Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

“Siguranță pentru oameni – protecție pentru urși”, la Băile Tuşnad

Băile Tușnad își propun să devină primul oraș bear smart din România și un model pentru întreaga Europă. Astfel, în această lună a fost lansat un nou proiect de îmbunătăţire a relaţiei om-urs.

Foto: Bergadder / pixabay.com
Foto: Bergadder / pixabay.com

, 21.05.2024, 17:16

Băile Tușnad își propun să devină primul oraș bear smart din România și un model pentru întreaga Europă. Astfel, în această lună a fost lansat un nou proiect de îmbunătăţire a relaţiei om-urs. În acest sens, 16 pubele anti-urs au fost achiziționate în cadrul Proiectului – Pilot ”Siguranță pentru oameni – protecție pentru urși” şi au fost şi instalate.

Ne spune de unde a venit ideea acestui proiect Cristian-Remus Papp, Coordonator Departament Specii Sălbatice, WWF-România (Fondul Mondial pentru Natură): ”Vorbim despre o comunitate care este aşezată exact pe un coridor ecologic care este folosit de urşi în special pentru a se deplasa, motiv pentru care interacţiunile sunt destul de multe. Şi ştim foarte bine că este o zonă care istoric vorbind este obişnuită cu prezenţa ursului, însă numărul de pagube a crescut destul de mult în ultimii ani, motiv pentru care ne-am focusat atenţia către acestă zonă şi vrem să demonstrăm că prin aplicarea de măsuri concertate, plin implicarea părţilor interesate, se poate reduce nivelul acestor conflicte şi să încercăm să multiplicăm aceste soluţii şi în alte comunităţi.”

Imecs Istvan, ecolog, coordonator al echipei de proiect la Băile Tuşnad, a adăugat ce noutăţi au apărut în gestionarea relaţiei om-urs:
“O primă noutate este că am reuşit să unem un colar cu GPS pe un urs, care este vizibil şi zilele astea pe drumul spre lacul Sfânta Ana. E o ursoaică de 4 ani şi ne-am propus să putem urmări mişcarea ei şi noaptea sau dimineaţa să vedem unde se duce, cam cum afectează prezenţa oamenilor şi atitudinea faţă de om. Să studiem un pic care este efectul turiştilor asupra exemplarului. În paralel cu această activitate, am reuşit să luăm legătura cu o firmă din Slovacia, care a fabricat recipiente de diferite tipuri, anti-urs, am avut un reprezentant din Parcul Naţional Tatra la conferinţa noastră din anul trecut, “Tuşnad Ecobear Fest”, conferinţă tematică, şi în cadrul conferinţei ne-a arătat reprezentantul că aceste pubele se folosesc în Parcul Naţional Tatra şi în zonele din jurul parcului. Ne-am propus să cumpărăm câteva tipuri pentru oraşul Băile Tuşnad, de curând am înţeles că suntem primii din ţară care vom testa aceste modele. Este o situaţie interesantă pentru că s-ar putea ca urşii să ne înveţe cum să folosim coşurile de gunoi, la nivelul unei destinaţii turistice.”

Cristian-Remus Papp, Coordonator Departament Specii Sălbatice, WWF-România (Fondul Mondial pentru Natură), a completat:

“Până în prezent rezultatele sunt destul de promiţătoare. Dacă în 2021 au fost peste 40 de pagube înregistrate la nivel de comunitate, anul trecut s-a reuşit reducerea până la zero a acestor conflicte. Anul acesta, la fel, nu a fost niciun conflict înregistrat. Dacă e să ne referim la statistici, în 2021 au fost peste 220 de apeluri înregistrate şi anul trecut doar 8. Am reuşit, inclusiv printr-o mai bună monitorizare a urşilor problemă şi a poziţiei acestora să intervenim la timp. Echipa de intervenţie a fost sprijinită. Pe de altă parte, încercăm să venim şi cu alte componente. Sigur, e necesar să investim în această componentă de monitorizare a urşilor care ar putea să creeze probleme, dar în acelaşi timp să lucrăm şi cu comunitatea. Iar în acest sens, am reuşit să achiziţionăm o serie de pubele anti-urs, pubele care au fost produse în Slovacia, au şi fost testate acolo şi funcţionează. E important de văzut în contextul Băile Tuşnad cum funcţionează, e clar că e nevoie şi de alte modele, până când ajungem la acea stare în care toată lumea foloseşte aceste containere aşa cum ar trebui şi urşii sunt, până la urmă descurajaţi să mai intre şi să caute hrană în aceste containere.”

