Stereotipuri de gen în literatură şi educaţie
Prezente în continuare în economiile şi societăţile din UE, disparităţile de gen de pe piaţa muncii îşi au originea, în multe cazuri, în stereotipuri des întâlnite în comunităţile din care facem parte
Christine Leșcu, 28.01.2015, 10:27
Prezente în continuare în economiile şi societăţile din UE, disparităţile de gen de pe piaţa muncii îşi au originea, în multe cazuri, în stereotipuri des întâlnite în comunităţile din care facem parte. Cum apar stereotipurile prin care noi ne reprezentăm rolul femeii şi al bărbatului în societate? Se perpetuează ele prin educaţie şi prin anumite modele culturale? Acestor întrebări a încercat să le răspundă studiul privind stereotipurile de gen în cultura românească şi în viaţa de zi cu zi, din cadrul proiectului “Integrarea şi promovarea femeilor pe piaţa muncii”. Deurlat de Fundaţia pentru o Societate Deschisă, cu finanţare europeană asigurată prin POSDRU, studiul s-a axat pe patru domenii – film, teatru, literatură şi mass-media – şi a căutat să verifice următoare ipoteză: dacă nu cumva steoretipiile de gen sau cele legate de feminitate au o bază culturală. Ce s-a descoperit la finalul studiului, aflăm acum de la Mircea Vasilescu, Preşedintele Fundaţiei pentru o Societate Deschisă: În ansamblu, ipoteza de la care am pornit a fost corectă: felul în care privim femeile şi feminitatea se bazează pe moştenirea culturală”. Bineînţeles că mass-media are o importanţă foarte mare, mai ales prin impactul său, căci ea prelungeşte gândirea în stereotipuri, exploatează anumite stereotipii despre femei ca să facă audienţă. Mă refer aici în special la mass-media tabloidă.
În afară de mass-media, învăţământul pare a fi, la rândul său, o sursă de stereotipuri, uneori chiar prin analiza operelor literare propusă elevilor. Mircea Vasilescu, de data aceasta în calitate de critic şi istoric literar, a studiat modul în care sunt caracterizate anumite personaje literare feminine în şcoli: Am verificat ce se spune despre aceste personaje în literatura şcolară şi în cea paraşcolară, adică în manuale, în culegerile unde sunt gata oferite comentarii literare şi pe site-urile de referate. Aceste referate demonstrează, de fapt, cum se face literatura în şcoală, într-un mod plin de locuri comune. Şi-atunci mă întreb dacă nu cumva odată ieşit de pe băncile şcolii, un om obişnuit nu începe să aplice şi în viaţa reală ideile aflate acolo despre anumite personaje feminine printr-o gândire stereotipală.
Răspunsul e pozitiv, deşi de multe ori interpretările propuse de manuale asupra unor personaje feminine nu sunt nici prea exacte, nici favorabile acelor personaje sau femeilor pe care le-ar reprezenta.
Anumite prototipuri” feminine sunt, în ultimii ani, promovate şi în mass-media, mai precis în anumite emisiune televizate de divertisment. În prezent, televiziunile-tabloide au produs” un tip nou de femeie: asistenta de platou care apare emisiunile de divertisment. Aici ea este exploatată pentru că reprezintă femeia-decor, fiind în general cea care distrează spectatorii prin prostiile” pe care le spune, pentru că face pe proasta” potrivit rolului acordat de către producător. Prelungind parcă un alt stereotip de gen, nici în emisiunile serioase” nu apar prea multe femei. Mircea Vasilescu: Prezenţele feminine sunt foarte puţine în talk-showurile televizate, pe subiecte politice sau sociale. Nu prea sunt femei invitate ca experte pe anumite domenii. Şi de obicei, sunt invitate cam aceleaşi femei care provin mai degrabă din mediul politic.”
Nu doar prin şcoală sau prin emisiune de televiziune sunt transmise stereotipurile de gen, ci şi prin mesajele inoculate de părinţi încă din fragedă copilărie. Livia Aninoşanu, coordonatoarea Centrului Parteneriat pentru Egalitate – partener în cadrul proiectului “Integrarea şi promovarea femeilor pe piaţa muncii””- , consideră că prin socializare, copiii învaţă foarte devreme ce e potrivit pentru fete şi băieţi să facă în societate: Încurajăm anumite emoţii la băieţi şi le descurajăm pe altele. La fel procedăm cu fetele. În cazul băieţilor, li se transmite foarte des: Nu plânge, că nu eşti fată.” Pentru băieţi, încă de timpuriu, limbajul emoţional este restrâns. Le este permis să-şi exprime emoţiile negative prin furie, însă în mult mai mică măsură au voie să se arate emotivi, temători. În cazul fetelor, în schimb, ele nu sunt încurajate să-şi exprime furia, să spună nu” sau să pună bariere foarte clare. Le dăm voie, însă, să fie fragile. Direcţionăm deja copiii spre rolurile pe care le au de îndeplinit în societate, inculcându-le ideea că băieţii sunt cei puternici, iar fetele sunt cele slabe.
Jucăriile diferenţiate au şi ele rolul lor în această predeterminare a comportamentului. Livia Aninoşanu: În orice mare magazin pentru copii avem rafturi pentru fetiţe şi pentru băieţei. În cele pentru fete, pe care le recunoaştem după rozul strident, vedem jucării care reproduc rolurile pe care ele, mai târziu, le au de îndeplinit în societate: mini-bucătării, maşini de spălat, un fier de călcat în miniatură. În cazul băieţilor, avem jocuri care permit explorarea spaţiului, maşini, arme…Avem relativ puţine jocuri neutre din punct de vedere al genului. Cred că sunt foarte multe exemple de situaţii în care copiii au dorit să aleagă altceva. Lucrul nostru cu educatoarele ne-a demonstrat că există o teamă foarte puternică, de pildă, în cazul băieţilor care au alte preferinţe, cum ar fi să se joace cu păpuşile sau să se implice în jocul fetelor. Această simplă preferinţă dă naştere la temeri printre adulţii din jur. Băiatul respectiv este aproape imediat corectat.
De corectat poate că ar trebui corectate atitudinile adulţilor, consideră specialiştii în egalitatea de gen. Copiii nu ar trebui educaţi conform unor filtre de gen, ci mai degrabă încurajaţi să experimenteze şi să se descurce într-o gamă cât mai variată de situaţii.
