Pandemia în poveşti şi imagini

Viaţa este, până la urmă, o înşiruire de poveşti. Mai plăcute sau mai provocatoare, mai cu tâlc sau mai banale, poveştile se aseamănă şi se diferenţiază precum oamenii înşişi.

Adaugă ca sursă preferată în Google

Ana-Maria Cononovici, 23.06.2020, 16:16

Viaţa este, până la urmă, o înşiruire de poveşti. Mai plăcute sau mai
provocatoare, mai cu tâlc sau mai banale, poveştile se aseamănă şi se
diferenţiază precum oamenii înşişi. Aşa că nu e de mirare că odată confruntaţi
cu izolarea, oamenii de pe toate meridianele au căutat să afle ce poveşti
împărtaşesc semenii lor.

La Oradea, o cercetătoare de la Muzeul Cetăţii, intrată în şomaj tehnic
şi-a propus să documenteze această perioadă, pentru că experienţa sa ca doctor
în istorie o încredinţează că va fi nevoie, peste ani de informaţii şi imagini,
precum şi de trăiri cât mai diverse, ale celor confruntaţi anul acesta cu
pandemia. Cristina Liana Puşcaş, cercetătoare, a generat o cercetare istorică,
cu o anumită calitate interdisciplinară, în proiectul Vieţuirea în vremea
pandemiei.

Acesta
a presupus realizarea a 25 de întrebări. Am realizat un chestionar cu cele 25
de puncte, pe care l-am lansat în spaţiul public. În special am urmărit modul
în care orădenii, bihoreni sau din străinătate, care vorbeau limba română, au
perceput această pandemie, acest incident din istoria omenirii. Pe data de 22
aprilie 2020 am lansat chestionarul, iar până în prezent am primit 321 de
răspunsuri. Evident, nu toate chestionarele pe care le-am primit vor fi
validate, din diferite motive. Interesul mi se pare destul de mare, cred că 200
de răspunsuri, cu siguranţă vor putea fi validate.

Pentru faptul că acest
chestionar a fost completat în mediul online, are şi un minus, pentru că cei
care l-au completat au avut acces la internet, lăsând deoparte multe alte
persoane care nu au putut să răspundă. Astfel acea categorie care a răspuns,
sunt respondenţi cu studii superioare şi cu acces la internet, ne-a
mărturisit Cristina Liana Puşcaş, care a precizat că a primit răspunsuri din
Bihor, Satu Mare, Sălaj, Cluj, Timiş, Arad, Bucureşti, dar şi din New York ,
Viena şi Hamburg.

Cristina Liana Puşcaş a detaliat întrebările chestionarului şi răspunsurile
primite: La ce proiect aţi fost obligaţi să renunţaţi
în momentul în care aţi fost izolaţi în casă? Mulţi dintre ei au spus că au
fost nevoiţi să renunţe la concedii, la renovarea casei, la un nou loc de muncă
sau la spectacolele de teatru, mersul la biserică. Cei care au stat acasă sau
au lucrat de acasă şi au respectat strict izolarea au fost foarte afectaţi. În
schimb cei care mergeau la muncă, nu par să fi resimţit cu aceeaşi frustrare
această izolare.

O altă întrebare căuta să afle la ce le-a fost greu oamenilor să se adapteze
în noile condiţii de izolare la domiciliu. Am aflat detalii de la Cristina
Puşcaş: Respondenţii par să se fi adaptat cel mai
greu la lipsa socializării, le-au lipsit rudele, prietenii şi chiar şi colegii
de muncă. Copleşitoare a fost viaţa în izolare, în special, a unor mame, care
povesteau că aveau roluri prea multe: trebuia să fie învăţătoare, mame,
angajate în telemuncă, soţie, îngrijitoare, medic, psiholog de serviciu,
maseur, coafeză, pedagog, profesor de germană şi engleză. De asemenea, s-au adaptat
foarte greu la noile ritualuri de dezinfectat, completarea declaraţiilor şi
renunţarea la plimbare, la această libertate de mişcare.

Celor mai mulţi respondenţi nu le-a fost afectată viaţa de cuplu – ne-a
spus Cristina Liana Puşcaş – chiar dacă unele răspunsuri ascundeau glumiţe de
tipul: nu îmi place să am de servit trei mese pe zi, nu înţeleg de ce soţia
încearcă să îmi facă program sau clar, avem ritmuri biologice diferite. Dar
cum petrecerea timpului în izolare îndreaptă spre lumea interioară, Cristina
Liana Puşcaş a adăugat: Ce bucurii mărunte aţi descoperit în aceste
zile de izolare? Unii dintre ei au ştiut să valorifice această perioadă, au
descoperit soarele, savuratul cafelei, pâinea de casă, gătitul, cititul,
grădinăritul, familia.

Şi pentru că o imagine valorează cât o mie de cuvinte, după cum spune un
proverb chinezesc, Cristina Liana Puşcaş a desfăşurat în paralel proiectul Fotografii
din perioada de pandemie. Ce a observat la fotografiile primite? Toate sunt făcute de la fereastă sau din
casă. O fereastră prin care se vede curtea de afară. O doamnă mi-a trimis că
s-a tuns zero în perioada de izolare de pandemie. Un domn mi-a trimis de la
Satu Mare cum o doamnă îngenunchea pe treptele unei biserici. Toate s-au raportat
mai mult la viaţa de casă, prea puţin din exterior.

Proiecte, fără îndoială, încă în desfăşurare, deşi optimismul ne îndeamnă
să visăm la zile mai bune, dar realismul ne face să reevaluăm ce este cu adevărat
important pentru noi. Cristina Liana Puşcaş ne-a spus că pare că oamenii chiar au
realizat că este foarte importantă natura şi să îi ai alături pe cei dragi.