Muzeul tirbuşoanelor

Istorie, cultură, artă, toate se îngemănează atunci când vorbim despre o colecţie profesionistă de tirbuşoane. O colecţie pentru strângerea căreia s-a umblat prin toată lumea, după piese rare, şi a cărei alcătuire a durat 11 ani.

Adaugă ca sursă preferată în Google

Ana-Maria Cononovici, 18.03.2018, 12:16

Istorie, cultură, artă, toate se
îngemănează atunci când vorbim despre o colecţie profesionistă de tirbuşoane. O
colecţie pentru strângerea căreia s-a umblat prin toată lumea, după piese rare,
şi a cărei alcătuire a durat 11 ani.

Evoluţia istorică a tirbuşonului
poate fi înţeleasă de vizitatorii celei mai mari colecţii de tirbuşoane din
lume, atestată de Guinness World Records în 2015 şi găzduită de Muzeul
recordurilor româneşti, din Bucureşti.

Iar faptul că avem de a face cu
un act de cultură este certificat şi de faptul că acestei colecţii
Romfilatelica i-a dedicat o emisiune filatelică în seria Colecţii Româneşti:
Tirbuşoane 1, constând în timbre cu 7 valori diferite.

Colecţia impresionează nu numai
prin numărul mare de exemplare, cât în special prin varietatea materialelor din
care sunt făcute, pornind de la fier, alamă, bronz, până la materiale
preţioase, aur, argint sau cu mânere încrustate cu pietre preţioase.

Colecţionarul însuşi, Ion
Chirescu, ne-a mărturisit: N-a ajuns nimeni la această performanţă,
dar nu performanţa am căutat-o. Am pornit de la această colecţie şi de la acest
hobby şi ,greu de crezut, dar fără să îmi dau seama, am ajuns la un număr de
peste 30 de mii de tirbuşoane diferite, real diferite, efectiv datorită
pasiunii şi plăcerii de a le colecţiona, de a le căuta.

Mari, ca pentru restaurante,
mici, ca pentru sticluţe de colonie sau chiar minuscule, de studiat cu lupa,
numărul tirbuşoanelor a crescut pe nesimţite, după cum ne-a spus colecţionarul: A fost o creştere pas cu pas. Am încercat, e adevărat, la început, să
cumpăr cărţi despre această pasiune. Nu sunt singurul colecţionar, bineînţeles.
În lume există cluburi care se ocupă de acest tip de colecţie, sunt mulţi
colecţionari de tirbuşoane, sunt câteva mii, organizaţi pe ţări, pe continente,
toţi cu această pasiune. Cea mai mare
colecţie care apărea în Guinness Book era undeva la 1700 de piese. În momentul
când am văzut la ce nivel a ajuns colecţia mea a fost şi pentru mine o
surpriză.

Găsim aici piese decorative din
a doua jumătate a secolului XVII, ce puteau servi la deschiderea călimărilor de
pe biroul unui gentleman. Găsim tirbuşoane de deschis şampania, după obiceiul
timpurilor în care şampania era medicament prescris în depresii. Pe atunci
dopului i se făcea doar o gaură pentru ca nicio picătură de licoare miraculoară
să nu se piardă, şampania fiind
foarte scumpă. Există tirbuşoane mignone, cu incrustaţii ori mânere de sidef,
pentru sticlele de parfum ale doamnelor, tirbuşoane mici, simple, cu inel, care
rămâneau în dopurile sticluţelor de la spiţerie, pentru întrebuinţări repetate,
şi o infinitate de tirbuşoane de artist, în care creativitatea tehnică e
înlocuită de cea estetică. Găsim secţiunea premium, cuprinzând piese ce nu pot
fi văzute nicăieri în lume, unele patente de invenţie. Dar vom găsi şi,
amuzaţi, tirbuşoane de târg, ornate cu motociclete, ancore, avioane, pisici sau
Homer Simpson, kitsch-oase.

Şi totuşi atunci când se
gândeşte la modul în care a organizat colecţia, proprietarul ei se gândeşte mai
întâi la oamenii pe care i-a strâns pentru susţinerea acestui vis: Cel mai important lucru a fost echipa care m-a ajutat. Am organizat un
colectiv pornind de la prieteni şi persoane care s-au ocupat de acest lucru.
Obiectele achiziţionate au fost curăţate, reparate, refăcute şi am început
organizarea acestui muzeu, în primul rând prin modul de aranjare a lor. Sigur
că am mers în mod evolutiv, de la primele tirbuşoane care au apărut în lume,
până în ziua de astăzi. Dar cel mai important lucru, mi se pare, a fost modul
de expunere a lor şi modul de iluminare. Eu cred că într-un muzeu este
important ca lumina să fie foarte bine orientată către obiect, să-l scoată în
evidenţă şi să nu îţi bată în ochi.

Piesa de rezistenţă a colecţiei
româneşti este unul dintre cele două tirbuşoane existente în lume făcute din
piciorul de fier al fostului Pod al Londrei, construit la 1176 şi dezafectat în
1831. Pe el sunt gravate cuvintele a stat 656 de ani la baza Podului Londrei.
Cea mai veche piesă datează din 1740, din perioada lui Ludovic al XV-lea.

Gabriel Soare, curatorul
muzeului, ne-a tentat să vizităm colecţia: Vizitatorii care vor veni vor vedea faptul că piesele sunt organizate
urmând două principii. La nivel internaţional, tirbuşoanele sunt împărţite în
funcţie de modul în care ele reuşesc să scoată dopul dintr-o sticlă. Noi având
un număr mult mai mare de tirbuşoane în colecţie decât în alte locuri, a
trebuit să apelăm şi la un alt criteriu şi anume acela al aspectului lor.
Astfel încât vizitatorii vor putea vedea tirbuşoane cu mâner din lemn,
tirbuşoane cu mâner os sau fildeş sau din pietre preţioase, vor vedea
tirbuşoane mecanice, cu dublu levier, cu simplu levier sau cu diferite
mecanisme de blocare a tijei, cu diferite mecanisme care să uşureze scoaterea
dopului de pe spiră chiar. E o diversitate foarte mare de patente şi de
tirbuşoane cu un design foarte interesant.

Întreaga colecţie e păstrată la umiditate şi căldură
controlate, ca să nu se deterioreze şi este deschisă grupurilor de vizitatori
ce se anunţă în prealabil.