Serviciile de îngrijire la domiciliu pentru vârstnici

27.5% dintre vârstnicii români peste 65 de ani trăiesc în sărăcie extremă, faţă de o medie europeană de 7%.

Christine Leșcu, 08.04.2015, 10:28

27.5% dintre vârstnicii români peste 65 de ani (aproape 900.000 de persoane) trăiesc în sărăcie extremă, faţă de o medie europeană de 7%. Iar, din aceşti vârstnici, unul din cinci are nevoie de servicii de îngrijire la domiciliu, dar doar 0.23% dintre aceştia beneficiază de ele. Sunt statistici dure, puţin cunoscute publicului larg şi poate de aceea, greu de procesat în momentul în care suntem confruntaţi cu ele. Mai mult decât atât. Reprezentaţii asociaţiilor non-guvernamentale care oferă servicii de îngrijire afirmă că, deşi peste 350.000 persoane din România au nevoie de îngrijiri la domiciliu, din bugetul cumulat al asigurărilor sociale şi al ministerului de resort au fost plătite în 2012 servicii la domiciliu pentru 29.306 persoane. În aceste condiţii, organizaţiile non-guvernamentale şi-au unit forţele pentru a compensa cât mai mult absenţa fondurilor guvernamentale.

Cu detalii, Doina Crângaşu – directoarea executivă a Confederaţiei Caritas România: Caritas România, în urmă cu doi ani, a iniţiat crearea unei platforme de ong-uri care furnizează servicii sociale şi medicale pentru persoanele vârstnice. Într-un timp record am reuşit să adunăm împreună 57 de ong-uri din diferite judeţe din ţară care au aderat la această reţea informală. 81% dintre organizaţiile membre ale SeniorNet anunţă o creştere constantă a cererilor de îngrijire la domiciliu. Din păcate, nu toate cererile primesc întotdeauna răspuns, deoarece sunt câteva neconcordanţe în furnizarea serviciilor sociale din România.

Pentru eliminarea acestor neconcordanţe trebuie întocmită o hartă a nevoilor persoanelor vârstnice pentru a vedea exact care sunt ele şi în ce zone din ţară, intervenţia e mai urgentă. Însă se pot identifica deja o serie de trebuinţe. În funcţie de ele, ong-urile oferă, în principal, următoarele servicii de îngrijire la domiciliu: consiliere psihologică, asistenţă socială, îngrijire medicală, sprijin în diverse treburi gospodăreşti pe care persoanele vârstnice singure nu le pot desfăşura. Multe din probleme izvorăsc din sărăcie, dar şi din singurătate. Unii vârstnici sunt uitaţi de familie, alţii trăiesc sindromul copiilor plecaţi la muncă în străinătate”, aşa cum mulţi copii îl trăiesc din cauza migrării părinţilor.

Doina Crângaşu: În general sunt persoane vârstnice care trăiesc singure fie pentru că nu mai au membri ai familiei – persoane văduve, fără copii sau au copii plecaţi –, fie pentru că în urma unei boli şi-au pierdut independenţa şi au ajuns incapabile să-şi rezolve treburile cotidiene de la îngrijirea personală până la deplasarea către medic pentru a obţine un tratament. Totodată trebuie să remarcăm faptul că România se confruntă un flux de emigrare crescut al populaţiei mai tinere. Aceasta face ca, în mediul rural, să constatăm o prezenţă majoritară a persoanelor vârstnice aflate fără un sprijin nici din partea familiei, nici din partea autorităţilor locale.

Pe de altă parte, mulţi pensionari şi-au luat soarta în mâini şi şi-au creat singuri structuri de întrajutorare. Un exemplu este Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor OMENIA. Cu 1.400.000 de membri la nivel naţional şi 35.400 în Bucureşti şi în zonele limitrofe, această instituţie se întreţine din cotizaţiile membrilor, din sponsorizări şi dintr-o minimă activitate comercială ale cărei profituri se întorc tot la pensionari. În zona Rahova-Ferentari, una din zonele cele mai sărace din Capitală, pe o străduţă cu căsuţe mici, amintind de mahalalele interbelice, se află unul din sediile CARP Omenia, un orăşel al celor vârstnici cu un mic magazin, ateliere de cizmărie şi croitorie, salon de coafură şi frizerie, farmacie, cabinete medicale şi ghişeuri pentru împrumuturi. Toate la preţuri modice, fără adaos comercial, ne asigură Gheorghe Chioaru, preşedintele Federaţiei Naţionale a Caselor de Ajutor Reciproc ale Pensionarilor, care ne spune şi cum contribuie pensionarii pentru a avea acces la aceste servicii: Cotizaţia este a fiecărui membru. Când se retrage din asociaţie, îşi primeşte cotizaţia înapoi. În afară de cotizaţie mai este o contribuţie lunară de 3 lei care merge, în proporţie de 70% la ajutorul de deces, iar restul merge la serviciu. Cotizaţia depinde de cuantumul pensiei. Dar la început fiecare membru cotizează 20 de lei. După aceea, membrii pot face împrumuturi din fondul comun în funcţie de cotizaţia depusă de el: se poate împrumuta chiar şi cu o sumă de trei ori mai mare. Iar dobânzile sunt de la 1% la 14%.

Orice ajutor este binevenit, căci în România, sunt 1.300.000 de pensionari care au pensii mai mici de 500 de lei (aprox.113 euro). Deşi magazinul, atelierele şi cabinetele medicale sunt destinate persoanelor care se pot deplasa, CARP Omenia s-a gândit şi la cele nedeplasabile şi a iniţiat programe pentru ele. Gheorghe Chioaru: Există cazuri în care pensionarii n-au fost în viaţa lor la medic şi le trimitem medicul de familie. Facem caravane medicale care merg în comune. La ţară, bătrânii sunt uitaţi şi abandonaţi. Pâine şi alimente ducem şi la persoanele nedeplasabile. Alt proiect presupune un contract cu UnitedAway care implică 100 de pensionari nedeplasabili cărora le trimitem alimente, produse igienico-sanitare, asistent medical, stomatolog şi îngrijitori la domiciliu. Cei din urmă sunt o raritate, căci ei fac cursuri la noi, se specializează şi pleacă în afară. Iar statul nu ne încurajează cu nimic.

Momentan, guvernul lucrează la o strategie naţională privind protecţia persoanelor vârstnice, strategie care trebuie mult îmbunătăţită, în opinia Doinei Crângaşu: Acum ne aflăm într-un proces de dezbatere publică pe care Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale l-a lansat la începutul lui ianuarie. În mijlocul dezbaterii publice se află Strategia Naţională de Promovare a Îmbătrânirii Active şi de Protecţie a Persoanelor Vârstnice. Noi salutăm această iniţiativă, dar analizând proiectul am constatat lipsuri. De pildă, se promovează îmbătrânirea activă, dar nu se face referire la situaţia în care cele mai multe persoane vârstnice trăiesc.

Până la adoptarea strategiei respective, ong-urile caută surse independente de finanţare sau vor apela la fondurile europene alocate perioadei 2014-2020.