui Florin Cîţu este susţinut şi
format de PNL, USR Plus şi Uniunea Democratică Maghiară din România, iar în
parlament beneficiază şi de sprijinul grupului minorităţilor naţionale din
România. Altfel spus, este nevoie de susţinerea fiecărui parlamentar al acestor
partide ca guvernul să poată funcţiona în această formulă.

Mandatul de ministru
al lui Vlad Voiculescu a fost exercitat în contextul dramatic al pandemiei de
COVID-19, care cunoaşte un vârf al celui de al treilea val chiar în aceste
zile. Mai mult, aceste aproape 4 luni de funcţionare a guvernului au cunoscut
accidente tragice care au marcat opinia publică. La sfârşitul lunii ianuarie, a
avut loc un incendiu în secţia celor mai grav bolnavi de COVID-19 din spitalul
aflat pe primul loc în lupta cu pandemia, Institutul National de Boli
Infectioase Prof. Dr. Matei Balş din Bucureşti. Au murit în acel incendiu 5 bolnavi,
alţii decedând ulterior, în spitalele unde fuseseră transferaţi. Vineri, 9
aprilie, sistemul de sănătate, aflat oricum în atenţia maximă a publicului, a
apărut din nou pe ecrane cu imaginile în direct de la evacuarea spitalului de
ortopedie Foişor, pentru a fi organizat ca spital COVID. Imaginile acestei
evacuări, în toiul nopţii, la temperaturi destul de scăzute, au creat o
puternică emoţie.

Reacţiile exprimate de factorii politici au părut a se atenua
luni, când susţinerea fermă a USR Plus pentru ministrul său i-a convins pe
colegii de coaliţie. Marţi, însă, un nou accident tragic s-a produs la un
spital important, Spitalul clinic de boli infecţioase şi tropicale Dr Victor
Babeş. Aparatura medicală dintr-un autotren special, tip TIR, unde erau trataţi
mai mulţi bolnavi de COVID, s-a defectat şi trei oameni au murit tocmai din
lipsa oxigenului.


RadioRomaniaInternational · Schimbare la vârful Ministerului Sănătăţii – 14.04.2021
Dragos Pîslaru / Foto: gov.ro
În actualitate joi, 21 mai 2026

Negocieri finale privind PNRR

Stadiul proiectelor și investițiilor derulate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a fost analizat recent la București,...

Negocieri finale privind PNRR
Secretarul general al NATO, Mark Rutte / Sursa foto: nato.int
În actualitate joi, 21 mai 2026

NATO și adaptarea la războiul viitorului

Orașul suedez Helsingborg găzduiește, la acest sfârșit de săptămână, reuniunea miniştrilor de Externe ai NATO, ultima înainte de summit-ul...

NATO și adaptarea la războiul viitorului
Foto: Tumisu / pixabay.com
În actualitate miercuri, 20 mai 2026

Raport privind inflaţia

Institutul Naţional de Statistică a anunţat, recent, că inflaţia din luna aprilie a urcat până la 10,7%, alimentată în principal de...

Raport privind inflaţia
UE-Republica Moldova (foto: ©European Union, 2022 / Photographer: Lukasz Kobus)
În actualitate miercuri, 20 mai 2026

Republica Moldova, pregătită pentru negocieri de aderare

Republica Moldova este pregătită pentru deschiderea tuturor negocierilor de aderare cu Uniunea Europeană şi speră că instituţiile comunitare...

Republica Moldova, pregătită pentru negocieri de aderare
În actualitate marți, 19 mai 2026

Consultări politice fără rezultat

Consultările de luni dintre șeful statului, Nicușor Dan, și partidele parlamentare pentru desemnarea unui nou premier s-au încheiat fără...

Consultări politice fără rezultat
În actualitate marți, 19 mai 2026

Avertismente economice pentru România

Agenţia de evaluare financiară Fitch avertizează România asupra riscurilor legate de instabilitatea politică, întârzierile în reformele din...

Avertismente economice pentru România
În actualitate luni, 18 mai 2026

S&P menţine ratingul României

Agenţia de evaluare financiară Standard & Poor’s a confirmat rating-urile pentru datoria pe termen lung şi scurt a României, însă...

S&P menţine ratingul României
În actualitate luni, 18 mai 2026

România, locul 3 la Eurovision

România s-a clasat pe locul al 3-lea la ediţia din acest an a concursului muzical Eurovision. Piesa „Choke me”, interpretată de...

România, locul 3 la Eurovision

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company