Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Hotărâre controversată a Curţii Supreme

O hotărâre a Curţii supreme ar putea închide definitiv procese celebre aflate pe rolul instanţelor

Adaugă ca sursă preferată în Google
Hotărâre controversată a Curţii Supreme
Hotărâre controversată a Curţii Supreme

, 26.10.2022, 11:33

Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie din România a luat, marţi, o decizie cu implicaţii
majore privind prescrierea faptelor. Curtea a hotărât ca aceasta să se aplice
retroactiv, pe principiul legii penale mai favorabile. Ea a stabilit că nu au
existat cauze de întrerupere a cursului prescripţiei timp de 4 ani, între iunie
2018, data intrării în vigoare a primei decizii a Curţii Constituţionale
privind prescripţia, şi mai 2022, data la care Codul penal a fost amendat tot
ca urmare a unei hotărâri a CCR. Instituţia prescripţei speciale permitea
procurorilor să întrerupă cursul acesteia prin administrarea de noi probe sau
citarea persoanei vizate de ancheta penală în calitate de suspect sau inculpat.
Potrivit unor surse judiciare, decizia Curţii supreme va afecta mii de dosare
aflate pe rolul instanţelor sau în anchetă la procurori, iar inculpaţii vor
scăpa de condamnare sau de acuzaţii ca urmare a prescrierii faptelor.

Lista
include nume celebre. Cel mai sonor este al Elenei Udrea, o prezenţă constantă
a sălilor de judecată şi a penitenciarelor în ultimii 8 ani, după încheierea
celui de-al doilea mandat al preşedintelui Traian Băsescu, considerat
protectorul ei. Încarcerată în prezent pentru corupţie, fostul ministru mai are
pe rolul instanţelor încă două dosare. Primul vizează finanţarea campaniei
electorale a lui Băsescu din 2009, în care Udrea a primit o condamnare de opt
ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la luare de mită
şi spălare a banilor. Procesul se judecă în faza de apel la Instanţa supremă. O
condamnare de cinci ani a primit, în acest dosar, şi fiica cea mare a fostului
preşedinte, Ioana Băsescu. La termenul din septembrie anul acesta, completul de
la Înalta Curte care judecă procesul finanţării campaniei electorale a lui
Băsescu a amânat dezbaterile până pe 15 decembrie, adică după decizia de marţi
a Curţii supreme. Udrea e judecată la Curtea de Apel Bucureşti şi în dosarul
‘Hidroelectrica’, în care este acuzată de trafic de influenţă şi spălare a
banilor, în legătură cu suma de 5 milioane de dolari primită de la un om de
afaceri. Printre condamnaţii definitiv care au fost eliberaţi din închisoare pe
motivul prescrierii faptelor se numără fostul preşedinte liberal al Camerei
Deputaţilor, Bogdan Olteanu şi patronul echipei de fotbal UCraiova 1948, Adrian
Mititelu.

Alte zeci de dosare aflate pe rolul instanţelor au fost suspendate
până la decizia de astăzi şi cel mai probabil vor fi închise. Printre inculpaţi
sunt fostul primar al Piteştiului, social-democratul Tudor Pendiuc, primarul
liberal, fost social-democrat, al Iaşului, Mihai Chirica, sau fostul ministru
PSD Constantin Niţă. Oameni de afaceri, judecaţi, în general, pentru evaziune
fiscală şi delapidare, şi politicieni de marcă, acuzaţi de trafic de influenţă,
luare de mită, abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, jubilează după
decizia Curţii Supreme. Majoritatea proceselor care s-ar putea închide acum
durează de ani de zile. Este doar meritul avocaţilor sau şi rezultatul
incompetenţei anchetatorilor?


RadioRomaniaInternational · Hotărâre controversată a Curţii Supreme – 26.10.2022
George Enescu (Sursa foto: www.georgeenescu.ro)
În actualitate joi, 20 august 2026

George Enescu 145

Pe 19 august s-au împlinit 145 de ani de la naşterea celui considerat unanim cel mai important compozitor român – George Enescu....

George Enescu 145
Sursa foto: pixabay.com
În actualitate miercuri, 19 august 2026

Preocupări privind preţul carburanţilor

Motorina s-a scumpit, din nou, în România şi a revenit peste pragul de 10 lei (echivalentul a circa doi euro) pe litru în majoritatea marilor...

Preocupări privind preţul carburanţilor
Curtea Constituțională - CCR (sursă foto: Facebook.com/Curtea Constitutionala Romania)
În actualitate marți, 18 august 2026

Reacţii la o decizie CCR

Parlamentul de la București va fi convocat din nou în sesiune extraordinară – decizia de luni a Curţii Constituţionale (CCR) pe noua lege...

Reacţii la o decizie CCR
F-18 a Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole (Foto: facebook.com/mapn.ro/Laurențiu Turoi)
În actualitate luni, 17 august 2026

O nouă dronă doborâtă în România

O dronă care a intrat ilegal în spaţiul aerian românesc, dinspre Republica Moldova vecină, a fost interceptată și doborâtă, în noaptea de...

O nouă dronă doborâtă în România
În actualitate vineri, 14 august 2026

BNR crește prognoza de inflație

În trimestrul al doilea al acestui an, inflaţia în România – cea mai mare, de altfel, din Uniunea Europeană – a fost împinsă în sus, în...

BNR crește prognoza de inflație
În actualitate joi, 13 august 2026

David Popovici, o nouă medalie de aur la Europene

În ultimii ani, cu greu am mai putut găsi discipline cu competiții de la care să fim siguri că sportivii români se întorc cu medalii. În...

David Popovici, o nouă medalie de aur la Europene
În actualitate miercuri, 12 august 2026

Situaţie energetică îngrijorătoare în România

Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă, din sud-estul României, a iniţiat procedurile tehnice premergătoare opririi controlate şi a Unităţii 2,...

Situaţie energetică îngrijorătoare în România
În actualitate marți, 11 august 2026

Legea integrității, atacată la CCR

Preşedintele Nicuşor Dan a atacat la CCR legea  privind integritatea demnitarilor publici, recent adoptată de Parlamentul de la Bucureşti....

Legea integrității, atacată la CCR

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company