Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Discuţii privind reforma Constituţiei

Modificarea Constituţiei a fost tema discursurilor susţinute în şedinţa solemnă din Parlamentul de la București, la 30 de ani de la adoptarea Legii fundamentale.

Adaugă ca sursă preferată în Google
Discuţii privind reforma Constituţiei
Discuţii privind reforma Constituţiei

, 07.12.2021, 12:15

Senatul
şi Camera Deputaţilor de la București au marcat luni, prin şedinţă solemnă, 30
de ani de la adoptarea Constituţiei, actul care a consacrat reinstaurarea
democraţiei constituţionale în România şi a consolidat regimul politic
pluralist. Coaliția la guvernare PNL-PSD-UDMR s-a pronunţat pentru o reformă
constituţională care să reflecte schimbările din societate. Potrivit acesteia,
o nouă Constituţie ar trebui, între altele, să clarifice atribuţiile
preşedintelui şi să asigure un echilibru al puterilor în stat.


Preşedintele
Senatului, Florin Cîţu, lider al PNL, a spus că liberalii au pe agendă măsuri
de revizuire a Legii fundamentale, care ţin cont de opţiunile exprimate de
cetăţeni. El a vorbit despre punerea în aplicare a rezultatelor referendumului
din 2019 pe tema justiţiei sau de reducerea la 16 ani a vârstei la care se
poate vota.

Florin Cîţu: În timp, cu profesionalism, fără patimă
politică şi interes ascuns, va trebui să modernizăm structurile sale, modul în
care ele funcţionează şi cum îl servesc pe cetăţean. Normele constituţionale
vor trebui ajustate la realitatea pe care o trăim.


La rândul său, preşedintele
Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, liderul PSD, a declarat că reforma
constituţională trebuie să clarifice atribuţiile preşedintelui ţării şi să
asigure un control reciproc între puterile statului. Totodată, el consideră că
este necesară limitarea folosirii ordonanţelor de urgenţă, dar şi o redefinire
a rolului moţiunii de cenzură.

Marcel Ciolacu: Moţiunea de cenzură
trebuie să conducă automat la desemnarea unui alt prim-ministru. Nu am fi stat
acum două luni fără guvern dacă am fi avut acest instrument în Constituţie.


Partenerul de guvernare UDMR vrea ca relaţia de încredere între statul român şi
minorităţile naţionale să fie întărită şi pledează pentru trecerea la o
republică parlamentară. Această variantă a fost criticată de reprezentanţii USR,
în timp ce parlamentarii AUR nu sunt de acord cu modificarea actualei
Constituţii.

Prezent la şedinţa solemnă, premierul Nicolae Ciucă a declarat că
este necesară continuarea reformării statului şi a administraţiei publice
pentru a pune în centrul preocupărilor cetăţeanul şi pentru a creşte
responsabilitatea celor care deţin funcţii publice.


La rândul său, preşedintele
Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu, a spus că revizuirea legii fundamentale
trebuie făcută cu înţelepciune, nu pentru interese electorale. Constituţia
României, prima de după 1989, când a fost înlăturată dictatura comunistă din
țară, a fost adoptată de Adunarea Constituantă (Parlamentul de atunci) la 21
noiembrie 1991, după un an și jumătate de dezbateri. Pe 8 decembrie în același
an, Legea fundamentală a fost aprobată prin Referendum național.



RadioRomaniaInternational · Nota 1 – 07.12.2021
George Enescu (Sursa foto: www.georgeenescu.ro)
În actualitate joi, 20 august 2026

George Enescu 145

Pe 19 august s-au împlinit 145 de ani de la naşterea celui considerat unanim cel mai important compozitor român – George Enescu....

George Enescu 145
Sursa foto: pixabay.com
În actualitate miercuri, 19 august 2026

Preocupări privind preţul carburanţilor

Motorina s-a scumpit, din nou, în România şi a revenit peste pragul de 10 lei (echivalentul a circa doi euro) pe litru în majoritatea marilor...

Preocupări privind preţul carburanţilor
Curtea Constituțională - CCR (sursă foto: Facebook.com/Curtea Constitutionala Romania)
În actualitate marți, 18 august 2026

Reacţii la o decizie CCR

Parlamentul de la București va fi convocat din nou în sesiune extraordinară – decizia de luni a Curţii Constituţionale (CCR) pe noua lege...

Reacţii la o decizie CCR
F-18 a Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole (Foto: facebook.com/mapn.ro/Laurențiu Turoi)
În actualitate luni, 17 august 2026

O nouă dronă doborâtă în România

O dronă care a intrat ilegal în spaţiul aerian românesc, dinspre Republica Moldova vecină, a fost interceptată și doborâtă, în noaptea de...

O nouă dronă doborâtă în România
În actualitate vineri, 14 august 2026

BNR crește prognoza de inflație

În trimestrul al doilea al acestui an, inflaţia în România – cea mai mare, de altfel, din Uniunea Europeană – a fost împinsă în sus, în...

BNR crește prognoza de inflație
În actualitate joi, 13 august 2026

David Popovici, o nouă medalie de aur la Europene

În ultimii ani, cu greu am mai putut găsi discipline cu competiții de la care să fim siguri că sportivii români se întorc cu medalii. În...

David Popovici, o nouă medalie de aur la Europene
În actualitate miercuri, 12 august 2026

Situaţie energetică îngrijorătoare în România

Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă, din sud-estul României, a iniţiat procedurile tehnice premergătoare opririi controlate şi a Unităţii 2,...

Situaţie energetică îngrijorătoare în România
În actualitate marți, 11 august 2026

Legea integrității, atacată la CCR

Preşedintele Nicuşor Dan a atacat la CCR legea  privind integritatea demnitarilor publici, recent adoptată de Parlamentul de la Bucureşti....

Legea integrității, atacată la CCR

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company