Nicolae Iorga, dascăl național

Istoricul Nicolae Iorga este unul dintre românii care se bucură de o bună imagine în ochii compatrioților săi.

Adaugă ca sursă preferată în Google

Steliu Lambru, 13.01.2020, 14:37

Istoricul Nicolae Iorga este unul dintre românii care se bucură de o bună imagine în ochii compatrioților săi. În concursul ”Mari români” organizat în 2006 de televiziunea publică, Iorga a ocupat locul 17 din 100 de personalități. Iorga a avut însă, în afara calităților sale, și defecte și unul dintre ele a fost acela că s-a imaginat învățător al națiunii.

Iorga s-a născut în 1871 la Botoșani, în nord-estul României, ca fiu al unui avocat. Studiază istoria la universități din România, Italia, Franța și Germania. Poliglot, Iorga a abordat cele mai variate subiecte și teme de istorie a României și istorie universală, precum și filosofia istoriei. A scris o cantitate imensă de publicistică, aproximativ 20.000 de articole de presă, și o operă istorică nu mai puțin impresionantă, 1200 de volume și broșuri. A fost reprezentant cultural al curentului sămănătorist care glorifica figura țăranului. Din punct de vedere politic, a fost conservator și adept al autoritarismului. A fondat Partidul Naționalist Democrat împreună cu avocatul A. C. Cuza în 1910 și în preajma primului război mondial a fost adept al intrării României în război alături de statele Antantei, Franța, Marea Britanie și Rusia. Profesor și apropiat al viitorului rege Carol al II-lea, în a cărui camarilă a și intrat la sfârșitul anilor 1930, Iorga a fost prim-ministru în 1931. Orgolios, Nicolae Iorga a dorit să fie dascălul națiunii române datorită convingerii că era învestit cu o misiune educațională excepțională.

Istoricul Eliza Campus a acordat un interviu Cetrului de Istorie Orală din Radiodifuziunea Română în 1999. Campus l-a divinizat pe Iorga și îl considera un model de viață și probitate profesională. ”La Facultatea de Istorie am avut ca obiect principal Istoria universală, condusă de marele nostru savant Nicolae Iorga. De la bun început am avut cu el nişte relaţii foarte cordiale, pentru că văzându-mă în doliu – îmi murise tatăl – m-a întrebat de la primele cursuri dacă am nevoie de un ajutor, ca să-mi dea lecţii sau să-mi dea posibilităţi să mai câştig bani. Or, eu tocmai intrasem ca institutoare la o şcoală, aşa că aveam un venit. De atunci el a avut cu mine relaţii foarte apropiate. M-a invitat mereu la el acasă să studiez din biblioteca lui diverse lucrări şi am fost apropiaţi până mi-am luat la el licenţa.”

Naționalist de modă veche, de secol al 19-lea, Nicolae Iorga a intrat în conflict cu legionarii, naționaliștii radicali fasciști, conflict care a dus la moartea liderului acestora, Corneliu Zelea Codreanu în 1938. Legionarii l-au acuzat adesea pe istoric de moartea șefului lor, iar jurnalistul Pan Vizirescu, admirator al lui Iorga, în 1996 încerca să explice conjunctura în care se dezvoltase conflictul dintre cele două părți: ”Domnul Iorga, după ce s-a întâmplat cu uciderea lui Codreanu, într-o conferinţă ţinută la Fundaţiile Regale, în faţa lumii a spus: ‘Eu am vrut să le dau sfaturi, ca un părinte, legionarilor, nu să le tai capul!’ Era o mare deosebire între ce a făcut Carol, să-i strângă de gât (pe legionari), și sfaturile pe care le dădea Iorga. ”

Istoricul literar Gabriel Țepelea l-a văzut prima oară pe Nicolae Iorga cu ocazia zilei de 1 decembrie 1933, pe când avea 17 ani. În 1999, Țepelea mărturisea Radiodifuziunii Române că îl revăzuse pe istoric și la o întrunire publică a Frontului Renașterii Naționale, partidul totalitar aflat sub controlul regelui Carol al II-lea. Democrat convins, Țepelea crede că, de foarte mule ori, capacitățile intelectuale ale unui om nu sunt egale cu caracterul său, Iorga fiind un exemplu în acest sens: ”Parcă-l văd şi astăzi şi pe Iorga, cu barba lui de patriarh, îmbrăcat în uniformă albastră, în chip de consilier regal, membru al Frontului Renaşterii Naționale. O serie de oameni de dimensiuni imense din punct de vedere cultural au dovedit că din punct de vedere politic nu ştiau să spună un “veto” ambiţiilor, în cazul de faţă ale regelui, şi ambiţiilor personale. Și au marşat la imitarea procedeelor practicate de dictatori, adică desfiinţarea partidelor politice, abolirea democraţiei, la un moment dat un început de cochetare cu sistemul hitlerist şi de neglijare a alianţelor tradiţionale.”

Nicolae Iorga a vorbit și la Radio România. Inginerul Paul Știubei își amintea în 1994 de prestația istoricului la microfon, în anul 1940 : ”El avea un text şi vorbea liber. Eu l-am ascultat şi la conferinţele lui, în public, totodeauna deraia de la text şi începea să facă divagaţii. Nu directe, ci aşa, cu subînţelesuri. Ştiu că o dată a venit chiar directorul general Nicolae Sărățeanu care îmi zice să îl las pe el la butoane. Stătea cu mâna pe buton, cu frică ca Iorga să nu spună ceva contra nemţilor, că era epoca când nemţii veniseră în ţară şi noi eram germanofili.”

Pe 27 noiembrie 1940, legionarii îl ridicau pe Iorga de la locuința sa, îl duceau în pădurea Strejnicu și îl ucideau. A fost destinul unui om cu mari calități intelectuale, dar care a căzut victimă și propriului orgoliu, și timpurilor extremiste pe care le-a trăit și pe care le-a încurajat.