Alpinism fără vedere

Primul contact cu muntele a avut loc numai cu cinci ani în urmă cu un prieten, din Cluj.

Ana-Maria Cononovici, 28.11.2023, 13:00

Primul contact cu muntele a avut loc numai
cu cinci ani în urmă cu un prieten, din Cluj. Apoi a continuat alături de
colegii de facultate de la Cluj. Anul trecut a fost premiat de Clubul Alpin
Român, primind Trofeul Zsolt Torok pentru cucerirea vârfurilor Elbrus,
Kilimanjaro şi Mont Blanc. Este vorba despre Alexandru Benchea, un tânăr nevăzător,
care îşi propune să escaladeze traseul Seven Summits (Şapte Vârfuri),
dintre a escaladat deja trei. Mai are de urcat, aşadar pe patru vârfuri,
Everest, McKinley, Mount Vinson şi Vîrful Carstenzs.

Alexandru Benchea ne-a povestit cum a început
povestea sa pe munte: Primul meu contact cu muntele a fost acum
cinci ani. Atunci am început. S-a întâmplat datorită unui prieten, unui mentor
din Cluj, cu care am urcat prima oară pe munte. El m-a încurajat, mi-a arătat
ce înseamnă muntele pe atunci. Şi tocmai faptul acesta că a avut încredere în
mine, că am să reuşesc, m-a propulsat. Îmi amintesc şi acum o tură mai
aventuroasă: ne-a prins ploaia, am dormit pe la refugiu, am coborât, a fost o
experienţă foarte profundă pentru mine. El a declanşat pasiunea, dragostea pentru
munte în mine. După aia, am continuat să merg în munţi, cu colegii de la
facultate, cu profesorii, cum eu am predat geografia la Cluj, iar ulterior am
descoperit Asociaţia Club Sportiv Climb Again, alături de care am reuşit să duc
la bun sfârşit aceşti miari. Alături de ei, datorită lor am reuşit. Ei mi-au
oferit tot suportul de care am avut nevoie, atât financiar, logistic,
echipament.

Până la provocările pe care cei doi
patrumiari alpini i le-au prezentat, vorbim despre Mont Blanc (4805 metri) şi Matterhorn (4478
metri), vîrfuri care necesită tehnică matură, echipament mixt performant şi o
bună rezistenţă, Alexandru Benchea a pornit cu prudenţă: Mersul acesta pe
munte l-am învăţat treptat. Aş vrea să spun că nu a fost uşor de la început.
Când am plecat în primele ture nu ştiam să folosesc beţele de tracking. Înainte
de Mont Blanc am învăţat să le folosesc şi m-a ajutat foarte mult. Iar multă
lume mă întreabă cum mă descurc pe munte, cum mă orientez. Dacă poteca e mai
lată, merg lângă ghid, mă ţin de braţul lui şi cu cealaltă mână sondez terenul,
cu ajutorul băţului de tracking. Deja este un automatism, pui mai întâi băţul,
simţi că e potecă, că e ceva stabil şi după pui piciorul. Dacă poteca e
îngustă, merg în spatele ghidului, mă ţin de rucsacul lui, şi la fel, cu
celalată mână mă folosesc de băţ, pentru a mă echilibra. Iar pe gheţar, ghidul
merge în faţa mea, la cam 2-3 metri, suntem legaţi în coardă, şi în cazul
acesta mă folosesc de ambele beţe, pentru a delimita poteca, pentru a merge pe
potecă.

Cunoscut ca alpinistul cu ochi albi,
Alexandru Benchea a spus pentru Radio România cum se antrenează: Depinde de obiectivul propus. Dacă avem în plan un munte înalt, fiind
alpinist, antrenamentul principal este structurat pe sesiuni de cardio,
alergare, mai multe urcări pe munte sau acele test-climbing, un aparat care
simulează urcatul scărilor. Am făcut şi înot o perioadă şi acesta ajută foarte mult
la cardio. În schimb dacă sunt cerinţe mai tehnice, mă antrenez foarte mult la
sala de căţărat, pe peretele artificial. Căţăratul îmi lucrează tot corpul. Şi
la fel şi partea de cardio, fiindcă munţii au teren mixt, ai porţiune de
căţărat, dar şi drumeţie o bucată.

Ce sentiment îl încearcă atunci când
ajunge pe vârfuri pe care le-a visat atât? Alexandru Benchea: Cel mai mult sentimentul de bucurie, de împlinire! E un sentiment prea
profund, prea interior, ceva uman! Nu e ca şi cum ai fi câştigat la loto sau la
altceva. E ceva care rămâne acolo tot timpul şi în cazul meu de cele mai multe ori
e reuşita comună, izbânda că am reuşit să îmi ating o mare parte din obiectiv,
fiindcă mai e şi coborârea, dar mă bucură foarte mult faptu acesta, că am ajuns
acolo sus şi mă gândesc la momentul când o să mă întorc înapoi în ţară sau
între oameni şi să am ocazia să le împărtăşesc din experienţa mea.

Cu o voinţă ieşită din comun Alexandru
Benchea şi-a dedicat viaţa acestui deziderat: să urce, să depăşească limite
fizice şi mentale, să escaladeze cele mai înalte vîrfuri ale planetei. Privat
din naştere de simţul văzului, el a compensat, dezvoltându-şi celelalte organe
de simţ astfel încât să se poate descurca la fel ca oricare dintre noi, cei în
deplinătatea simţurilor. Un om pentru care cuvântul imposibil nu are
sens.