Populaţia României, în curs de îmbătrânire

Îmbătrânirea populaţiei este un fenomen în creştere, arată studiile de specialitate care avertizează că numărul tot mai mare de vârstnici prezintă provocări semnificative pentru sistemele de asistenţă socială...

Adaugă ca sursă preferată în Google

România Internațional, 03.12.2014, 14:24

Îmbătrânirea populaţiei este un fenomen în creştere, arată studiile de specialitate care avertizează că numărul tot mai mare de vârstnici prezintă provocări semnificative pentru sistemele de asistenţă socială, de pensii şi de sănătate, atât în ţările în curs de dezvoltare cât şi în ţările dezvoltate. Tinerii de mâine, tot mai puţini, vor avea de susţinut tot mai mulţi vârstnici. Eurostat arată că, în următoarele decenii, mai mult de o treime din populaţia Europei va avea peste 60 de ani.

Şi în România ritmul de îmbătrânire a populaţiei se va accentua odată cu scăderea natalităţii șşi cu creşterea longevităţii, conform raportului România îmbătrâneşte – Provocări şi soluţii”, lansat recent de către Fundaţia Friedrich Ebert România. Ponderea persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani din România este de 16,1%, conform recensământului din 2011. Proiecţiile arată că până în 2050 numărul persoanelor în vârstă va creste şi mai mult. Fundaţia Friedrich Ebert, prin proiectul România îmbătrâneşte” (realizat de jurnaliştii Laurenţiu Diaconu Colintineanu şi Ioana Moldovan) a încearcat să afle ce se ascunde în spatele cifrelor şi datelor statistice, care sunt poveştile de viaţă ale bătrânilor.

Ioana Păunescu are 101 ani şi a fost prima femeie inginer electromecanic din România. A trecut prin două războaie mondiale, iar la 73 de ani s-a căsătorit a doua oară pentru a nu fi singură: “Amândoi eram văduvi şi ne-am înţeles ca să nu fim singuri. 28 de ani avem în momentul de faţă (de când ne-am căsătorit ). Avem amândoi aceeaşi vârstă de 101 ani împliniţi. Au fost ani normali. Acum o ducem mai greu pentru că soţul are Alzheimer, aşa că trebuie să am grijă de el. Nu mai vorbeşte, deci nu mai putem discuta. E greu. Am ajutoare pentru că nu mai put să gătesc singură, nu mă mai ajută nici mâinile, nici picioarele. Nu pot să-mi ţin echilibrul şi să merg nesprijinită”.

O altă categorie de bătrâni sunt cei îngrijiţi de ceilalţi membri ai familiei. Laura Tudor are 52 de ani şi viaţa ei s-a schimbat complet atunci cand mama ei, în vârstă de 89 de ani a căzut şi a suferit o fractură de col femural, fiind imobilizată la pat. Nu şi-a permis să angajeze pe cineva să aibă grijă de mama ei, deci îşi împarte timpul, în fiecare zi, între datoria faţă de părinte şi datoria faţă de propria sa familie: E destul de greu pentru că îmi ocupă destul de mult timp având şi serviciu, având şi eu familia mea. E destul de greu să le fac pe toate. Avem două apartamente, din fericire, pe acelaşi palier la bloc şi pot să am grijă de două case în acelaşi timp. Ne-am gândit să apelăm la un ajutor, ne-am făcut socotelile şi ne-am dat sema că nu este posibil neavând mulţi bani. Aşa că fac eu ceea ce se poate. O ajut din punct de vedere fizic. Probabil că ar avea nevoie de cineva care să stea mai mult de vorbă cu ea. Eu nu mai am nici răbdarea şi din timpul să fac acest lucru. Mă afectează psihic mai mult decât fizic pentru că eşti în faţa unei degradări progresive, lente şi iremediabile şi care are un singur sfârşit..”

În România există doar 131 de cămine pentru vârstnici cu o capacitate totală de 7.152 de locuri. Petru Rotarciuc are 63 de ani şi locuieşte într-un cămin de îngrijire din comuna Leorda, judeţul Botoşani. Personalul instituţiei numără o asistentă şi două infirmiere la aproape 70 de persoane ce necesită îngrijire. Cu puţinul din cămin, omul este împăcat: Am rămas fără serviciu, în primul rând. Unde mă duceam să mă angajez mi se spunea că sunt în vârstă.. Nu am avut cu ce să plătesc apartamentul şi am rămas pe stradă.. Am stat un an şi ceva pe stradă. Mergeam încolo şi încoace până când cineva de la Consiliul Judeţean mi-a făcut actele şi m-a adus aici la centru. E mai bine aici, decât pe stradă.. în vânt.. în ploaie. Aici am un acoperiş iar când o să ies la pensie tot aici o să stau.. cât oi mai avea zile. Am fost căsătorit, soţia a decedat, am trei copii, dar au plecat, unde şi cum, nu stiu nimic… I-am căutat dar nu i-am găsit.. Mi-e dor să-i întâlnesc.. N-am nevoie de nimic… numai să-i văd, să stau şi eu de vorbă cu ei..”

Raportul “România îmbătrâneşte” are şi date optimiste: rata sărăciei persoanelor vârstnice (peste 65 de ani) din România s-a redus de la 65% în 2007, la 35% în 2013, dar tot se menţine la aproape dublu faţă de media UE care este de 18%. Un alt lucru pozitiv a fost introducerea pensiei minime garantate în 2009 de 356 de lei, deci avem aproape jumătate de milion de beneficiari dintre care 123 de mii sunt pernsionari din rândul agricultorilor aflaţi la limita subzistenţei. Cu toate acestea avem motive de îngrijorare, este de părere Victoria Stoiciu, coordonator programe Fundaţia Friedrich Ebert: În continuarea avem una dintre cele mai mici pensii de stat din Uniunea Europeană şi una dintre cele mai mici rate de înlocuire ( raport dintre pensia medie şi salariul mediu). Un alt motiv de îngrijorare este o polarizare foarte mare în interiorul categoriilor de pensionari. Avem 81% din totalul pensionarilor care aveau în 2009 pensii mai mici de 1.000 de lei pe lună. Avem un sfert din pensionari cu pensii sub valoarea coşului de consum lunar, adică pensii mai mici de 444 de lei. 40% dintre pensionari, adică două milioane, au pensii sub nivelul minim de subzistenţă care este calculat la 587 de lei în 2014 de către INS. O altă categorie deosebit de vulnerabilă sunt pensionarii agricultori unde 98 % dintre ei au pensii sub valoarea nivelului minim de subzistenţă.”

Problema lipsei îngrijirii la domiciliu, lipsa locurilor în centrele de plasament pentru bătrâni, dar şi a personalului specializat din centrele de stat, preţurile mari pentru pensionarii bolnavi care ar dori să locuiască într-un astfel de centru, dar în sistem privat, sunt doar câteva aspecte care caracterizează nivelul de trai al bătrânilor din România.