Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Sprijin european pentru Ucraina

Europenii vor sprijini în continuare Ucraina, financiar şi militar.

Adaugă ca sursă preferată în Google
Liderii europeni, reuniți la Londra / Foto: presidency.ro
Liderii europeni, reuniți la Londra / Foto: presidency.ro

, 03.03.2025, 11:59

Eşecul brutal al discuţiilor americano-ucrainene, de vineri, de la Washington, nu lasă loc de multe iluzii cu privire la asumarea de către Statele Unite a unui rol major în revenirea la pace în Ucraina. Cei care trebuie să-şi asume, acum, un astfel de rol, sunt europenii înşişi. Europa trece printr-un moment unic pentru securitatea sa, declara, duminică, la Londra, prim-ministrul britanic Keir Starmer, gazda unui summit informal la care au participat aproximativ cincisprezece aliaţi ai Ucrainei, în prezenţa preşedintelui Volodimir Zelenski.

Ei s-au angajat să facă mai mult pentru securitatea Europei şi să se înarmeze mai mult, dar au insistat, totodată, asupra necesităţii de a păstra un sprijin puternic din partea Statelor Unite. AFP nota că reuniunea a evidenţiat diferenţa de abordare dintre preşedintele american Donald Trump, care doreşte un acord de pace rapid între Rusia şi Ucraina, şi liderii europeni, care par dispuşi să continue susţinerea militară a Kievului până când acesta ar obţine o pace pe care ar considera-o convenabilă.

Europa, a spus Starmer, trebuie să facă grosul muncii, dar, pentru a apăra pacea pe continentul nostru şi pentru a reuşi, acest efort trebuie susţinut puternic de Statele Unite. Mai multe ţări europene îşi vor creşte cheltuielile pentru Apărare, a declarat secretarul general al NATO, Mark Rutte.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a susţinut, la rândul ei, că UE trebuie să se reînarmeze urgent şi să se pregătească pentru ce este mai rău. Ea a anunţat că va prezenta un plan cuprinzător privind reînarmarea UE la summitul european extraordinar din 6 martie, plan ce va aborda şi nevoia ca ţările UE să obţină spaţiul fiscal pentru a creşte cheltuielile militare. Participanţii la summit au discutat despre necesitatea garanţiilor cuprinzătoare de securitate pentru Ucraina în viitor, garanţii care, potrivit şefei Comisiei Europene, trebuie să meargă de la supravieţuirea economică până la rezilienţa militară.

Cu puţin timp înainte de summitul de la Londra, premierul britanic a anunţat că lucrează cu preşedintele francez Emmanuel Macron la un plan pentru a pune capăt luptelor în Ucraina, plan ce va fi prezentat apoi Statelor Unite. Planul implică şi o coaliţie de voluntari din rândul ţărilor europene care să ofere Ucrainei garanţii de securitate în cazul unui acord de pace cu Rusia, dar să beneficieze şi de sprijinul SUA.

La summitul de la Londra a fost prezent şi preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan. El a confirmat că participanţii au decis menţinerea sprijinului financiar şi militar pentru Kiev până la încheierea unui armistiţiu. Statele europene trebuie să-şi asume o povară mai mare pentru pacea în Europa, iar aceasta presupune creşterea bugetelor pentru apărare. De asemenea, a subliniat Bolojan, s-a convenit că garanţiile de securitate care pot fi acordate Ucrainei nu pot fi asigurate fără un sprijin din partea SUA. Aceste garanţii de securitate nu sunt doar pentru Ucraina, ci practic sunt pentru tot flancul estic, de la Baltică până la Marea Neagră, a precizat liderul de la Bucureşti.

RadioRomaniaInternational · Sprijin european pentru Ucraina – 03.03.2025

 

Summit NATO - Ankara (foto: presidency.ro)
În actualitate joi, 09 iulie 2026

Concluziile summitului de la Ankara

Summitul aliat găzduit de Turcia la mijlocul săptămânii a fost unul reuşit, pentru că a reconfirmat unitatea statelor membre şi angajamentul...

Concluziile summitului de la Ankara
Întrevedere cu delegația Congresului Statelor Unite ale Americii la Summitul NATO
În actualitate miercuri, 08 iulie 2026

Summit NATO la Ankara

Statele membre ale Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord au anunţat că vor să investească peste 40 de miliarde de dolari în următorii 5...

Summit NATO la Ankara
Ministrul canadian al Afacerilor Externe, Anita Anand și președintele României, Nicușor Dan (foto: presidency.ro)
În actualitate marți, 07 iulie 2026

România – Canada, relații în dezvoltare

„România şi Canada împărtăşesc un parteneriat consolidat, în continuă dezvoltare şi aprofundare, bazat pe valori comune şi pe...

România – Canada, relații în dezvoltare
Preşedintele României, Nicuşor Dan, şi Ambasadorul SUA, Darryl Nirenberg (sursă foto: presidency.ro)
În actualitate luni, 06 iulie 2026

SUA 250 – Parteneriat strategic româno-american

Prin focuri de artificii, parade, jocuri, concursuri şi reuniuni de familie, americanii au sărbătorit cu mare fast împlinirea, la 4 iulie, a 250...

SUA 250 – Parteneriat strategic româno-american
În actualitate vineri, 03 iulie 2026

Prioritățile Președinției irlandeze a Consiliului UE

Irlanda a preluat, în perioada 1 iulie – 31 decembrie 2026, preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. Motto-ul preşedinţiei irlandeze este...

Prioritățile Președinției irlandeze a Consiliului UE
În actualitate vineri, 03 iulie 2026

Autostradă România – Republica Moldova

Autostrada Unirii A8, între România și Republica Moldova, intră într-o nouă etapă, după semnarea contractului pentru ultimul tronson, între...

Autostradă România – Republica Moldova
În actualitate joi, 02 iulie 2026

Continuă criza politică din România

Chiar dacă România se află în toiul unei crize politice care a lăsat țara fără un guvern cu puteri depline, parlamentarii au intrat în...

Continuă criza politică din România
În actualitate miercuri, 01 iulie 2026

După caniculă, furtuni

Furtuni puternice în zona Bucureștiului și în mai multe județe din România au urmat temperaturilor de până la 41 de grade Celsius din...

După caniculă, furtuni

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company