Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Coordonare diplomatică pentru securitatea Europei

Statele din Uniunea Europeană și NATO caută o soluție diplomatică la conflictul dintre Rusia și Ucraina, amenințător pentru securitatea întregului spaţiu euro-atlantic.

Adaugă ca sursă preferată în Google
Coordonare diplomatică pentru securitatea Europei
Coordonare diplomatică pentru securitatea Europei

, 04.02.2022, 11:44

Moscova
intenţionează să creeze un pretext pentru a ataca Ucraina – a declarat, joi,
într-o conferință de presă, purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby.
Rusia dezminte orice veleitate în acest sens, afirmând că doreşte doar să îşi
garanteze securitatea. Pentru a preîntâmpina o eventuală confruntare militară,
în Europa au loc, însă, intense acțiuni diplomatice. La București, situaţia de
securitate îngrijorătoare din proximitatea Ucrainei, vecină României, şi din
regiunea Mării Negre a fost în atenția miniștrilor de Externe din B9, care reuneşte ţările de pe flancul estic al
Alianței Nord-Atlantice – Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia,
România, Slovacia şi Ungaria. Li s-au alăturat la discuțiile în format hibrid,
ca invitat special, șeful diplomației franceze, Jean-Yves Le Drian, care s-a
aflat, timp de două zile, la Bucureşti, și ministrul de Externe al Ucrainei,
Dmytro Kuleba. Cu acest prilej, șeful diplomației române, Bogdan Aurescu, a
declarat:

NATO promovează cu claritate această abordare
duală, pe de o parte descurajare, pe de altă parte dialog, şi aş completa aici
cu o constatare pe care noi, românii, o avem în minte rezultând din experienţa
noastră istorică: atunci când vrei să ai un dialog care să fie substanţial şi
care să dea rezultate în această parte a lumii, este nevoie să te bazezi pe o
descurajare puternică. Prezenţa aliată pe flancul estic al Alianţei, inclusiv
în partea de sud, acolo unde se află România, dacă este comparată cu actuala
prezenţă rusă în proximitatea Ucrainei şi în regiunea Mării Negre, este clar o
prezenţă de câteva ori mai mică, deci nu se poate, în niciun caz, vorbi despre
o desfăşurare de forţe aliate care să reprezinte o provocare pentru Rusia. Nu
se poate vorbi despre o încercare din partea Alianţei Nord-Atlantice de
escaladare, dimpotrivă.


Potrivit ministrului Aurescu, în discuție nu este
doar securitatea Ucrainei, a regiunii sau a Europei, ci securitatea spaţiului
euro-atlantic în ansamblul său, iar Marea Neagră face parte integrantă din acest
spaţiu, de aceea statele aliate trebuie să continue să se coordoneze cu privire
la măsurile concrete pe care le iau, astfel încât să se obţină o dezescaladare
a situaţiei și o continuare a dialogului. La rândul său, șeful diplomaţiei de
la Paris, Jean-Yves Le Drian, a evidenţiat unitatea aliaţilor şi faptul că
toate liniile de dialog sunt deschise cu Rusia. De altfel, în capitala
franceză, activitatea diplomatică pe tema crizei dintre Moscova şi Kiev a fost
intensă – preşedintele Emmanuel Macron a purtat, joi, discuții telefonice cu
omologii rus, ucrainean şi polonez, Vladimir Putin, Volodimir Zelenski,
respectiv Andrzej Duda, după ce, miercuri, discutase şi cu liderul american Joe
Biden. Cancelarul german, Olaf Scholz, vrea să se coordoneze cu preşedinţii
Franţei şi Poloniei în privinţa conflictului din Ucraina, iar președintele
turc, Recep Tayyip Erdogan, s-a declarat pregătit să medieze între Ucraina şi
Rusia.


RadioRomaniaInternational · Coordonare diplomatică pentru securitatea Europei – 04.02.2022
George Enescu (Sursa foto: www.georgeenescu.ro)
În actualitate joi, 20 august 2026

George Enescu 145

Pe 19 august s-au împlinit 145 de ani de la naşterea celui considerat unanim cel mai important compozitor român – George Enescu....

George Enescu 145
Sursa foto: pixabay.com
În actualitate miercuri, 19 august 2026

Preocupări privind preţul carburanţilor

Motorina s-a scumpit, din nou, în România şi a revenit peste pragul de 10 lei (echivalentul a circa doi euro) pe litru în majoritatea marilor...

Preocupări privind preţul carburanţilor
Curtea Constituțională - CCR (sursă foto: Facebook.com/Curtea Constitutionala Romania)
În actualitate marți, 18 august 2026

Reacţii la o decizie CCR

Parlamentul de la București va fi convocat din nou în sesiune extraordinară – decizia de luni a Curţii Constituţionale (CCR) pe noua lege...

Reacţii la o decizie CCR
F-18 a Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole (Foto: facebook.com/mapn.ro/Laurențiu Turoi)
În actualitate luni, 17 august 2026

O nouă dronă doborâtă în România

O dronă care a intrat ilegal în spaţiul aerian românesc, dinspre Republica Moldova vecină, a fost interceptată și doborâtă, în noaptea de...

O nouă dronă doborâtă în România
În actualitate vineri, 14 august 2026

BNR crește prognoza de inflație

În trimestrul al doilea al acestui an, inflaţia în România – cea mai mare, de altfel, din Uniunea Europeană – a fost împinsă în sus, în...

BNR crește prognoza de inflație
În actualitate joi, 13 august 2026

David Popovici, o nouă medalie de aur la Europene

În ultimii ani, cu greu am mai putut găsi discipline cu competiții de la care să fim siguri că sportivii români se întorc cu medalii. În...

David Popovici, o nouă medalie de aur la Europene
În actualitate miercuri, 12 august 2026

Situaţie energetică îngrijorătoare în România

Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă, din sud-estul României, a iniţiat procedurile tehnice premergătoare opririi controlate şi a Unităţii 2,...

Situaţie energetică îngrijorătoare în România
În actualitate marți, 11 august 2026

Legea integrității, atacată la CCR

Preşedintele Nicuşor Dan a atacat la CCR legea  privind integritatea demnitarilor publici, recent adoptată de Parlamentul de la Bucureşti....

Legea integrității, atacată la CCR

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company