Teatrul Viitorului – laborator de cercetare teatrală

H.O.T. Collective prezintă „Teatrul Viitorului”, un proiect de cercetare teatrală interdisciplinară care explorează anxietățile legate de viitor și incertitudinile lumii contemporane. Spectacolul, rezultat al unui amplu proces de ateliere, mentorate și masterclass-uri internaționale, propune o reflecție scenică asupra întrebării dacă un viitor mai este posibil pentru tânăra generație.

Ion Puican, 20.12.2025, 12:00

H.O.T. Collective a avut în luna decembrie premiera spectacolului „Teatrul Viitorului”. Acesta face parte dintr-un proiect de cercetare teatrală ce explorează forme noi de creație interdisciplinară și colaborativă în teatrul contemporan. Proiectul a fost conceput ca un laborator artistic dedicat artiștilor emergenți. Proiectul își propune să răspundă la întrebarea „Cum va arăta teatrul viitorului?”. Am vorbit despre tema proiectului și componentele sale artistice, psihologice și emoționale cu actrița Denisa Dutcovschi:

 „Mi-aș dori ca acest spectacol să aibă un impact pozitiv și să îi încurajeze pe artiști să își creeze propriile spectacole, propriile medii de lucru în care să își formeze echipe și să construiască lucruri împreună.

Din punctul meu de vedere, lucrul colectiv face parcursul mult mai ușor, iar întâlnirea dintre mai multe viziuni poate genera forme artistice mult mai mișto și mult mai puternice. Și cred că este necesar să se facă spectacole relevante pentru timpurile pe care le trăim, spectacole care să reflecte realitatea și să o chestioneze…

În primul rând, ne-au ajutat să ne cunoaștem între noi și să putem vorbi despre ce ne-ar interesa să discutăm în spectacol, despre ce probleme am vrea să vorbim în acest spectacol. Și cumva, fiind un proces de teatru devised, noi nu am mai fost doar niște simpli actori, ci actori care generează material. Făceam improvizații duraționale care durau și câte două ore și având diferite teme de rezolvat în timpul improvizației. Se nășteau tot felul de scene care au și rămas în spectacol.”

Tema centrală a spectacolului este anxietatea legată de viitor, resimțită acut de tânăra generație. Spectacolul a luat naștere într-un laborator interdisciplinar. Cum a influențat aceasta procesul de creație și care a fost firul dramatic care a legat narațiunea fragmentată a spectacolului? Denisa Dutcovschi:

„Cred că o să răspund cu o replică din spectacol. Apare chiar la început, și anume, „ca să ne putem imagina un teatru din viitor, ar trebui să ne imaginăm un viitor”. Noi am realizat că e foarte greu să îți imaginezi un viitor și cred că puteți să faceți și voi acest exercițiu. Noi, când l-am făcut, au venit foarte multe variante, dar cumva niciuna nu părea posibilă și cumva asta ni s-a părut interesant.

Asta am vrut să explorăm în spectacol, această căutare a unui viitor posibil sau chiar imposibil, cumva, chestionând viitorul în sine. Și cred că de aceea e o temă relevantă și pentru public. Pentru că teatrul viitorului cumva oferă șansa să nu fim pasivi în fața viitorului, ci să-l gândim, să-l punem sub semnul întrebării. Și poate, de ce nu, să îl schimbăm… Noi am generat foarte mult material, iar la un moment dat au început să apară replici care aveau legătură cu viitorul imaginat de Cehov, acesta fiind un dramaturg rus de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Și nouă ni s-a părut extrem de interesant faptul că acel viitor imaginat de el atunci practic este prezentul pe care îl trăim noi. Replici de genul „Cum îmi imaginez eu viața peste 200 … 300 de ani”. Și asta ni s-a părut foarte tare, pentru că, în mod paradoxal, în procesul de lucru ne-a fost aparent mai ușor să ne raportăm la replici de-ale lui Cehov decât să ne imaginăm singuri un viitor. Și astfel am ajuns să apelăm la un trecut pentru a putea construi o perspectivă asupra viitorului…

Spectacolul nu propune o structură clasică, adică nu urmărește un singur fir narativ. Dimpotrivă, aduce în prim plan o multitudine de teme și probleme, tocmai pentru a lăsa publicului libertatea de a-și construi propriile legături, a-și pune întrebări și de a-și găsi singur răspunsurile. Și asta mi se pare foarte frumos, pentru că aceste răspunsuri nu pot fi niciodată identice, pentru că fiecare spectator vine cu propriul univers interior. … inclusiv faptul că acțiunea se desfășoară adesea pe mai multe planuri în același timp, uneori chiar trei simultan. Toate astea fac cumva ca spectacolul să fie viu, dinamic și să te țină cumva în priză și să nu te lase să te plictisești.”

Teatrul Viitorului funcționează ca un „laborator viu”, în care metodele de lucru interdisciplinare sunt testate și documentate, urmând să fie diseminate prin prezentări publice, ateliere universitare și materiale educaționale. Pentru lumea teatrului, pentru profesioniști, proiectul își propune să construiască un model replicabil de creație artistică independentă, contribuind la dezvoltarea unei noi generații de creatori în teatrul experimental românesc. Pentru publicul larg, care este mesajul cu care vreți să rămână spectatorii după spectacol?

 „Nu cred că spectacolul propune un mesaj explicit. Mai degrabă, el deschide un spațiu în care fiecare spectator este invitat să își construiască propriul sens. Iar această libertate de interpretare este în sine, mi se pare mie, un mesaj. Că viitorul, fiind un concept abstract, eu cred că începe din prezent. Și de aceea devine esențial să, mi se pare mie, să ne raportăm la acțiunile noastre de acum ca la niște gesturi care pot avea consecințe reale asupra ceea ce va urma. Chiar și în acest context în care, citez din spectacol „Fericirea nu este pentru noi și poate nici nu va fi”. Rămâne necesară ideea asta de a continua. Citez din nou „Trebuie să trăim și să muncim”. Și când zic asta, nu o zic ca o resemnare, ci ca o formă de responsabilitate față de viitorul pe care îl construim, conștient sau nu.”