Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Românii folosesc tot mai mult Inteligența Artificială

Implementarea și utilizarea Inteligenței Artificiale este și în România, la fel ca peste tot în lume, în creștere. Dar se situează, încă, sub media globală.

Adaugă ca sursă preferată în Google
AI Factory
AI Factory

, 28.01.2026, 16:40

Am cerut Inteligenței Artificiale (IA) să descrie cum funcționează! Și, iată, în rezumat, răspunsul pe care l-a dat: folosind metode matematice și statistice complexe (algoritmi) și rețele neuronale, AI învață din seturi uriașe de date, detectează tipare și imită abilități umane precum raționamentul, rezolvarea problemelor și generarea de conținut. Totodată, asemenea omului, Inteligența Artificială învață inclusiv din propria-i experiență, ajustându-și automat parametrii, pentru a-și minimaliza greșelile și pentru a deveni, în timp, din ce în ce mai performantă.

La ora actuală, în lume, Inteligența Artificială este omniprezentă. În Tehnologie și IT există asistenții virtuali Siri și Alexa. Cu ajutorul AI, pot fi create texte, imagini, producții audio ori video, este posibilă recunoașterea facială și este asigurată securitatea cibernetică… În Sănătate – diagnosticare medicală, cercetare farmaceutică sau monitorizarea pacienților… În Transport – mașini autonome, optimizare trafic sau drone… În marketing și vânzări – personalizare de conținut, chatbot, predicția comportamentului cumpărătorilor… În Finanțe – detectare de fraude… În Educație – platforme de e-learning sau evaluare automată… Iar lista aplicațiilor AI nu este nici pe de parte exhaustivă!

Despre complexitatea Inteligenței Artificiale, dar şi despre efectele utilizării acesteia în diferite domenii vorbește Mircea Şcheau, preşedintele Asociaţiei de Securitate Cibernetică pentru Cloud din România:

ʺInteligenţa Artificială nu are culoare. Culoarea o dă natura celui care utilizează, exploatează şi acţionează cu ajutorul Inteligenţei Artificiale. Până la urmă, ne întoarcem la acea paradigmă – dorim ca Inteligenţa Artificială să vină în sprijinul omului? Cu siguranţă, da. Depinde de «părinţi» cum îşi vor educa acei «copii» numiţi module de Inteligenţă Artificială, dacă îi vor lăsa sau nu nesupravegheaţi în spaţiul public! Inteligenţa Artificială consider că reprezintă unul dintre paşii importanţi pe care omenirea i-a parcurs şi am încredere atât în gândirea colectivă, cât şi în gândirea critică a fiecăruia dintre noi. Avem scris în ADN să evoluăm şi vom evolua în sensul bun al lucrurilor, fără nicio îndoială.ʺ

Și, totuși! Care ar fi scenariul negativ al folosirii răuvoitoare a Inteligenței Artificiale?

ʺCel negativ este cel care poate duce la extincţia rasei umane, repet, folosită nejudicios, în sens distructiv, de grupări interesate în acest scop sau în această direcţie, care scapă Inteligenţa Artificială de sub control. În sens pozitiv, gândiţi-vă cum ar fi să poată fi diagnosticată orice persoană de orice tip de boală în câteva minute, printr-o scanare simplă, de către un modul de Inteligenţă Artificială şi să-i fie injectat, în cazul în care e necesar, tratamentul potrivit pentru eradicarea bolii respective. Tot de exerciţiu de imaginaţie ţine!ʺ

La București, studenți din cadrul Politehnicii studiază, testează şi dezvoltă aplicații AI. Cu precizări, Mihnea Alexandru Moisescu, decanul Facultăţii de Automatică şi Calculatoare:

ʺInteresul este uriaş, pentru că aplicaţii bazate pe algoritmi de Inteligenţă Artificială au dovedit că pot să ofere soluţii pentru probleme existente şi pot fi integrate în foarte multe domenii. În ultima perioadă, nu cred că mai există vreun domeniu în care să nu fi apărut necesitatea şi o soluţie din partea unei aplicaţii AI. Studenţii noştri sunt interesaţi, sunt captivaţi de aceste oportunităţi. Unii se duc către a integra astfel de aplicaţii în alte aplicaţii, alţii – către a crea aplicaţii în domenii AI şi a crea acea bază, acel nucleu din jurul aplicaţiilor de Inteligenţă Artificială.ʺ

Prin dezvoltarea Inteligenței Artificiale, omenirea mai urcă o treaptă pe scara revoluţiei industriale, căci, da!, asistăm la o revoluție industrială – spune decanul Facultăţii de Automatică şi Calculatoare, care amintește că Politehnica și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică (ICI) București construiesc, printr-un program al Uniunii Europene, o «Fabrică AI» – prima infrastructură națională de Inteligență Artificială. Mihnea Alexandru Moisescu:

