Lectura ca urgență națională

Probabil că ați auzit și despre statisticile acelea în care românii sunt la coada clasamentului în Europa la citit.

Luiza Moldovan, 12.05.2021, 10:37

Probabil că
ați auzit și despre statisticile acelea în care românii sunt la coada clasamentului
în Europa la citit. Oricât de mult nu ne-ar plăcea această realitate, fapt e că
așa stau lucrurile. Spun unii că la mijloc ar fi o manipulare, o strategie de
anti-marketing, să ne facă să dăm prost în fața Europei, dar un studiu al
Băncii Mondiale realizat chiar anul acesta în martie arăta faptul că un român
citește, în medie, mai puțin de cinci minute pe zi, iar, dacă duce la capăt o
carte pe an, e mare lucru. 35% dintre români declară că nu au citit niciodată o
carte, deşi toate studiile de specialitate indică beneficii clare ale lecturii
pentru dezvoltarea armonioasă şi reducerea stresului, la nivel individual,
respectiv pentru progresul economic şi social, la nivel colectiv. Banca
Mondială arată ca ratele mari de alfabetizare sunt asociate cu populaţii mai
sănătoase, cu mai putine infracţiuni, cu o creştere economică mai mare.

Relația românului
cu cartea a început să se strice cam la 10 ani după revoluția anticomunistă din
decembrie 1989 și nu e chiar în strânsă relație cu era Internetului. Apetența
noilor generații pentru lectură a scăzut vertiginos. Cine e de vină și ce e de
făcut, în condițiile în care exercițiul lecturii e un demers intelectual
demonstrat că ajută la dezvoltarea capacităților cognitive ale tânărului? Am
întrebat-o pe Marina Constantinoiu, jurnalist, expert din profesie, colaborator
al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității București, cum
să ne explicăm lipsa de interes a tinerilor pentru cărți:

Din păcate,
relația studenților cu lectura în general, cu sau fără legătură cu era
internetului, este una destul de proastă, și asta de nu de ieri – de azi, ci
hai să zicem din ultimii 25 de ani, pentru că, poate, primii ani de după
revoluția din 1989 au fost ceva mai generoși cu lectura românilor. Internetul
este de blamat pe de o parte, dar pe de altă parte nu este capul de serie și nici
singurul blamabil. Cred că prima problemă este în familie, căci familia este
cea care nu îndeamnă copilul spre lectură sau tolerează inapetența copilului faţă
de lectură. Nu știu dacă ne-am născut prea mulți cu această apetență, dar ea
ne-a fost cultivată în familie. Unora dintre noi. Și atunci cred că asta ar
trebui să se întâmple. Cred că este o urgență națională, pentru că stăm foarte
prost la capitolul lectură. Și asta se vede din sărăcia maximă a vocabularului
pe care îl întrebuințăm pentru a comunica.

Lectura, ca
exercițiu cotidian, construiește și consolidează relațiile neuronale la orice
vârstă, nu doar la tinerețe. Valori ca educația, cultul pentru carte, respectul
pentru instituția profesorului au început să se piardă. Iar dacă nu vrem să ne
compromitem ca popor, ca identitate națională, ar fi bine să declarăm lectura
drept uregnță națională, cum spunea interlocutoarea noastră, Marina
Constantinoiu:

Am fost și eu
studentă și acum am ocazia să văd și eu studenții de la catedră și să port,
câteodată, şi conversații în afara cursurilor pe care le predau. Și încerc de
foarte multe ori să aflu ce-i pasionează, cât de mult citesc și dacă citesc.
Dar în ultimii ani parcă n-am mai simțit această nevoie de a afla cât de mult citesc
și dacă citesc, pentru că lucrurile au fost ceva mai evidente de la un an la
altul. Lipsa lecturii s-a văzut mult prea bine, din păcate, din felul în care
se exprimau și din felul în care redactau proiectele pe care le aveau de
realizat și mai ales prin spaima pe care o vedeam uneori în ochii unora dintre
ei în fața unui text mai lung, pentru că asta presupunea mare plictiseală. Să
stai locului câteva minute, să citești ceva, să te concentrezi asupra unui text
și să încerci să-l înțelegi. Ei bine, asta multora le provoca spaimă.

E de
importanță vitală ca familia, indiferent de baza de educație pe care o are,
să-i cultive copilului respectul și interesul pentru lectură. Fără cunoștințe,
fără experiențe acumulate din lecturi e ca și cum ar pleca pe drumul vieții cu
desaga goală. Iar asta n-are cum să fie bine, spune Marina Constantinoiu:

Practica cititului,
da, o reprezintă vârstele mai înaintate. 40+… mă aflu în categoria asta, mă
simt dinozaur acum, dar, nu, nu este normal să se întâmple așa, ci să țină de
o cultură a cititului, de o educație care să vină din familie și, dacă nu merge
cu blândețea, eu cred că lectura trebuie impusă. Pentru că ea este cea care te
formează. Le spun asta multor copii care strâmbă din nas în anii de liceu, care
sunt anii cei mai rebeli și le explic asta. Nu se poate, indiferent de domeniul
spre care te îndrepți, nu se poate să pleci cu sacul gol la drum în viață,
sacul reprezentând bagajul acesta de informații, de cuvinte pe care îl
dobândești prin lectură. Să le spunem cum vrem. Informații, cuvinte, idei,
metafore, ce vrem noi, nu contează. Important este să le avem și să jonglăm cu
ele de-a lungul vieții.

Concluzia
celor spuse de interlocutoarea noastră ar fi că trebuie să le cultivăm copiilor
bucuria lecturii! Să-i facem să redescopere bucuria statului în loc pentru
câteva minute pe zi! E un exercițiu necesar, dacă vrem să se aleagă ceva de ei.