România la 30 de ani după comunism

Istoricii și specialiștii în științe psiho-sociale au studiat cel mai răspândit sentiment în societățile postsocialiste, și anume acela al nostalgiei după deceniile de dinainte de 1989.

Adaugă ca sursă preferată în Google

Steliu Lambru, 30.12.2019, 14:10

După 1989 a urmat o nouă perioadă în istoria României, a Europei Centrale și de Est în general, zona geopolitică din care ea face parte. Este perioada istoriei recente în care reflecția este mai mult influențată de ideile și așteptările contemporane decât cea asupra societăților din trecutul mai îndepărtat. Ce a obținut România în 30 de ani de la căderea comunismului? Unii ar spune că multe, alții dimpotrivă.

Istoricii și specialiștii în științe psiho-sociale au studiat cel mai răspândit sentiment în societățile postsocialiste, și anume acela al nostalgiei după deceniile de dinainte de 1989. În toate țările foste comuniste ale Europei Centrale și de Est există un sentiment, o atitudine emoțională față de ce a fost înainte de 1989. Oamenii tind să edulcoreze trecutul și să-l lege de propria viață, indiferent de asprimea unui regim politic sau chiar de perioadele mai nefericite. Astfel, nostalgia colorează în culori vii trecutul și în culori sumbre prezentul în care adesea individul nu se mai regăsește. În puține cuvinte, nostalgia idealizează trecutul, consideră că acolo se află tot ce a fost bun, și ridiculizează prezentul învinovățindu-l de toate relele.

Nici România nu face excepție de la nostalgie, cei mai în vârstă fiind cei mai predispuși la ea. Însă pe cât este de explicabilă, pe atât nostalgia este de nedreaptă. România este în prezent cu mult peste cum era în urmă cu trei decenii, din toate punctele de vedere. România s-a transformat mult, este în cea mai sigură situație din întreaga ei istorie modernă în ciuda inerțiilor care o trag în jos.

Revenind la întrebarea de la început, ce a obținut România în 30 de ani de la căderea comunismului?, l-am întrebat pe istoricul Dragoș Petrescu, profesor la Facultatea de Știinţe Politice și Administrative a Universității București, care sunt câștigurile în cele trei decenii scurse din momentul 1989: ”Din punctul de vedere al României există niște câștiguri certe, iar generația mea care nu visa vreodată să ajungă să călătorească în Occident, trăită mai ales în perioada de criză a anilor 80, evident că le percepe altfel decât generația care s-a născut după 1989. România este membră a Uniunii Europene, este membră NATO, în mod evident economia de piață poate că nu este pe deplin funcțională dar funcționează. Există un sector privat dinamic, există investiții străine. Sunt foarte multe lucruri care ne arată că România este pe calea cea bună.”

Multe dintre reproșurile pe care atitudinea nostalgică le face societății actuale în genere sunt de fapt propriile slăbiciuni și manifestări ale neputinței. Sunt manifestări ale mentalului colectiv, ale automatismelor și ale clișeelor de care oamenii scapă greu. Dragoș Petrescu a pus toate acestea pe seama culturii politice care nu se poate schimba atât de ușor. Track: ”Există însă foarte multe lucruri care depind de noi, ca români, de cultura politică. Și anume de o generalizare a unei culturi politice democratice de care însă cumva pe deplin conștienți că trebuie să facem, fără să ne mai văităm, fără să așteptăm ajutor din afară, începând de la lucruri foarte serioase care țin de securitatea națională. Faptul că România nu este încă capabilă să-și apere singură spațiul aerian cu forțe proprii sau să contribuie cu forțe proprii ne spune ceva. Corupția politică, vânzarea deciziei politice cui oferă mai mult ne-a adus aici. Și de asta nu este de vină regimul Ceaușescu ci politicenii pe care românii, de multe ori, prin alegeri nesăbuite sau fără să pună prea mult preț pe propriul vot, le-au făcut. Este foarte important pe cine alegem pentru că apoi s-ar putea să ne pară rău.”

Neîmplinirile sunt ale societății actuale sau sunt ale moștenirii comuniste? Dragoș Petrescu crede că este vorba despre o combinație între moștenirea comunistă și ce a existat înainte de comunism: ”Avem o moștenire, e adevărat, dar nu este moștenirea dificilă a trecutului comunist. Este o moștenire a unei țări aflate la baza diagonalei dezvoltării europene, care pleacă din sud-est și se duce către nord-vestul eticii protestante, așa cum spunea marele sociolog german Max Weber. Noi, românii, suntem aici în sud-estul eticii ortodoxe unde lucrurile sunt mai complicate, unde lumea mai degrabă așteaptă la pomană decât să fie învățată cum să muncească și să trăiască mai bine. Sunt foarte multe lucruri care țin de subdezvoltarea unei zone care a fost denumită semiperiferie.”

Ca orice societate și cea românească trebuie să privească înainte pentru a avea un sens al existenței. Dragoș Petrescu spune că generațiile viitoare vor face schimbările, așa cum generațiile trecute și cele actuale au adus România până în acest moment istoric: ”Pe de altă parte, există lucruri care ar trebui să ne facă să fim mai optimiști, și anume diaspora transnațională care pleacă să muncească în Occident, se socializează politic în țările mai dezvoltate. Dar ea se întoarce acasă și ar vrea să vadă lucrurile schimbate. Sloganul acesta care mie îmi place, vrem o țară ca afară, de fapt vrem o țară ca democrațiile consolidate în esență, ar putea să ne arate că există acest dinamism al unor generații tinere.”

La 30 de ani după momentul 1989, România este într-o situație actuală stabilă, în care libertatea este referința de bază. Ceea ce, în definitiv, este cel mai important lucru.