ʺSunt, deja, câteva iniţiative în zona AI produse în România sau antrenate în România. Se lucrează intens. În Politehnică există un hub român de Inteligenţă Artificială, o colaborare cu foarte multe universităţi cu potenţial AI ridicat în România. Avem, acum, un nou proiect numit «AI Factory», unde chiar asta se va dori: în jurul unui supercomputer cu capacităţi AI să se creeze un ecosistem de companii, de start-upuri, un ecosistem cu implicarea actorilor din cercetare care asta să creeze – aplicaţii bazate pe AI sau, de ce nu, AI-uri competitive create în România.ʺ

Scopul «Fabricii AI» este dezvoltarea de servicii și infrastructuri avansate dedicate cercetării, mediului de afaceri și sectorului public. Printre domeniile prioritare în care vor fi aplicate se numără producția și industria, securitatea cibernetică, științele vieții, serviciile publice digitale și sistemele autonome.

Într-un cuvânt, implementarea și utilizarea Inteligenței Artificiale este și în România, la fel ca peste tot în lume, în creștere. Dar – trebuie să o recunoaștem – se situează, încă, sub media globală. Potrivit unui sondaj PwC Workforce Hopes and Fears 2025, doar 44% dintre angajații români au folosit, într-un an, Inteligența Artificială, comparativ cu 57% media globală. Cei mai harnici în a o folosi sunt tinerii din Generația Z, adică cei născuți între 1996-2012, prima generație de nativi digitali veritabili, caracterizată prin conexiunea permanentă la internet și utilizarea intensă a rețelelor sociale. Ei sunt urmați de Mileniali – cei născuți între 1981 și 1995 și crescuți odată cu apariția internetului. În fine, ultimii în a folosi AI sunt reprezentanții Generației X, părinții Milenialilor, generația persoanelor născute în intervalul aproximativ 1961-1980.

Pentru angajații care au folosit AI, impactul este net pozitiv – calitatea muncii lor a crescut și au avut un plus de creativitate și productivitate.

RadioRomaniaInternational · SOCIETATE – 28.01.2026
foto: pixabay.com@alexas
Societate miercuri, 04 noiembrie 2026

Ce s-a schimbat în lupta împotriva violenței domestice

Violența domestică a revenit în atenția publică după ce Poliția Română a publicat cele mai recente statistici. În primele nouă luni ale anului, poliți…

Ce s-a schimbat în lupta împotriva violenței domestice
Foto: Vitaly Gariev / unsplash.com
Societate miercuri, 28 octombrie 2026

Tineretul român și piața muncii

Datele Eurostat arată că, la ora actuală, România are cel mai mare procent din Uniunea Europeană de tineri care nu muncesc şi nici nu urmează o şcoală…

Tineretul român și piața muncii
Foto: B_Me / pixabay.com
Societate miercuri, 21 octombrie 2026

Calitatea vieții la români

Calitatea vieţii măsoară gradul general de bunăstare, confort și fericire al unei persoane în societate, fiind, în consecință, un concept multidimensi…

Calitatea vieții la români
Foto: pixabay.com
Societate miercuri, 14 octombrie 2026

Salvați copiii – Starea de bine digitală a copiilor din România

Un program al Salvați Copiii și Fundației Vodafone a adus educație digitală la peste 21.000 de elevi din România. Mulți copii din România resimt lipsa…

Salvați copiii – Starea de bine digitală a copiilor din România
Societate miercuri, 07 octombrie 2026

„Nu merge platforma”: mulți muncitori străini rămân fără drept de ședere

În aprilie, Guvernul României a adoptat o nouă ordonanță privind recrutarea și plasarea muncitorilor străini, după luni de negocieri cu părțile intere…

„Nu merge platforma”: mulți muncitori străini rămân fără drept de ședere
Societate miercuri, 30 septembrie 2026

Românii sunt tot mai puțini şi tot mai bătrâni?

La 1 ianuarie 2026, România contabiliza 19.041.322 de rezidenţi – arată date provizorii publicate, la finele lunii august, de Institutul Naţional de S…

Românii sunt tot mai puțini şi tot mai bătrâni?
Societate miercuri, 23 septembrie 2026

Testele PISA, o radiografie a unei generații?

PISA (Programme for International Student Assessment) este cea mai amplă evaluare educațională la nivel internațional, un studiu comparativ inițiat de…

Testele PISA, o radiografie a unei generații?
Societate miercuri, 16 septembrie 2026

Ce este de făcut în cazurile de violenţă domestică?

Polițiștii din Piatra Neamț au intervenit, în primele șapte luni ale anului, la 3.359 de cazuri de violență domestică, aproape două treimi înregistrat…

Ce este de făcut în cazurile de violenţă domestică?

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company