Unirea românilor
Românii au locuit dintotdeauna un spațiu cu dispunere circulară, în jurul Munților Carpați. Aceasta a conturat unitatea viețuirii și a făcut din unitatea statală o năzuință permanentă.
Marius Tiţa, 26.01.2025, 11:21
Românii au locuit dintotdeauna un spațiu cu dispunere circulară, în jurul Munților Carpați. Aceasta a conturat unitatea viețuirii și a făcut din unitatea statală o năzuință permanentă. Secolul al XIX-lea este caracterizat de intensificare viziunile naționale ale popoarelor și căutarea unității statale. Deși se aflau la întâlnirea a trei imperii absolutiste, nefiind o forță militară ofensivă, românii au reușit să se unească înaintea, chiar, a italienilor și germanilor. Moldova și Muntenia se aflau sub suzeranitate otomană și erau protectorat rusesc. Transilvania, al treilea principat medieval unde românii erau majoritari, era sub controlul Curții de la Viena.
De-a lungul timpului, Moldova și Muntenia au fost tratate în mod unitar de către marile imperii, cu intenția dominării lor. Pentru Rusia, mai ales, cele două principate române reprezentau o etapă geopolitică în drumul Moscovei spre Constantinopol. Eliberare legendarului Bizanț era aspirația imperială a Imperiului țarist care se vedea drept A treia Romă. Din 1831, Muntenia și Moldova erau guvernate după o lege impusă de Rusia, Regulamentele Organice, care instituiau un regim strict de dominație rusă, deși ele erau încă sub suzeranitate otomană.
În 1853, mobilizarea europeană împotriva tendințelor hegemoniste ale rușilor duce la Războiul Crimeii, un război al puterilor europene împotriva Imperiului țarist. Primul pas, în acest război, a fost făcut de Rusia, care a ocupat militar Muntenia și Moldova, numite Principatele dunărene. Turcia declară război Rusiei și, în scurt timp, i se alătură Franța și Marea Britanie. Într-un târziu, Rusia a fost înfrântă și pretențiile sale hegemonice amânate, pentru un timp. Pacea și evoluțiile postbelice au fost stabilite în Tratatul de la Paris, cel din 1856, care punea clar problema unirii celor două principate române, Muntenia și Moldova. Urmează o poveste tumultoasă, cu presiuni externe și consilii ale românilor care se pronunță pentru unire.
În acest context, cele două principate urmează să își aleagă singure un domnitor. Prima o face Moldova, la 5 ianuarie 1859, alegându-l, surprinzător, pe Alexandru Ioan Cuza, un revoluționar pașoptist cu funcții publice, care nu se afla în rândul primelor șanse la alegere. Peste câteva zile, la 24 ianuarie 1859, alegătorii de la București pun în aplicare un plan îndrăzneț și îl votează domnitor al Munteniei tot pe Alexandru Ioan Cuza, proaspătul ales al moldovenilor.
Decizia plină de imaginație a politicienilor români, majoritatea trecuți prin Revoluția din 1848, a uimit, a stârnit opoziție, dar nu a putut fi anulată. Cuza începe o politică inteligentă și insistentă de transformare a dublei sale alegeri într-o unire efectivă. Mai mult, modernizează statul, îl consolidează și creează noi instituții. În 1866, după fix șapte ani de domnie, el este obligat să abdice de către oamenii domniei sale. Se consideră că această abdicare a făcut ca unirea, recunoscută de unii doar pe durata vieții lui Cuza, să rămână un fapt împlinit. Principatele Unite au devenit România.
În 1916, România a intrat în război alături de Antanta cu scopul de a aduce și Transilvania în cuprinsul statului român modern, de secol XX. La Marea Adunare Populară de la Alba Iulia, de la 1 Decembrie 1918, delegații aleși ai românilor din Transilvania, Banat și Crișana au votat decisiv pentru unirea cu România. Basarabia, luată de Imperiul țarist în 1812, și Bucovina, stăpânită de austrieci, reveniseră anterior la România, prin votul parlamentarilor de la Chișinău, respectiv al Congresului General al Bucovinei. Este Marea Unire, recunoscută la negocierile de pace de la Paris-Versailles, momentul astral al unității românilor, când se regăsesc în aceeași graniță și își pot guverna singuri viitorul.
