Salonul Internaţional de Carte Bookfest
Peisaj după isterie de Mircea Cărtărescu şi De ce este România astfel? Avatarurile excepţionalismului românesc, volum coordonat de Vintilă Mihăilescu se numără printre cele mai de succes volume lansate la Salonul Internaţional de Carte Bookfest.
Christine Leșcu, 10.06.2017, 12:40
„Peisaj după isterie” de Mircea Cărtărescu şi „De ce este România astfel? Avatarurile excepţionalismului românesc”, volum coordonat de Vintilă Mihăilescu se numără printre cele mai de succes volume lansate la Salonul Internaţional de Carte Bookfest.
Mircea Cărtărescu, unul dintre cei apreciaţi scriitori români, printre favoriţii la premiul Nobel pentru literatură în ultimii ani, revine la doi ani după lansarea romanului „Solenoid”, cu un volum de publicistică şi epistole apărut la Humanitas. „Peisaj după isterie” reprezintă o colecţie de texte jurnalistice apărute în ultimii zece ani, selectate de scriitor în aşa fel încât desprinse de contextul politic în care au apărut să primească o semnificaţie generală, civică şi etică.
Mircea Cărtărescu: „Eu am regretat întotdeauna că am intrat în publicistica social-politică. Am început să scriu pentru a câştiga ceva, eram tânăr căsătorit şi voiam să pot câştiga. Dar am intrat în publicistică şi dintr-un soi de complex, pentru că mulţi colegi de-ai mei, la sfârştiul anilor 90, deja făceau publicistică, îşi spuneau cu curaj opiniile, făceau opoziţie sistemului şi guvernului, în timp ce eu stăteam cuc, în faimosul turn de fildeş. Şi mi s-a şi reproşat acest lucru, mi s-a spus direct, mi s-a spus în faţă că sunt un autor insensibil la lucruri la care toţi suntem sensibili şi la care ar trebui să fim. Şi acest motiv m-a determinat să intru în publicistica politică. Încetul cu încetul, corvoada uriaşă pe care o simţeam la început şi care a rămas până la urmă, s-a transformat totuşi într-un fel de curiozitate. Eu sunt un om curios de felul meu, am foarte multe interese de foarte multe feluri. În orice caz, sunt curios ca un copil, mă interesează extraordinar de multe lucruri, am pierdut un an de zile, de pildă, cu engima avionului de la Malaysia Airlines care a dispărut şi care n-a fost găsit nici până astăzi. Deodată simt că mă cuprinde o extraordinară dorinţă de a şti ce s-a întâmplat. La fel a fost şi cu publicistica mea politică, la un moment dat am simţit nevoia pe care n-o simţisem niciodată înainte. Pentru că într-adevăr, şi în timpul regimuui comunist, şi imediat după, am fost total apolitic. Deodată am simţit nevoia să ştiu ce se întâmplă şi în această zonă.”
„Un scriitor adevărat ia asupra sa suferinţa umană de orice fel ar fi ea şi-ncearcă s-o transforme, alchimic, în frumuseţe. Nu frumuseţe pieritoare şi inutilă, ci acea frumuseţe care, după spusele lui Dostoievski, «va salva lumea». Scriitorul, ca intelectual, se poate implica politic, social, moral în viaţa comunităţii sale, poate fi (şi trebuie să fie) un purtător de cuvânt al binelui şi-al adevărului, un luptător contra demonilor care au bântuit şi vor bântui etern fiinţa omenească. Dar, ca artist, menirea lui e să producă din toate acestea frumuseţe. Dacă un scriitor ratează în privinţa calităţii operei sale, curajul său civic nu va mai fi la fel de aproape de sufletul cititorilor săi”, scrie Mircea Cărtărescu.
De ce este România altfel? se întreba în 2013 istoricul Lucian Boia într-un bine-cunoscut eseu care a stîrnit o adevărată gîlceavă a intelectualilor. Astfel s-a născut ideea volumului coordonat de Vintilă Mihăilescu şi apărut la editura Polirom. Iniţial ca replică reflexivă la cartea lui Lucian Boia, dar care reuşeşte să meargă mai departe de polemicile mai mult sau mai puţin efemere. Rezultatul este că, motivaţi de o reticenţă principială şi strategică faţă de fenomenul public al excepţionalismului românesc, antropologi, sociologi, politologi, istorici, universitari şi cercetători încearcă să răspundă la întrebarea „De ce este România astfel?”
Coordonatorul volumului, Vintilă Mihăilescu: „Dacă este să vorbesc despre miza acestui volum, aş putea spune că este născut dintr-o nemulţumire. Şi pot spune că nu greşesc dacă mă refer la toţi autorii care au contribuit la realizarea lui. Este vorba, în primul rând, de o nemulţumire intelectuală, dar şi una cetăţenească. Adică un soi de responsabilitate civică pe care ar trebui să o aibă intelectualul faţă de un anume gen de discurs excepţionalist, dar în variantă nihilistă. Varianta „nu putem face sau schimba nimic, orice am face suntem diferiţi de toţi ceilalţi”. Adică, dacă vorbim cu un taximetrist va avea drept replică, indiferent de ce se întâmplă, „aşa este românul”. Această condamnare care s-a transformat într-un climat spiritual permanent şi totodată fundal al acţiunilor noastre culturale şi politice mi se pare nociv. Or, din acest punct de vedere, acest tip de discurs care promovează un excepţionalism foarte agresiv şi negativ, începe să câştige teren, aş spune că este dominant în discursul public. Şi nu este în regulă că universitari cu greutate susţin acest mit urban.”
