Fanarioți și mode în spațiul românesc

Principii care au ocupat tronurile Principatelor Române în secolul al 18-lea veneau din cartierul grecesc Fanar din Constantinopol.

Adaugă ca sursă preferată în Google

Steliu Lambru, 09.03.2020, 14:37

Principii care au ocupat tronurile Principatelor Române în secolul al 18-lea veneau din cartierul grecesc Fanar din Constantinopol. Ei au adus moravuri turco-bizantine în spațiul românesc într-o civilizație de sinteză pentru mai mult de 100 de ani. Instalați din 1714 în Muntenia și 1711 în Moldova până în 1821, fanarioții au fost și exponenți ai unui regim corupt și de spoliere fiscală dar și purtători ai elementelor civilizaţionale greco-orientale și de racordare la ideile moderne occidentale către jumătatea secolului Luminilor. Curente istoriografice cum ar fi romantismul considera fanariotismul una dintre cele mai nefaste perioade din istoria României. Dar din punct de vedere cultural fanarioților avea să li se facă dreptate de către generațiile viitoare de istorici care considerau că deși fuseseră model al orientalizării, sinonim cu înapoierea, ei fuseseră agenți ai schimbării. Perioada fanariotă ia sfârşit după rebeliunea condusă de Tudor Vladimirescu, în anul 1821, anul în care familiile princiare române se întorc pe tronurile Moldovei şi Munteniei.

Unele familii fanariote însă se românizează treptat, devin autohtone şi adoptă un discurs naţionalist şi modernizator. Însă în modă lucrurile se schimbau încet, inerția fiind mare. Istoricul Adrian-Silvan Ionescu a studiat moda şi mentalităţile primelor decenii ale secolului al 19-lea românesc, secol încă îmbibat de orientalismul fanariot. El a regăsit opulenţa unei epoci în imaginile rămase de atunci:

“Lumea fanariotă este reprezentată în cea mai frumoasă nuanţă pe care o poată găsi o paletă de pictori. Perioada fanariotă a fost perioada sublimei picturalităţi, atât în verb, cât şi în alură. Când boierii veliţi sau marii boieri se adresau unul altuia îşi spuneau psihi mu sau sufletul meu. Aveau o deosebită calitate de a se adresa înflorat unul altuia, aşa cum se vede în materialele de arhivă. În vestimentaţie, urmând moda constantinopolitană, ei aduceau rafinamemntul şi bogăţia vechiului Bizanţ. Ei, practic, îşi continuau Bizanţul la ei acasă, aşa după cum a spus Nicolae Iorga în teoria sa Byzance apres Byzance, foarte bine argumentată.”

Hainele fastuoase, pe măsura rangurilor înalte, erau cele largi, scumpe şi artistic lucrate. Ele produceau senzaţie în faţa elitelor occidentale atunci când se întâlneau cu boierii români. Adrian-Silvan Ionescu: ”Atât de fastuoase erau aceste curţi de la Iaşi şi de la Bucureşti prin personalităţile care apăreau înveşmânate încât reprezentanţii Caselor Regale şi Imperiale ale Europei rămâneau uimiţi. Unul dintre boierii români cei mai importanţi, Ienăchiţă Văcărescu, merge la curtea imperială de la Viena să încerce să-l persuadeze pe împărat să îi gonească pe cei doi principi din Austria şi să-i trimită acasă. Ei luaseră hainele nemţeşti sau haine strânse pe corp, şi îşi răseseră bărbile. Văcărescu este dezbrăcinat de contesele şi baroanele imperiului pentru a admira fineţea şi bogăţia şalului de caşmir cu care era strâns în jurul brâului.”

Ce se vede cel mai pregnant în tablourile boierilor şi boieroaicelor române din primele decenii ale secolului al 19-lea? Haine, bijuterii scumpe, arme şi reguli de purtare a hainelor şi a materialelor din care erau croite. Adrian-Silvan Ionescu:

”Vedem blănuri de cea mai bună calitate, de la samur la hermină, mătăsuri scumpe şi grele, bijuterii, o întreagă panoplie de armament cizelat, îmbrăcat în argint şi pietre preţioase pe care îl purtau arnăuţii. Toate acestea dădea măsura bogăţiei fabuloase a acestor domnitori trecători, care ştiau să facă avere aici în timp record. Dar şi a gustului lor. O analiză a vestimentaţiei vremii, din punct de vedere formal şi cromatic, nu poate să arate decât perfectul gust al celor care le arborau. Acordurile cromatice, acordul dintre texturi, felul cum erau purtate, cu demnitate şi mândrie, arăta statutul şi importanţa lor.

Ştim foarte bine că rangurile boiereşti erau 3. Primii erau veliţii, boierii din jurul domnitorului, curtenii. Urmau categoriile a doua şi a treia. Fiecare avea anumite texturi, anumite blănuri pe care le puteau purta. Niciunul nu putea să-şi depăşească poziţia şi să ia samur, de exemplu, dacă nu era boier velit. Însemnul cel mai important era podoaba facială. Barba era numai pentru boierii veliţi, în timp ce boierii de rangurile 2 şi 3 aveau doar mustaţă. În momentul în care un boier era căftănit, intra în categoria celor de rangul 1. Atunci venea berber-başa, bărbierul domnitorului, care îi trasa cu briciul conturul bărbii şi îi îngrija constant podoaba.”

Detestată, moda fanariotă va rămâne în spaţiul românesc însă nu ca o trăsătură definitorie ci mai degrabă ca nostalgie şi cochetărie. Istoricul Adrian-Silvan Ionescu: ”Moda fanariotă are putere în primele trei decade ale secolului 19, chiar dacă după revoluţia lui Tudor Vladimirescu boierii fanarioţi dispar încet-încet, iar domnitorii fanarioţi dispar de tot. Un revival al ei se resimte pe la mijlocul secolului al 19-lea, pe la 1860-65, când în moda doamnelor cu crinolină revine cerchenul, acea scurtă foarte frumoasă, brodată cu fir, cu mâneci foarte largi şi despicate ce se preta foarte bine la ţinuta de zi. În balurile costumate, de multe ori, cei care prinseseră în copilărie moda fanariotă o mai arborau pentru a se crede încă o dată la curtea domnilor fanarioţi şi a se amuza.”

Iconografia epocii fanariote înfăţişează o nume apusă, a opulenţei şi bunăstării. Însă era o bunăstare a elitelor care încercau să-şi păstreze rangul şi privilegiile în vremuri de schimbare.