Deși utilizarea acestor pubele este simplă și intuitivă, specialiștii implicați în proiect au dorit să se asigure că instrucțiunile de folosire vor fi înțelese de toată lumea, așa că au pregătit o serie de instrucțiuni detaliate pentru cei ce urmează să le folosească – localnici și turiști.

Imecs Istvan, ecolog, coordonator al echipei de proiect la Băile Tuşnad, a precizat: “Ce ştim sigur este că, dacă sunt bine închise, urşii nu vor putea ajunge la deşeuri. Ceea ce nu ştim este dacă populaţia le va folosi conform prevederilor sau va accepta această schimbare, pentru că schimbările sunt acceptate foarte greu. Şi de aceea am luat doar câteva bucăţi, ca să vedem dacă lumea le foloseşte aşa cum trebuie şi, dacă da, ne-am propus să schimbăm tot managementul deşeului la nivelul localităţii. Noi considerăm că dacă la nivelul unui parc naţional au fost eficiente, ele sunt potrivite şi pentru noi, dar trebuie să le lăsăm timp oamenilor să se familiarizeze cu utilizarea lor şi atunci sperăm să avem rezultate bune.”

Încă trei colare urmează să fie puse altor exemplare de urs, iar Imecs Istvan ne-a asigurat că din septembrie nici nu a mai fost Ro-Alert la nivelul oraşului, deşi localitatea se află într-o zonă împădurită.

Este o bună ocazie de a înțelege și transmite mai departe publicului provocările conviețuirii om-urs și modalităţile în care părțile interesate se preocupă să le depășească.

RadioRomaniaInternational · ROMANIA LA EA ACASA – 21.05.2024
Foto: pixabay.com
România la ea acasă marți, 07 aprilie 2026

„Cîte bordeie, atâtea obiceie”

Paştele este o sărbătoare creştină. Având loc primăvara, tradiţiile creştine se îmbină în multe zone cu obiceiuri locale, fie ţinând de...

„Cîte bordeie, atâtea obiceie”
Afiş
România la ea acasă marți, 31 martie 2026

Arta Ouălor Încondeiate

Muzeul Satului „Dimitrie Gusti” din București, Ambasada României în Marele Ducat al Luxemburgului și Institutul Cultural Român din Bruxelles...

Arta Ouălor Încondeiate
Dinozaur cu cioc de raţă (foto generată IA)
România la ea acasă marți, 24 martie 2026

“Dinozaurul cu cioc de rață” iese din ascunzătoare în Ţara Haţegului

Bazinul Hațegului este unul dintre cele mai importante locuri din Europa pentru studiul dinozaurilor din Cretacicul târziu. Paleontologi de la...

“Dinozaurul cu cioc de rață” iese din ascunzătoare în Ţara Haţegului
O româncă pe urmele lui Nansen
România la ea acasă marți, 17 martie 2026

O româncă pe urmele lui Nansen

O misiune multinaţională de explorare polară a ajuns în zona Arctică cu nava Polarstern (Steaua Polară), o navă labirint, plină cu cabine...

O româncă pe urmele lui Nansen
România la ea acasă marți, 10 martie 2026

Tradiţii cu gust

Răsucite, macaroane, lăşti sau lăşcuţe şi alte denumiri venite dintr-un vocabular istoric local, maramureşean, sunt mai multe sortimente de...

Tradiţii cu gust
România la ea acasă marți, 03 martie 2026

Public speaking şi regăsirea sinelui

Tu cine erai înainte de a ţi se spune cine să fii? este una dintre întrebările unei campanii lansate de Teatrul Simplu, sub deviza “Am...

Public speaking şi regăsirea sinelui
România la ea acasă marți, 24 februarie 2026

Elevii din turism, competitivi internaţional

Participarea României în concursurile de hospitality (HoReCa) a cunoscut o dezvoltare semnificativă în ultima perioadă, trecând de la...

Elevii din turism, competitivi internaţional
România la ea acasă marți, 17 februarie 2026

De la film la activism

Cu mesajul afişat pe ecran “Mai multe bilete mai multă dragoste!” şi admiţând faptul că în acest caz dragostea chiar trece prin stomac, un...

De la film la activism

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company