Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Banca Mondială, prognoză în scădere pentru România

Ritmul de creştere a economiei româneşti va încetini în 2025, estimează Banca Mondială.

Adaugă ca sursă preferată în Google
Foto: Mediamodifier / pixabay.com
Foto: Mediamodifier / pixabay.com

, 20.01.2025, 11:30

Economia românească va înregistra un avans de 2,1% în acest an, faţă de un nivel de 3,8% estimat la mijlocul anului trecut, arată cel mai recent raport privind ‘Perspectivele Economice Globale’, publicat de Banca Mondială. Şi prognoza instituţiei pentru anul viitor scade, de la 3,8 la 2,6 procente. Potrivit Băncii Mondiale, creşterea în Europa Centrală ar urma să se redreseze la 2,8% în 2025 şi 3% în 2026, datorită cererii private robuste.

Totuşi, avansul exporturilor din Europa Centrală ar urma să rămână modest, în urma celui, de asemenea redus, al zonei euro. Nivelul investiţiilor, în special în Polonia şi România, ar urma să se îmbunătăţească, de pe urma reformelor structurale şi a fondurilor europene întârziate, anticipează experţii instituţiei internaţionale. Acestor ţări li s-au deblocat 19% şi, respectiv, 33% din alocările lor din Facilitatea de Redresare şi Rezilienţă, cu aproximativ 13% din obiective îndeplinite şi evaluate pozitiv, se arată în raport.

În pofida influxului de finanţare acordată de Uniunea Europeană, măsurile de consolidare fiscală recent anunţate au contribuit din iunie la o revizuire în scădere semnificativă a perspectivelor României, apreciază Banca Mondială. La începutul lui februarie, o misiune a FMI  va vizita Bucureștiul, pentru întâlniri cu reprezentanții noului Guvern român și ai Băncii Naționale. Vizita urmăreşte analiza evoluțiilor economice și financiare recente și actualizarea perspectivelor macroeconomice.

La finalul anului trecut, agenţia de rating Fitch a revizuit în scădere previziunile privind creşterea Produsului Intern Brut al României pentru 2025 şi 2026, la 1,4 şi, respectiv, 2,2%, având în vedere o redresare mai puţin pronunţată în zona euro. De altfel, Banca Mondială prognozează că, în zona euro, PIB-ul ar urma să înregistreze o creştere de doar 1% în 2025, după ce în iunie estima un avans de 1,4%. Înrăutăţirea perspectivelor vine pe fondul consumului redus, al investiţiilor scăzute ale companiilor şi al evoluţiei slabe a industriei.

Banca Mondială atrage atenţia asupra efectelor pe care le pot avea problemele cu care se confruntă Germania, care este responsabilă pentru aproape 30% din PIB-ul zonei euro. În plus, Banca Mondială a avertizat că potenţialele taxe vamale suplimentare de 10% ale Statelor Unite ar putea reduce cu 0,3 puncte procentuale creşterea economică mondială deja fragilă, în cazul în care partenerii comerciali ai SUA vor impune propriile tarife. Potenţialele taxe vamale suplimentare ar reduce cu 0,9% creşterea economiei SUA, estimată la 2,3% în 2025.

Investiţiile străine directe în ţările în curs de dezvoltare sunt acum la jumătate faţă de nivelul din 2000, iar restricţiile comerciale globale sunt de cinci ori mai ridicate decât media din 2010-2019, apreciază Banca Mondială.

RadioRomaniaInternational · Banca Mondială, prognoză în scădere pentru România

 

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare (Foto: gov.ro)
În actualitate miercuri, 04 noiembrie 2026

Deficit bugetar în scădere, în T3

Deficitul bugetar al României s-a redus la 3,81% din Produsul Intern Brut în primele 9 luni din 2026, de la 5,31% în perioada similară a anului trecut…

Deficit bugetar în scădere, în T3
Foto: Jeremy Bishop / Unsplash
În actualitate miercuri, 04 noiembrie 2026

Efectele intemperiilor în România

În ultimele zile, ploile abundente, vântul puternic şi ninsorile la munte au afectat mai multe regiuni ale ţării. Meteorologii au emis avertizări cu t…

Efectele intemperiilor în România
Întărirea parteneriatului strategic dintre România și Republica Moldova. (sursă foto: facebook.com/luca.niculescu)
În actualitate marți, 03 noiembrie 2026

Republica Moldova, parteneră în programul SAFE

România şi Republica Moldova au semnat, luni, în premieră, un parteneriat militar în cadrul programului european SAFE, care urmărește consolidarea cap…

Republica Moldova, parteneră în programul SAFE
Gala Premiilor Radio (foto: RRI)
În actualitate marți, 03 noiembrie 2026

Premiile muzicale Radio România

98 de ani de Radio România au fost sărbătoriți, la București, inclusiv prin muzică. După o pauză de opt ani, Gala Premiilor Muzicale Radio România 202…

Premiile muzicale Radio România
În actualitate luni, 02 noiembrie 2026

Pericolul dronelor

Pericolul dronelor care pătrund ilegal în spațiul aerian al României este o problemă reală și în creștere, în contextul războiului Federației Ruse împ…

Pericolul dronelor
În actualitate luni, 02 noiembrie 2026

Radio România 98

La un deceniu după primul război mondial, când au intrat sub autoritatea Bucureştiului toate provinciile cu populaţie majoritar românească stăpânite p…

Radio România 98
În actualitate vineri, 30 octombrie 2026

Îngrijorări privind prețul energiei

Prețurile energiei, riscul unor noi scumpiri și capacitatea statelor europene de a-și asigura necesarul de electricitate în sezonul rece au fost princ…

Îngrijorări privind prețul energiei
În actualitate vineri, 30 octombrie 2026

Sondaj CURS – oglinda sociologică a momentului

77% dintre români consideră că țara se îndreaptă într-o direcţie greşită, 18% apreciază că direcţia este corectă, iar 5 procente nu au exprimat o opin…

Sondaj CURS – oglinda sociologică a momentului

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company