Epuizarea fizică și psihică în pandemie

Dacă acum un an, la începutul pandemiei, telemunca părea soluția ideală pentru a ne feri de contaminare continuând lucrul de acasă, între timp percepția s-a modificat.

Christine Leșcu, 21.04.2021, 11:00

Dacă acum un an,
la începutul pandemiei, telemunca părea soluția ideală pentru a ne feri de
contaminare continuând lucrul de acasă, între timp percepția s-a modificat.
Epuizarea psihică sau așa-numitul sindrom burn out a început să afecteze din
ce în ce mai mulți angajați și, în curând, s-au observat corelații între
această afecțiuni și munca de acasă. La nivel internațional au apărut deja
studii în acest sens, iar la nivel național au loc, de asemenea, cercetări în
domeniu, aflăm de la psiho-pedagogul Dragoș Iliescu.

Avem date statistice
care vin în principal de la grupurile de lucru constituite în special la
Universitatea din București și la Universitatea de Vest din Timișoara în
domeniul sănătății ocupaționale și care se axează, mai ales, pe această
problemă a stresului la locul de muncă. Este o creștere explozivă cum a fost și
prezisă, de altfel. Iar burnt out-ul nu vine din prea multă muncă așa cum
credeam până acum. Dar în pandemie nu părem a munci prea mult, căci mai mult
stăm pe-acasă, mai ales ca școlari. Totuși se știe deja că epuizarea aceasta nu
vine doar din muncă, ci și din alte chestiuni care sunt mai mult contextuale.
Iar ceea ce duce la burnt out nu este neapărat stresul în sine, cât stresul
prelungit sau cronicizat. Din păcate, stresul cronic te deformează și la
momentul actual, vorbim de stres cronic, adică de acele lucruri pe care le
facem constant și uneori presupun muncă excesivă și cerințe emoționale sau
relaționale sau cognitive și așa mai departe. Ele te deformează, dacă se
cronicizează

Studiile de
specialitate referitoare la stresul ocupațional indică faptul că oamenii percep
că în pandemie muncesc mai mult, chiar de-acasă. Volumul de muncă ar fi crescut
chiar cu aproximativ 40%. Nu se știe dacă obiectiv chiar aceasta e realitatea
sau e vorba doar de o percepție subiectivă. Dar, în definitiv, percepțiile
contează în acest caz, căci oamenii reacționează în funcție de percepții
continuă Dragoș Iliescu.

Adevărul
este că barierele dintre viața privată și viața de la muncă s-au estompat
aproape complet. Ai sentimentul că muncești de dimineața până seara fără
limite. Te mai oprești să mănânci sau să gătești copiilor, apoi te întorci să
muncești. Sunt multe persoane în situația asta, simți că muncești mai mult și
că se rupe echilibrul dintre viața de familie și cea profesională. Asta se
asociază cu insecuritatea dată de pandemie, căci nu știi ce ce va întâmpla.
Toate aceste elemente devin stresori și, în contexul în care nici nu dispar ca
să te lase să te recuperezi, ei devin extrem de nocivi

Estomparea limitelor dintre viața privată și cea profesională a observat-o
și Petru Păcuraru la cursurile organizate în calitate de expert în resurse
umane. Director al firmei de pregătire profesională HPDI, Petru Păcuraru ne
spune cum își descriu stările clienții lui, angajați care lucrează în
telemuncă.

O descriere foarte simplă ar fi: Nici nu
îmi dau seama c-a trecut ziua. Efectiv am văzut lumină și apoi întuneric.
Nu m-am ridicat de pe scaun de patru ore, nu am avut pauză de prânz . Simt o presiune constantă de care nu reușesc
să scap nici în weekend. Am dureri de
cap, am insomnii și m-am îngrășat. (…) Burnt out-ul vine la pachet cu o gamă
întreagă de lucruri neplăcute, dar te și privează de o comunicare mai bună și
de timpul petrecut cu cei dragi. Cred că e surprinzător și contra intuitiv.
Ți-ai fi imaginat că lucrul de acasă ar trebui să te ajute, dar, de fapt, te
privează de multe, dacă nu ești atent să separi sfera profesională de cea
privată

Copiii, de asemenea, sunt
afectați de epuizare din cauza școlii online și a expunerii prelungite în fața
ecranelor digitale. Ei manifestă simptomele obișnuite ale acestei afecțiuni,
motivele care duc la epuizare fiind aceleași ca în cazul părinților. Totuși,
dacă există un specific al acestui sindrom la copii, el vine din faptul că
stresorii sunt școala și lipsa socializării cu prietenii. Iar în acest caz,
părinții trebuie să caute ajutor specializat, dar și să le fie aproape prin
comunicare și înțelegere. De altfel, mecanismele de gestionare a acestei
afecțiuni psihice trebuie dezvoltate atât pentru tineri, cât și pentru adulți,
căci ea nu va dispărea prea curând așa cum nici telemunca nu va înceta odată cu
încetarea pandemiei. Petru Păcuraru ne spune de ce.

Dacă discutăm în
general, am putea spune că în jur de 20 la sută dintre angajații din România
sunt în telemuncă. Dar în marile orașe, din cauza faptului că nu există foarte
multă industrie și angajații lucrează mai mult la birouri, telemunca merge spre
50%. De pildă, noi lucrăm cu cei din
domeniul bancar, unde telemunca poate atinge 80% dintre angajați. În IT, acest
procent ajunge la 90%. Cred că în industriile care nu necesită ca omul să fie
prezent în mod tradițional la serciviu, cum ar fi zonele de producție, munca de
acasă depășește 50 la sută. E clar că pentru următorii 3-5 ani de zile, noi vom
avea un hibrid între munca de acasă și cea de la birou. Deci anticipez faptul
că în următorii ani de zile vom reuși să gestionăm și acest burn out aferent
lucrului la distanță