Muzeul consumatorului comunist

Un motto Dragi tovarăşi vizitaţi-vă trecutul!, invită la o vizită în Epoca de aur.

Adaugă ca sursă preferată în Google

Ana-Maria Cononovici, 20.11.2018, 14:15

Este vorba de o vizită la Muzeul consumatorului comunist din Timişoara, un muzeu interactiv, în care puteţi cotrobăi cu privirea, auzul şi pipăitul prin dulapuri, rafturi şi sertare pentru a vedea în premieră, pentru cei tineri sau pentru străini, sau a-şi reaminti, pentru cei trecuţi de treizeci de ani, cum arătau casele pe vremea comunismului.

Muzeul este înfiinţat din 2015 şi atrage deja mulţi timişoreni şi turişti. Şi chiar dacă intrarea în muzeu este gratuită, se acceptă donaţii în bani sau în obiecte. Cum a apărut muzeul ne-a povestit Ovidiu Mihăiţă, unul dintre fondatori: “E vorba despre o necesitate pe care o resimţeam împreună cu nişte prieteni, colecţionari din copilărie, cu care scotoceam pieţele de vechituri şi podurile şi beciurile cunoscuţilor şi apropiaţilor şi ne dădeam seama că încet, încet, dispare o lume, oamenii aruncă la gunoi relicvele trecutului şi a fost clar că de aici trebuie să plece o oarecare salvare a lor. Şi am hotărât împreună că vom face lucrul acesta. Pur şi simplu am deschis uşile. Ne-am mutat din apartamentul în care locuiam şi l-am transformat în ceea ce se poate vizita astăzi sub numele de Mzeul Consumatorului Comunist.”

Cinci ani de colectare organizată a condus la aglomerarea spaţiului destinat muzeului, după cum ne-a depănat în continuare Ovidiu Mihăiţă: Este vorba despre un apartament care se află la subsolul unui imobil, o casă germană din anii 30, care găzduieşte şi activitatea trupei de teatru Aoleu, precum şi localul Scârţ – loc lejer”, o clădire în care se întâmplă mai multe lucruri. Este un loc foarte vizitat de turişti, este uşor de găsit, central, un apartament aproape tipic românesc de perioadă comunistă, cu camera copilului, cu sufragerie, cu bucătărie, cu holuri, în care în fiecare cameră vizitatorii pot vedea lucrurile specifice acelui loc. În camera de copil pot vedea jocuri, jucării, caiete, manuale, rechizite şcolare, ghiozdane, birou, păpuşi.

Exponatele sunt mult mai multe decât aveau românii de obicei în casele lor, este foarte plin locul, este supralocuit, pentru că am strâns cinci ani pentru el şi de la deschidere au mai trecut alţi trei ani şi jumătate şi foarte mulţi vizitatori ne aduc la rândul lor obiecte, primim donaţii şi prin poştă. Vin în curtea casei cu dulapuri cu televizoare, cu radiouri şi spaţiul devine un pic sufocant, dar asta mie îmi place, pentru că contravine ideii generale de muzeu în care avem un perete alb şi într-o vitrină un obiect şi pancarta din dreptul obiectului e mai mare decât obiectul în sine. La noi este puţin invers, nu avem nicio explicaţie, nicio descriere a exponatului, de cele mai multe ori oamenii pot pune mâna pe exponate, pot umbla prin sertare, prin dulapuri, prin rafturi, ceea ce multor oameni le place.”

Este o interacţiune destul de liberă a exponatului cu vizitatorul, după cum ne-a mai spus interlocutorul nostru, care ne-a spus că vizitatorii au reacţii care mai de care mai diferite: Generaţia tânără nu prea ştie despre ce e vorba, ei deja sunt obişnuiţi să trăiască între pereţi vopsiţi cu Tefal şi termopane şi plasme. Mulţi, de exemplu, nu ştiu că exista telefonul cu disc, care pentru noi este o banaliate. Dar generaţia care a trăit în plin comunism, toţi au replică comună la primul pas pe care îl fac în muzeu: Am avut şi eu asta!” sau Miroase ca la bunica”. Asta auzim cel mai des când ghidăm turiştii. În muzeu sunt reacţii diferite. Reacţiile sunt foarte diferite de la români la străini. Cei care empatizează cel mai tare cu noi sunt cei din blocul estic, cehii, polonezii, ruşii, iar la cealaltă extremă, foarte mulţi turişti din China care şi plâng, nu am reuşit să înţelegem de ce.Dar sunt şi foarte mulţi turişti străini, francezi sau nemţi care se uită distanţi, nu înţeleg. E foarte interesat de urmărit cum se raportează oamenii la o istorie, în funcţie de apropierea pe care au avut-o de ea.”

De la celebra sticlă de lapte, la peştele de sticlă de pe televizorul alb-negru, cărţi, bibelouri, rechizite, jucării şi mobile care poartă amprenta inconfundabilă a acelei epoci, penarele de vinilin sau de lemn, stilourile chinezeşti, ierbarele, cărţile de poveşti nemuritoare, puşculiţele de tablă cu cheiţă, păpuşile hornar sau doctor, jocurile Nu te supăra, frate”, păpuşile Arădeanca, bicicletele Pegas şi covoarele cu răpirea din serai sunt numai câteva dintre obiectele pe care le puteţi întâlni în Muzeul Consumatorului Comunist.

În urma statisticilor de pe internet, este cel mai vizitat muzeu din Timişoara, deşi este un muzeu mic, ne-a mai spus. Ovidiu Mihăiţă şi a adăugat: Sunt oameni care stau opt ore, sunt oameni care stau cinci minute. Sunt oameni care stau, ascultă muzică, citesc, răsfoiesc cataloage şamd.joacă jocuri, se joacă cu jucării. Sunt alţii care scanează tot, au bifat vizita, dau un check-in şi pleacă.”

O explorare deloc încărcată de nostalgie. Doar un periplu într-un timp şi într-o conştientizare, la care ne invită Muzeul Consumatorului Comunist.