Social-democraţia în România interbelică

În România anilor interbelici, în întreaga Europă de altfel, când pasiunile nu erau mai mici decât cele de astăzi, oamenii aveau relații care treceau dincolo de diferențele de opțiuni politice, de clasă și de adversități etnice.

Steliu Lambru, 21.10.2019, 15:15

În România anilor interbelici, în
întreaga Europă de altfel, când pasiunile nu erau mai mici decât cele de
astăzi, oamenii aveau relații care treceau dincolo de diferențele de opțiuni
politice, de clasă și de adversități etnice. Istoria social-democrației în
România începe la sfârșitul secolului al 19-lea, în 1893, când apărea Partidul
Social-Democrat al Muncitorilor din România. Însă ideile socialiste
pătrunseseră în România începând cu anii 1870. În 1910 era înființat Partidul
Social Democrat Român, pe ruinele fostului partid din 1893. În 1918, Partidul
Social Democrat Român își schimba numele în Partidul Socialist și apăreau mai
multe disidențe. În 1927, multele grupuri socialiste au format Partidul Social
Democrat, care a existat până în 1945-1948 când a fost absorbit de comuniști.

Militanții
social-democrați în România interbelică erau de condiție diferită. Mira
Moscovici, una dintre fiicele liderului social-democrat Ilie Moscovici,
povestea Centrului de Istorie Orală din Radiodifuziunea Română, în 1994, despre
cei care aderau la social-democrație:
În vechea mişcare social-democrată
oamenii veneau din idealism. Partidul nu putea oferi nici un beneficiu, nu se
putea face carieră. Se spunea că social-democraţia este o boală a tineretului
studios. Mulţi intelectuali de mare valoare în tinereţea lor fiind în conflict
cu părinţii, cu societatea, până şi-au făcut o carieră erau idealişti,
romantici, deci socialişti. Pe urmă le trecea, cu timpul. Ori deveneau membri
ai altor partide, ori simpli profesionişti care însă aveau o valoare deosebită
profesional. Mulţi dintre scriitori, oameni de artă, de cultură au trecut prin
mişcarea socialistă ca studenţi. Oamenii venind în mişcare fără interes se
legau între ei. Era şi un pericol de a fi în mişcare şi-atunci se lega ceea ce
azi se spune solidaritate, eu îi spun căldură umană de care este foarte mare
nevoie.

Numele importante ale
social-democrației române din perioada interbelică erau Ion Flueraș, Iosif
Jumanca, Constantin Titel Petrescu, Ilie Moscovici, Șerban Voinea, intelectuali
și activiști sociali care promovau valorile sociale și le puneau în practică.
Mira Moscovici își amintea de prietenia părinților săi cu Ion Flueraș, deputat
social-democrat în parlamentul României.

Flueraş a fost unul din conducătorii
mişcării sindicale şi social-democrate din Transilvania. Era deputat şi voia să
se mute la Bucureşti. Cum avea o fată de şcoală de vârstă cu sora mea s-au gândit
s-o mute din toamnă la şcoală, pe urmă să se mute şi ei. N-au reuşit decât după
un an şi ceva. Fata lui Flueraş, normal, a stat la noi, era firesc. Mama a pus
un divănaş în odaia copiilor şi a stat fără nici o deosebire. Când s-au mutat
ei în sfârşit, s-au mutat pe strada Brutus, lângă sediul partidului, lângă
Podul Izvor. Ne-am mutat şi noi pe Izvor, eram aproape vecini şi tot timpul
împreună. Când ne-am mutat în Vatra Luminoasă au fost casele lipite. În timpul
lui Antonescu, ni s-a luat telefonul ca evrei, dar beneficiam de telefonul lui
Flueraş. Când ne-au evacuat din casă, ilegal, ne-au dat spaţiu să punem
bagajele, mobila etc. acasă la Flueraş. Relaţiile erau foarte calde şi foarte
bune.

Relațiile umane se construiau firesc,
ele depășind de multe ori divergențele ori pozițiile în care se aflau oamenii
la un moment dat. Mira Moscovici își amintea de statutul tatălui său care nu
l-a împiedicat să se apropie cumva de cei care, teoretic, ar fi trebuit să-i
fie adversari.

Vreau din nou să vorbesc despre relaţii umane. În 1920,
când tata a fost arestat după greva generală, procurorul militar era un
căpitan, Vasile Chiru. Și s-au împrietenit. Când îl chema la anchetă, Chiru o
anunţa pe mama, care venea cu sora mea, ca să-l poată vedea pe tata şi să stea
de vorbă cu el. Colonelul Chiru, a ajuns între timp colonel, a avut de suferit
de pe urma procesului grevei generale şi a fost arestat în timpul comuniştilor.
După ce l-a anchetat pe tata a rămas prieten cu noi și a colaborat cu tata
într-o serie de acţiuni privind asanarea vieţii economice din România. De
asemenea, în timpul lui Antonescu, a şi fost martor la un proces în care s-a
stabilit participarea tatei pe front şi situaţia lui militară.

Persecuțiile
prin care au trecut social-democrații evrei în perioada regimului fascist au
fost aspre. Însă chiar și atunci au existat comportamente care au trecut
dincolo de rigorile regimului, așa cum spune Mira Moscovici.

În egală măsură aceste relaţii
au funcţionat şi în timpul dictaturii antonesciene şi al rebeliunii legionare.
Am avut neplăceri cu vecini care căutau să ia casa în care locuiam și am primit
dovezi de dragoste din parte preotului Bedreag de la biserica Iancu Nou
Bălăneanu din cartierul Vatra Luminoasă, care ne-a chemat să stăm la ei și să
nu avem neplăceri din cauza rebeliunii legionare. Dar nu era nevoie pentru că
erau mereu câţiva prieteni din vechea mişcare care stăteau cu noi. Am cunoscut
oameni care au făcut parte din Mişcarea Legionară, din conducere, ca Radu
Mironovici, care cu toată duritatea şi activitatea desfăşurată în cadrul
mişcării legionare a fost corect şi ne-a ajutat.

Social-democrația
română a fost o parte a realității dintr-o Românie complicată, pe care toate
programele sociale și politice au vrut s-o modeleze. A rezultat o memorie la
fel de complicată, în care o parte a lecției învățate este limita pe care omul
o are mereu.