Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Preparate pentru Anul Nou

Unii români se vor afla în stradă la cumpăna anilor, însă destul de mulţi preferă să petreacă noaptea de Revelion acasă sau la un restaurant, în jurul mesei pe care sunt aduse diferite preparate tradiţionale pentru această noapte specială.

Adaugă ca sursă preferată în Google
Preparate pentru Anul Nou
Preparate pentru Anul Nou

, 28.12.2013, 12:58

Pe lângă brad, locuinţa este decorată cu crenguţe de vâsc despre care se spune că aduc noroc. Masa festivă de Revelion începe după ora 21, iar oaspeţii sunt îmbiaţi cu diverse aperitive precum ouă umplute, salată boeuf, brânzeturi, preparate din carne de porc şi piftie.


Pentru un neiniţiat în gastronomia românească, pare ciudată inserarea unui termen francez într-o înşiruire de cuvinte româneşti, însă, în pofida numelui, este o mâncare românească. După cum sublinia Radu Anton Roman, un mare cronicar al gastronomiei româneşti, este una dintre cele mai stranii şi mai neaşteptate mâncăruri româneşti. Cu tot numele francez, mâncarea are la bază o salată germană amestecată cu maioneză şi inventată în bucătăriile boierilor din Valahia.



În ceea ce priveşte numele, probabil că inventatorul acesteia a lansat-o pe piaţă sub această denumire salade de boeuf” pentru că salată de bou”, având şi conotaţii peiorative, nu ar fi avut darul de a atrage clienţii. În Germania există o salată asemănătoare, cu un amestec de carne, legume fierte, sfeclă roşie, ceapă şi castraveţi muraţi, cunoscută în România sub denumirea de salată berlineză”. Dacă salatele menţionate nu conţineau carne, atunci se schimba şi denumirea, în salată a la russe” care, ca şi varianta franceză, nu are nicio legătură cu gastronomia rusească. Pentru a pregăti salata de boeuf, avem nevoie de carne de vită şi cartofi în cantităţi egale, de câţiva castraveţi muraţi şi de câţiva gogoşari muraţi în oţet, de o conservă de mazăre, de câţiva morcovi şi de maioneză.



Se fierb cartofii, morcovii şi carnea, având grijă ca legumele să nu se sfărâme, iar după ce se răcesc se taie în cuburi foarte mici, la fel ca şi castraveţii şi gogoşarii. Toate acestea se amestecă într-un castron împreună cu maioneza după care totul se răstoarnă pe un platou unde i se dă forma unui tort, acoperit cu un strat subţire de maioneză. Se ornează cu felii subţiri de gogoşari şi castraveţi, cu rondele de morcov şi cu rondele provenite dintr-un ou fiert.



După astfel de aperitive, pe masa festivă de Revelion se vor afla felurile principale de mâncare precum sarmalele, friptura şi cârnaţii din carne de porc cu garnitură de varză călită. Tradiţia de a mânca preparate pe bază de carne de porc este întâlnită în mai multe ţări precum Spania, Austria, Germania, Italia sau Ungaria. În multe ţări se servesc purceluşi de lapte, iar în Austria pe masa de Revelion se află purceluşi de marţipan, iar toate acestea pentru că tradiţia de a mânca de Anul Nou preparate din carne de porc se bazează pe credinţa că porcul simbolizează progresul şi prosperitatea.



Cozonacul şi plăcinta cu răvaşe reprezintă, de obicei, desertul mesei de Revelion. Plăcinta cu răvaşe este cu brânză dulce şi cu stafide, dar în interior se află şi bileţele pe care sunt scrise diferite mesaje. Fiecare mesean care va servi această plăcintă va descoperi o predicţie pentru anul care vine sau un amănunt care îl caracterizează. Pentru că este ultima rubrică gastronomică din acest an, nu ne rămâne decât să vă urăm ”Poftă bună” şi ”La mulţi ani!”.


Ardei kapia umplut cu piept de pui (Foto: Ștefan Baciu/RRI)
Secretele bucătăriei românești vineri, 25 septembrie 2026

Ardei kapia umpluți

La vreme de toamnă, ardeii kapia sunt puși la copt pentru a fi congelați sau conservați în oțet. Ei pot fi folosiți și pentru pregătirea unor aperitiv…

Ardei kapia umpluți
Ouă ochiuri (Foto: Elle May / unsplash.com)
Secretele bucătăriei românești vineri, 18 septembrie 2026

Ouă ochiuri românești

Deşi li se spune „ouă româneşti”, acestea sunt întâlnite mai rar în oferta pensiunilor şi restaurantelor din România, ofertă din care, la micul dejun,…

Ouă ochiuri românești
Foto: Ștefan Baciu/RRI
Secretele bucătăriei românești vineri, 11 septembrie 2026

Pulpă de pui săsească cu prune uscate

Între 2 și 4 octombrie 2026, Sighișoara, localitate renumită pentru cetatea sa medievală, găzduiește prima ediție Gastronomica, un festival construit …

Pulpă de pui săsească cu prune uscate
Saramura de biban / Foto: Mariana Chiriță, RRI
Secretele bucătăriei românești vineri, 04 septembrie 2026

Saramură de biban

În această ediţie vă prezentăm cel mai simplu preparat din peşte – saramura. Prin definiţie, saramura este un izvor de apă sărată sau o apă în care a …

Saramură de biban
Secretele bucătăriei românești vineri, 28 august 2026

Secretele bucătăriei româneşti: Ciorbă cu cârnaţi

Ciorba sau supa acră cu cârnați este un preparat întâlnit în Polonia, Slovacia, Ucraina şi Ungaria, dar pe care îl regăsim şi în Transilvania şi Maram…

Secretele bucătăriei româneşti: Ciorbă cu cârnaţi
Secretele bucătăriei românești vineri, 21 august 2026

Mâncăruri cu fasole păstăi

Fasolea păstăi, care se găsește în această perioadă în stare proaspătă în pieţele din România, poate fi ingredientul de bază al unor salate sau mâncăr…

Mâncăruri cu fasole păstăi
Secretele bucătăriei românești vineri, 14 august 2026

Aperitive şi mâncăruri cu ţelină

Pentru că este perioadă de post, în această ediţie vă oferim câteva sugestii de aperitive şi mâncăruri la care ţelina are un rol important. În bucătăr…

Aperitive şi mâncăruri cu ţelină
Secretele bucătăriei românești vineri, 07 august 2026

Mâncăruri cu dovlecei

Fierţi în apă cu puţină sare, după ce au fost curăţaţi de coajă şi tăiaţi în cuburi, dovleceii pot fi amestecaţi cu vinete coapte pentru a obţine sala…

Mâncăruri cu dovlecei

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company