Titus Gârbea, martor al istoriei scandinave

În decursul vieții lor, oamenii ajung în cele mai neașteptate locuri și sunt martori ai evenimentelor pe care nu le-ar fi prevăzut.

Steliu Lambru, 28.02.2022, 16:42

În decursul vieții lor, oamenii ajung în cele mai
neașteptate locuri și sunt martori ai evenimentelor pe care nu le-ar fi
prevăzut. Generalului centenar Titus Gârbea i s-ar potrivit supranumele de un
român în nordul Europei care a văzut cum a curs istoria acolo în prima
jumătate a secolului 20. Gârbea s-a născut în 1893 și a murit în 1998, la
vârsta de 105 ani. A luptat în primul râzboi mondial și a fost numit atașat
militar la Berlin între 1938 și 1940, iar din 1940 până în 1943 a fost atașat
militar la Stockholm și Helsinki. A participat pe frontul celui de-al doilea
război mondial, a fost decorat și din 1947 a fost trecut în rezervă. Din
poziția sa de diplomat a avut contacte cu unele personalități ale istoriei nordului
european precum regele Suediei Gustaf al V-lea și Alexandra Kollontai,
ambasadoarea sovietică la Stockholm.

Centrul
de Istorie Orală din Radiodifuziunea Română a avut ocazia de a discuta cu Titus
Gârbea în 1994, pe când acesta avea 101 ani. Generalul își amintea de momentul
în care regele Carol al II-lea l-a numit reprezentant al României pentru
Scandinavia.

Finlanda e o
ţară mică, cu patru milioane de locuitori, dar cu oameni vrednici şi oneşti, pe
baza cuvântului lor se putea conta. Şi mă cheamă regele Carol al II-lea și-mi
zice: O să poţi dumneata să te duci în ţările nordice?! Eu eram la Berlin, cu
o misiune foarte grea, şi în acelaşi timp aveam adiacent Berna, adică Elveţia,
şi Olanda. I-am spus: Majestate, eu pot să fac faţă, din punctul de vedere al
serviciului, dar deplasările o să fie foarte costisitoare, fiindcă de multe ori
va trebui să mă deplasez cu avionul! Şi aşa am fost numit eu în plus ataşat
militar în ţările nordice şi în ţările baltice, adică s-au mai adăugat vreo
cinci-şase ţări. Eram tot pe drum, pe drum! Dar am făcut faţă şi am trimis
informaţii foarte importante pentru ţara noastră şi viitorul ei, căci începuse
şi la noi pericolul nazist.

Familiarizat deja cu spiritul nordic,
Gârbea circulă între capitalele suedeză și finlandeză. Însă în Țările Baltice,
ocupate de sovietici în 1940, primirea sa nu este cea pe care o aștepta.

Serviciul meu impunea ca să mă
duc din când în când şi la Stocholm, şi în Finlanda. Misiunea a fost aşa de
grea pentru că Berlinul era stăpân pe toată Europa. Am fost repartizat pe
ţările nordice, cele patru, Danemarca, Suedia, Finlanda şi Norvegia. În plus,
mă ocupam și de cele trei ţări baltice unde eram văzuţi ca o bestie neagră de
către comuniştii care mişunau în cele trei ţări. Prietenii noştri care erau
estonienii, foarte cumsecade, m-au făcut atent: domnule, noaptea să nu mai
ieşi din casă pentru că ruşii, care mişună peste tot, sunt în stare de cea mai
mare ticăloşie! Ei, am scăpat, nu am păţit nimic, dar eram bestia neagră.

Ajunul celui de-al doilea război
mondial l-a prins pe Gârbea chiar pe linia de demarcație dintre polonezi și
sovietici care erau gata să ocupe Polonia. Acolo a luat contact cu antipatia
sovietică la adresa românilor.

În
1939, după ce Germania lui Hitler şi Rusia lui Lenin, cot la cot, au zdrobit
pur şi simplu Polonia, eu mă găseam acolo, chiar pe front. M-am dus la Brest-Litovsk
unde trebuia să vină ruşii. În combinaţia lor, Brest-Litovsk trebuia să rămână
la Rusia, iar restul, la vest, să rămână în seama Germaniei. Și când am ajuns
la Brest-Litovsk şi am intrat în legătură cu ruşii care veniseră acolo, noi
fiind diplomaţi aveam o oarecare libertate, unul din ruşi, cum pot ei să fie
grobieni, îmi spune: O să vă vină şi vouă rândul! M-a ameninţat pe mine, care
eram ataşat militar. Ce era să răspund la obrăznicia ăstuia, că era un ofiţer,
un colonel?! Și ne-a venit și nouă rândul!

În același agitat an 1940, Gârbea se
afla în Suedia atunci când începea războiul de iarnă dintre Finlanda și Uniunea
Sovietică. Mica Finlandă a dat dovadă de un eroism ieșit din comun în fața
colosului sovietic care o invadase. Gârbea a ținut să remarce curajul finlandez
și simpatia pe care i-a arătat-o întreaga lume.

Mă găseam eu la Stockholm şi în Finlanda când a izbucnit
acest război. De unde urmărem operaţiunile ruşilor în Finlanda, iarna aceea
grea, ’39-’40, foarte grea, când aliatul natural al finlandezilor i-a ajutat
foarte mult şi au ţinut frontul. Dar în primăvară, când a început dezgheţul,
numărul uriaş de mari unităţi, de aviaţie, i-a copleşit pe bieţii finlandezi
care nu erau decât patru milioane. Era ţânţarul care se lupta cu armăsarul!
Pentru că la acea vreme, trebuie să spun, Rusia era blamată şi ostracizată de
tot continentul pentru ceea ce făcuse, că atacase biata Finlandă, cu forţe
considerabile, ca să o ocupe de tot. O murdărie rusească, ca atâtea pe care
le-a făcut şi faţă de noi, în 1877 şi mai înainte.

Românul Titus Gârbea a fost martor al
unei istorii departe de țara sa. Însă a fost o istorie personală în egală
măsură.