Securitatea energetică a Uniunii Europene
Europa se apropie de iarnă într-un context energetic complicat: războiul din Ucraina – declanșat de Moscova în urmă cu aproape cinci ani și care a schimbat radical arhitectura energetică europeană - continuă să menţină afectată relaţia cu Rusia, iar conflictul din Orientul Mijlociu a adăugat o nouă vulnerabilitate, legată de gazul natural lichefiat transportat pe mare.
Adaugă ca sursă preferată în Google
Corina Cristea, 09.10.2026, 17:15
Europa se apropie de iarnă într-un context energetic complicat: războiul din Ucraina – declanșat de Moscova în urmă cu aproape cinci ani și care a schimbat radical arhitectura energetică europeană – continuă să menţină afectată relaţia cu Rusia, iar conflictul din Orientul Mijlociu a adăugat o nouă vulnerabilitate, legată de gazul natural lichefiat transportat pe mare.
Înainte de război, Rusia era principalul furnizor extern de gaze al Uniunii, iar economia europeană se bazase ani de zile pe importurile de gaze prin conducte. După februarie 2022, această relație s-a prăbușit, iar Bruxellesul a accelerat diversificarea surselor de aprovizionare, a crescut importurile de gaz natural lichefiat și a investit în infrastructură pentru a putea primi gaze din Statele Unite ale Americii, Norvegia, Qatar, Africa de Nord și Azerbaidjan.
Și-a câștigat Europa independenţa energetică sau doar a înlocuit o dependenţă majoră cu alte vulnerabilităţi externe? Profesorul universitar Claudiu Degeratu, expert în securitate militară:
”Diversificarea a fost cuvântul de ordine de la declanşarea războiului din Ucraina şi, bineînţeles, reducerea dependenţei de Federaţia Rusă a fost a doua prioritate şi, din punctul meu de vedere, o prioritate care s-a implementat greu, lent. Al treilea aspect important este că la fel de greu se consolidează capacităţile interne europene de producţie energetică suplimentară. Dacă ne uităm doar la cazul Germaniei, vedeţi că de ani de zile Germania se luptă cu cele două efecte: reducerea dependenţei de Nord Stream 2 şi decizia nefericită de a renunţa la centrale nucleare. Deci, nu suntem în situaţia cea mai favorabilă, chiar dacă pe termen lung direcţia este bună de a renunţa la dependenţa de politica energetică absolut manipulativă a Federaţiei Ruse faţă de pieţele europene, în acelaşi timp trebuie să parcurgem o perioadă grea de adaptare.”
Tabloul situației actuale arată că Europa a redus o dependenţă strategică – cea faţă de Rusia – dar este mult mai expusă la dependenţa de o piaţă mondială a energiei în care două războaie pot modifica aproape peste noapte rutele de aprovizionare şi preţurile. Iar problema de rezolvat imediat ține de refacerea rezervelor înaintea sezonului rece.
La sfârşitul lunii august, depozitele de gaz ale Uniunii Europene erau umplute în proporţie de aproximativ 63%, mult sub media de circa 80% înregistrată în ultimii ani în perioada menționată, iar la 3 octombrie, potrivit datelor Gas Infrastructure Europe, depozitele Uniunii erau umplute în proporție de circa 72%. Nivelul nu înseamnă că Europa rămâne fără gaz. Însă este unul relativ scăzut pentru această perioadă a anului și lasă mai puțin spațiu de manevră în cazul unei ierni mai dificile sau al unei noi perturbări a aprovizionării, în pofida faptului că Uniunea Europeană dispune acum de mai multe terminale de gaz natural lichefiat, interconectări şi surse alternative de aprovizionare decât în timpul crizei energetice din 2022.
Cu două războaie care pun presiune pe direcţii diferite asupra securităţii sale energetice, problema Uniunii Europene nu este în prezent, spun analiștii, dacă va avea gaz suficient pentru a încălzi locuințele, ci mai ales la ce preț și în ce condiții geopolitice îl va putea procura. Din nou, expertul în securitate militară Claudiu Degeratu:
“Cred că, în principal, Uniunea Europeană are capacitatea să accelereze această pregătire pentru iarnă, dar nu trebuie să ne facem iluzii, nu vom avea energie ieftină. Ne uităm la evoluţia din piaţă, ne uităm la incertitudinea vizavi de aceste rute strategice importante şi ne dăm seama că, de fapt, trebuie să plătim un preţ mai mare pentru energie. Trebuie să ne pregătim şi psihologic, şi economic, şi politic pentru acest subiect. Nu este uşor să faci o tranziţie energetică într-o piaţă europeană care, ani de zile, mai mult de 20 de ani, chiar 30, a fost dependentă de gazul rusesc ieftin. Este foarte clar că se schimbă ceva şi în modelul economic şi trebuie să se schimbe ceva şi în pârghiile Uniunii Europene. Trebuie să ne pregătim să ne asumăm un cost al unei tranziţii energetice, care nu este simplu. Vedeţi că nu e aşa de uşor să trecem pe energie regenerabilă la nivelul la care ne-am dori, adică la fel, ieftin şi mult, ci trebuie să găsim un echilibru.”
Conflictul din Orientul Mijlociu a arătat cât de repede se poate transmite un șoc geopolitic către consumatorul european. Închiderea sau perturbarea traficului prin strâmtoarea Ormuz, una dintre cele mai importante rute energetice ale lumii, a afectat puternic fluxurile de gaz natural lichefiat din regiune, reducând disponibilitatea acestora. Iar acest lucru se traduce pentru Uniunea Europeană într-o problemă dublă: mai puțin gaz lichefiat disponibil înseamnă o competiție mai dură cu Asia pentru fiecare transport, iar, pe de altă parte, prețurile cresc rapid atunci când cumpărătorii se tem că aprovizionarea viitoare ar putea fi insuficientă.
Prin urmare, Europa nu se confruntă în primul rând cu o criză fizică a gazului, ci cu riscul unei crize de preț și competitivitate. Iar lecția strategică pentru Europa ar putea fi aceea că adevărata securitate energetică nu înseamnă schimbarea unui furnizor cu altul, ci construirea unui sistem în care niciun furnizor, nicio rută și nicio tehnologie să nu poată deveni indispensabilă.
