Propuneri pentru îmbunătăţirea situaţiei bătrânilor

La fiecare 4 secunde, în lume, o persoană este diagnosticată cu boala Alzheimer. În România, din aproximativ 270 de mii de persoane suferinde, doar 35 de mii sunt diagnosticate, cel mai des, în fazele tardive.

Adaugă ca sursă preferată în Google

România Internațional, 19.03.2014, 10:27

Demenţa trebuie recunoscută ca o problemă de sănătate publică în România“, acesta este mesajul pe care l-a lansat Conferinţa Naţională Alzheimer 2014, în urmă cu câteva săptămâni, solicitând punerea în aplicare a unui plan naţional de demenţă, denumit Strategia Naţională de acţiuni pe perioada 2014-2020.

La fiecare 4 secunde, în lume, o persoană este diagnosticată cu boala Alzheimer. În România, din aproximativ 270 de mii de persoane suferinde, doar 35 de mii sunt diagnosticate, cel mai des, în fazele tardive. Deşi există interes din partea medicilor specialişti pentru diagnosticarea timpurie a bolii, modul de organizare al sistemului medical nu favorizează un asemenea demers.

Prof.dr.Cătălina Tudose, preşedinta Societăţii Române Alzheimer: ”Primul pas este înfiinţarea unui Departament interministerial cu reprezentanţi ai celor 5-6 ministere care sunt implicare în orice fel de planificare a resurselor şi financiare şi umane pentru a crea un sistem de asistenţă. Şi apoi acest Departament să aibă grupuri de lucru care să evalueze situaţia în care ne aflăm. Dacă ne gândim numai la numărul de medici care au terminat facultatea şi nu au un post, la ora actuală – specialiştii neurologi, psihiatri, geriatric – poate că din start ar fi o soluţie pentru crearea unor centre de diagnostic şi n-ar însemna foarte mult. Pe de altă parte, să se creeze Registrul naţional pentru demenţă. De asemenea, e nevoie de îmbunăţiri şi iniţiative legislative care să vină în apărarea drepturilor persoanelor cu demenţă. Nu este un lucru care să se întâmple într-o lună sau într-un an. În 2020 ne propunem să avem un plan implementat. Dar până atunci se pot face multe lucruri importante cum ar fi oprirea migraţiei medicilor. Asta mi se pare esenţială ca să faci un plan pentru asistenţă medicală într-o ţară.”

Dr.Bogdan Popescu, reprezentant al Societăţii de Neurologie din România ne explică parcursul pacientului cu demenţă şi de ce ar avea el nevoie: “Din estimări, o mare parte rămân fără diagnostic. Ca să îi poţi diagnostica trebuie să ai medici, dar, din păcate, nu sunt suficienţi medicii care se ocupă de diagnosticul demenţei. Apoi trebuie să ai capacitate tehnologică pentru că orice diagnostic de demenţă implică anumite investigaţii care costă bani. Apoi încep problemele de îngrijire. În prima fază, în demenţa uşoară, în general, partea de îngrijire cuprinde o anumită medicaţie care este din fericire cuprinsă în planurile Ministerului Sănătăţii, fiind gratuită. După faza iniţială, nu e suficient numai tratamentul cu medicamente, se trece într-o etapă în care pacienţii nu se mai descurcă singuri, dar nu atât de rău încât să fie spitalizaţi. În multe ţări europene există ideea de însoţitor. Apoi urmează faza finală, adică pacientul cu demenţă este atât de neajutorat încât este nevoie de instituţionalizare. Deci trebuie să existe un număr de paturi pentru aceşti pacienţi terminali şi aici vorbim de nişte instituţii care să poată să spitalizeze, pe termen lung, şi cu personal calificat medical”.

Specialiştii din domeniul bolilor neurodegenerative trag un semnal de alarmă asupra incidenţei severe pe care boala demenţei o va avea asupra populaţiei în vârstă şi nu numai pînă în 2050. Din studiile efectuate la nivel mondial, după 65 de ani, cam 10% dintre oameni au o formă de demenţă, iar peste 85 de ani , peste 40% pot dezvolta o astfel de boală. Conf.dr.Gabriel Preda, preşedintele Societăţii Române de Geriatrie şi Gerontologie, a făcut referire la amploarea fenomenului pe fondul îmbătrâniri demografice globale: “În România, în 1990, cam 10% din persoane, deci unul din zece, aveau peste 65 de ani, în 2008 s-a estimat că se va ajunge la 15%, deci unul din şapte, iar în 2011 s-a văzut că sunt 16,1% persoane peste 65 de ani. Deci este o creştere destul de importantă, aproape abruptă a numărului de persoane care sunt într-un fel predispuse la a dezvolta această formă de boală. În România, ca şi în majoritatea ţărilor, creşte mai rapit procentul persoanelor care sunt cu vârste extreme, peste 80-85%. De aceea este nevoie de un sistem coerent şi de îngrijiri de tip progresiv. Adică adaptat la diversele etape ale evoluţiei bolii, de la formele uşoare până la formele severe.”

Demenţa figurează pe agenda europeană. Există anumite directive care îndeamnă statele membre să aibă în vedere rezolvarea problemei îngrijirii bolnavilor cu boli neurodegenerative. Annette Dumas, reprezentantul Asociaţieii Alzheimer Europe: La nivel european îmbătrânirea populaţiei reprezintă o provocare pentru toate statele membre ale Uniunii. Aceasta pentru că presupune crearea de servicii de îngrijiri medicale de durată şi necesită accesul la diagnosticare şi la tratament pentru aceste persoane. Din acest punct de vedere îmbătrânirea populaţiei ar trebui să fie privită drept o oportunitate, nu o povară, dar avem nevoie şi de schimbare de mentalitate”.

În Europa, circa 13 milioane de persoane suferă de boala Alzheimer, demența reprezentând a șaptea cauză de deces în țările cu venit național ridicat, fiind responsabilă de 50% din mortalitatea pacienților cu tulburări neuropsihice.