FNT 2017 – teatrul schimbă lumea

Desfăşurată în perioada 20 - 30 octombrie, a 27-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru şi-a propus să transmită mesajul teatrul schimbă lumea. Tema a deschis o adevărată dezbatere între artiştii invitaţi la festival.

Luana Pleşea, 11.11.2017, 13:56

Desfăşurată în perioada 20 – 30
octombrie, a 27-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru şi-a propus să
transmită mesajul teatrul schimbă lumea. Tema a deschis o adevărată dezbatere
între artiştii invitaţi la festival. Despre spectacolele prezente în festival
şi despre schimbarea pe care teatrul ar putea-o produce asupra lumii discutăm
cu Mihai Măniuţiu şi Radu Afrim, regizorii cu cele mai multe spectacole în
programul FNT 2017.

Regizor de teatru, scriitor, director
al Teatrului Naţional din Cluj-Napoca, Mihai Măniuţiu a fost prezent în
Festivalul Naţional de Teatru în toate cele trei calităţi, fiind singurul
artist cu o reprezentare atât de completă. Mihai Măniuţiu şi-a lansat în
festival o culegere de proze şi un volum de poeme, iar teatrul pe care îl
conduce a fost invitat cu două producţii, semnate de tineri regizori:
Procesul după Franz Kafka, regia Mihaela Panainte şi Playlist, povestea
unei familii româno-maghiare, urmărită între anii 1989 şi 2008, pusă în scenă
de Tudor Lucanu. Şi mai mult, Mihai Măniuţiu este regizorul cu cele mai multe
spectacole selectate pentru ediţia din acest an a FNT: două spectacole montate
la Bucureşti: Jurnalul lui Robinson Crusoe după Gellu Naum, la Odeon şi
Iarna de Jon Fosse, la Nottara, un spectacol pus în scenă la Teatrul Regina
Maria din Oradea, Cafeneaua Pirandello, şi, cel mai recent, Rambuku, tot
de Jon Fosse, creat cu trupa Teatrului Naţional din Timişoara. Sunt spectacole
care arată preocuparea regizorului spre ceea ce este dincolo de realitatea
imediată. Mihai Măniuţiu Jon Fosse mă atrage tocmai pentru că îmi dă
prilejul să intru în lumi paralele sau, cum spun eu, să privesc lumea într-o
oglindă prin care intru, la un moment dat, şi ajung dincolo de oglindă. Nu
practic un teatru realist. După părerea mea, nu există realism. Dar eu
accentuez acest nerealism al teatrului. Cred că este meditaţie, un mod de
reflecţie şi, cum am spus, un mod de a intra în lumi paralele, şi de a trece
dincolo de oglindă şi, cu un ochi nou, vei vedea în felul acesta realitatea.
Asta cred că face teatrul şi de aceea e important pentru oameni.

Cât despre mesajul teatrul schimbă
lumea, Mihai Măniuţiu preferă să spună că teatrul le dă energie oamenilor Teatrul îmi dă energie, îmi dă chef de viaţă. Deci, pe mine mă schimbă,
în sensul că mă scoate din posibile depresii, este un act exorcistic,
cathartic. Şi, dacă spectacolele mele au acest efect asupra spectatorilor, cum
au asupra mea, adică exorcistic, cathartic, energetic, atunci e foarte bine,
sunt convins. Am spus întotdeauna că spectacolul bun este cel de la care ieşi
cu mai multă energie decât ai intrat. Deci, primeşti energie de la spectacol şi
atunci poţi spune da, acesta a fost un spectacol bun. Dacă ţi-ai consumat
energia privind spectacolul, spectacolul nu e bun.

În selecţia realizată anul acesta de
criticul Marina Constantinescu s-au aflat şi trei spectacole montate de
regizorul Radu Afrim în stagiunea trecută. Pus în scenă la Teatrul Naţional
Târgu-Mureş – Compania Tompa Miklos, Pasărea retro se loveşte de bloc şi
cade pe asfaltul fierbinte este o evocare a României anilor ’70, a copilăriei
regizorului, care este şi autorul textului. Al doilea spectacol, Măcelăria lui
Iov de Fausto Paravidino, montat la Teatrul Naţional Vasile Alecsandri din
Iaşi, vorbeşte despre dragoste, religie, capitalism, iar Dacă am gândi cu voce
tare de Adnan Lugonic, o producţie a Teatrului Naţional Marin Sorescu din
Craiova, abordează dramele omului contemporan. L-am întrebat pe Radu Afrim dacă
crede că aceste spectacole pot schimba lumea măcar puţin Lumea din sală
probabil parţial, da. Pasărea retro… nu şi-a propus neapărat să schimbe
omenirea. Este un spectacol nostalgic, despre copilăria noastră, în care noi
ne-am format. Spectacolul de la Craiova da, ar putea deschide nişte minţi.
Dacă am gândi cu voce tare… Este vorba acolo despre nişte probleme ale unor
minorităţi din categorii sociale diverse. M-am întors puţin la marginali, m-am
întors la bătrâni, la oameni pe care societatea îi acceptă mai puţin. Eu sper
să empatizeze sala cu ei. E un program al meu pe care îl urmez, acesta de
deschidere a minţilor. Eu asta pot să fac. Măcelăria lui Iov e mai focalizat
pe o familie. Acolo e problema băncilor… Dar nu se ştie. Fiecare spectacol
poate să conţină ceva în urma căruia să se producă un declic în mintea omului
care este în sală. Aceste trei spectacole spun nişte probleme, schimbă ceva în
oameni. Sunt adeptul teoriei conform căreia teatrul schimbă lumea.

Radu Afrim nu a fost doar regizor
invitat al ediţiei 2017 a Festivalului Naţional de Teatru. A fost şi un
spectator, conştiincios s-ar putea spune, al spectacolelor din programul FNT.
Aşa că încheiem această discuţie despre teatru, despre schimbarea lumii, cu o
imagine a teatrului din România văzută prin ochii unui regizor care a schimbat
teatrul românesc Jumătate este tradiţionalism în continuare.
Când e bine făcut, nu e rău. Dar pe mine nu mă prea provoacă. Există şi o
tendinţă, a independenţilor mai mult, politică, socială… Mă bucur că există,
chiar dacă nu gust toate producţiile. Este necesar. Este o schimbare. Există o
şcoală tânără, oarecum, de regie bucureşteană, care nu mă şochează prea tare şi
nu mă provoacă prea tare să le văd spectacolele. Îmi ajunge să văd nişte
fotografii şi îmi dau seama că nu este o revoluţie teatrală. Deci, ce nu este
experiment şi revoluţie şi nu duce teatrul înainte cu câţiva paşi pe mine nu
m-a interesat niciodată.