Depresia – o patologie tot mai prezentă

Este definită drept o tulburare de dispoziție care poate afecta cogniția, adică abilitățile de gândire, memorie, atenție și procesare a informațiilor.

Corina Cristea, 06.06.2025, 15:15

Este definită drept o tulburare de dispoziție care poate afecta cogniția, adică abilitățile de gândire, memorie, atenție și procesare a informațiilor. Persoanele afectate pot avea dificultăți de concentrare, în luarea deciziilor și în rezolvarea problemelor, dar și gânduri disfuncționale, probleme de memorie, apatie și lipsă de motivație, sentimente de neajutorare și vinovăție.

Vorbim despre depresie, iar cei care suferă de aceasta au nevoie de ajutor. Pentru că depresia sau tulburările cognitive nu se văd neapărat la suprafaţă, dar pot rupe în bucăţi viaţa unei persoane. O persoană căreia îi este greu să explice că o doare ceva ce nimeni nu poate vedea. La nivel global 1 din 8 persoane suferă de o afecţiune mintală, precum anxietatea sau depresia, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, care transmite și că unul din şapte tineri între 10 şi 19 ani se confruntă cu astfel de afecţiuni, care, mai mult, rămân în mare parte necunoscute şi mai ales netratate.

„Depresie este în primul rând numele unei patologii şi aş vrea să sublinez acest lucru pentru că a apărut această denumire în limbajul nostru colocvial şi orice tristeţe, orice apatie, orice epuizare emoţională punctuală, cu cauze reale în viaţa noastră cotidiană, o numim depresie”, a ținut să precizeze, însă, Yolanda Creţescu, psiholog clinician, psihoterapeut şi fondator al primului hub antidepresie din România, preşedintele Asociaţiei Happy Minds:

“Depresia este o detresă emoţională, cognitivă şi comportamentală care trebuie să se întâlnească pe o perioadă de minim două – trei săptămâni şi într-o formă continuă în toate ariile vieţii noastre. Adică, să avem o stare de epuizare, să avem o stare de apatie şi lipsă de energie pe activităţi care altădată ne plăceau şi acum nu, să avem tulburări de somn, ori să nu dormim sau să dormim foarte mult, tulburări alimentare, o stare de tristeţe profundă şi, repet, cel mai important lucru, să nu avem în viaţa reală un eveniment declanşator. Pentru că diagnosticăm depresia ca o stare de disconfort atunci când nu avem o cauză reală.”

În România, Institutul Naţional de Sănătate Publică estimează că 3 din 100 de persoane suferă de tulburări mintale şi de comportament. Iar vârsta la care apar aceste tulburări este din ce în ce mai fragedă, chiar şi de 10 ani.

Din nou, Yolanda Creţescu: “Din nefericire, întâlnim astfel de simptome de la vârste din ce în ce mai mici. Dacă până acum ceva ani, nu puteam să vorbim de diagnostic la sub 18 ani, acum într-adevăr sunt cazuri la vârstă din ce în ce mai mici, însă întrebarea este: este cu adevărat o depresie sau sunt alte cauze care duc la această simptomatologie?

Pentru că lipsa antrenamentului emoţional din copilărie declanşează o inteligenţă emoţională mai slabă, din cauza unui parenting excesiv de protecţionist, unde copiii nu învaţă să facă faţă eşecului sau frustrărilor şi atunci ei trăiesc o perioadă de tristeţe, de lipsă de confort emoţional, aproape în orice provocare socială. Apoi, apariţia comunicării digitale a dus la o reducere a interacţiunilor sociale reale, care şi asta poate să ducă la o detresă emoţională. Apoi, presiunile academice şi sociale din ce în ce mai mari, pentru că cerem din ce în ce mai multe lucruri de la copii, avem idealuri nerealiste date din social media sau de ce nu şi din mediul nostru imediat. Deseori aud părinţi care îşi compară copiii.”

Un studiu național de profil arată că unul din patru români afirmă că s-a confruntat cu depresie sau stări de anxietate în 2024, iar aproape jumătate dintre cei care au recunoscut că au avut probleme sunt tineri sub 30 de ani. 61% dintre cei care au declarat că s-au confruntat cu depresia sau cu anxietatea nu au cerut ajutor specializat. De ce se întâmplă acest lucru?

Yolanda Creţescu are un răspuns clar – teama de stigmatizare:

“Chiar dacă perioada de pandemie a făcut ca oamenii să se împrietenească cu procesul terapeutic şi să facă o diferenţiere între boala psihică, psihiatru, medicaţie, spital de psihiatrie şi psiholog, şedinţă de psihoterapie, antrenamente emoţionale, online sau fizice, care să ajute persoana care se află în suferinţă emoţională, totuşi există această stigmatizare. Şi apoi, accesul greoi la specialişti din perspectivă financiară.”

Revenind la copiii aflați în astfel de situații, psihologul Yolanda Creţescu spune că pentru aceștia sunt din ce în ce mai multe programe şi proiecte de prevenţie a depresiei

“Pentru că ne dăm seama că cea mai bună intervenţie este prevenţia, cu atât mai mult cu cât copiii sunt uneori protejaţi, dar alteori le este obstrucţionat accesul la specialişti din cauza stigmatizării chiar de proprii părinţi. Uneori intrăm în acest conflict de rol în care, dacă am accepta ideea – copilul meu are probleme emoţionale, aş trage concluzia că eu am fost un părinte greşit sau un părinte nepriceput în treaba pe care mi-am propus-o vizavi de copilul meu. Și atunci intrăm într-o negare şi nu suntem de acord sau minimizăm impactul emoţional pe care îl are mediul asupra copilului meu.”

Din fericire, adaugă psihologul, există şi autorităţi în care copiii pot primi suport, chiar şi independent de decizia părintelui, DGASPC-urile (Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului), care au protocole şi specialişti care pot ajuta. Există Avocatul Copilului, care la fel poate să intervină, există consilierul şcolar, precum și linii telefonice care sunt dedicate copiilor și la care de multe ori aceștia sau profesorii lor sună.