Pascal Garnier
Pascal Garnier este născut în vestul Franței, are o educație artistică, este artist plastic, a studiat la Limoges și la Nantes și a ajuns în România în anii ‘90, mai precis în vara anului 1998, într-o călătorie în Europa de Est.
Hildegard Ignătescu, 12.03.2026, 16:16
Pascal Garnier este născut în vestul Franței, are o educație artistică, este artist plastic, a studiat la Limoges și la Nantes și a ajuns în România în anii ‘90, mai precis în vara anului 1998, într-o călătorie în Europa de Est. Atunci a ajuns în Bucovina, de care s-a îndrăgostit și care peste ani i-a devenit casă. Acum este recunoscut ca fiind un exemplu de implicare în salvarea satului bucovinean. A înființat la Putna un mini-muzeu cu case cu arhitectură locală, a salvat o casă și s-a interesat de tehnicile tradiționale de construcție. Este și ghid, lucrează pentru turiștii francofoni și nu numai, căroa le prezintă frumusețile regionale. Firma sa se numește Țară Autentică. Este președintele Asociației pentru Dezvoltarea Școlilor din Putna și președinte al Asociației de Dezvoltare Locală La Putna. Participă la elaborarea de proiecte în domeniul protejării și reabilitării patrimoniului rural din județul Suceava, organizează șantiere de restaurare de case cu metode tradiționale. Ne povestește cum a ajuns să locuiască aici în România și să dorească să salveze satul bucovinean.
„Când am venit prima dată în ‘98, m-a interesat cel mai mult din tot ce am putut vizita Bucovina și în Maramureș – atunci am călătorit mai mult în nordul României – satul bucovinean, cel din Maramureș și mai ales viața care era așa de poetică pentru mine atunci, văzând oamenii care lucrau la câmp, de exemplu, cu toată familia, foarte multe animale. Era o viață foarte intensă în satele pe unde am trecut. Asta nu mai exista în Franța de câteva decenii, pentru că încet-încet, oamenii s-au dus spre viața din oraș, s-a modernizat viața în satul franțuzesc, iar aici încă găseam ce mi-au povestit bunicii mei despre viața la țară. Să știți că nu era foarte departe de ceea ce era Franța, de exemplu, în anii ’60 – ’70, seamănă foarte mult cu ce am găsit eu în România la sfârșitul anilor ‘90.
M-am simțit foarte atras de ce am găsit aici. Am început să vin aproape în fiecare an și în 2001 m-am întâlnit cu o profesoară de franceză aici la Putna. De ce la Putna? Pentru că am avut șansa să mă întâlnesc cu oameni foarte drăguți și foarte primitori. Am legat o prietenie destul de puternică, mai ales cu directorul școlii de atunci și am început să venim cu prietenii din Franța, cu materiale pentru școli. După un timp, am avut ocazia să mă întâlnesc cu soția mea, Daniela, și am luat decizia să vin să trăiesc aici, în Putna.”
Pascal Garnier a ajuns să se implice în salvarea unor case acolo și să constituie un mic muzeu în care îi invită pe turiști să vadă cum se construia odată și inteligența arhitecturii vernaculare bucovinene, despre care spune că e cea mai frumoasă sau cea mai impresionantă.
„Cum spuneam, m-am îndrăgostit de partea asta a României, de partea rurală, și am văzut încet-încet, mai ales după 2010, că există o modificare foarte, foarte adâncă în satul românesc. Mulți au început să construiască case moderne, ceea ce înțeleg foarte bine. Mi se pare normal că oamenii vor case mai mari, mai confortabile, dar în același timp mi s-a părut că se pierde un pic din identitatea locului, ceea ce face Bucovina să fie diferită de Maramureș, de exemplu, sau Maramureșul diferit de Transilvania. Fiecare regiune are o arhitectură care o reprezintă.
În Franța s-a reușit, cât de cât, să fie păstrat un anumit stil pentru fiecare zonă, prin decizii politice, prin interesul celor care trăiesc în zona respectivă de a pune în valoare ce îi reprezintă.
Aici, din păcate, modificările astea au fost făcute într-un timp foarte scurt, nu a existat un cadru. Și atunci, când am văzut că încet-încet dispar casele cele mai frumoase pe care le vedeam în jurul meu, m-am gândit că, dacă pot să salvez măcar una, ar fi ceva fantastic.
Și asta am făcut cu Daniela, am cumpărat o casă care trebuia să fie demolată. Și când am decis să o salvăm, imediat am avut ideea să vină oamenii din comunitate, sau chiar de mai departe, să ne ajute la acest proiect, ideea fiind de a reface legătura între patrimoniu și comunitate.
Mulți dintre locuitorii din Putna, care au peste 45-50 de ani, au lucrat la o clacă undeva poate în anii ’90, poate la începutul anilor 2000. Toți știau despre ce înseamnă o casă de lemn dat cu lut, cu draniță pe acoperiș, doar că de 15-20 de ani deja, încet-încet, era un lucru uitat de comunitate și noi am vrut să reintroducem un pic ideea asta, că nu este prea târziu, nu este ceva imposibil să încercăm să construim și respectând ce era o casă cu decenii în urmă.
Avem o șansă imensă în Bucovina, avem încă foarte mulți oameni care știu cum se face drănița, cum se bate, cum se unge o casă. Sunt foarte, foarte mulți care știu asta, este încă destul de ușor de a transmite mai departe aceste informații.”
Pascal Garnier s-a implicat și mai mult de atât și a candidat la postul de consilier local la Putna. Astfel a ajuns să cunoască îndeaproape și problemele cu care se confruntă comunitatea locală și întreaga Românie.
„Trăiesc de peste 20 de ani aici în România și când călătoream prin România, nu eram deranjat de lucrurile care merg mai puțin bine.
Dar trăind aici, sigur că văd zi de zi lucruri care mă deranjează. Ideal ar fi ca comunitatea să fie implicată pentru a schimba lucruri. Este, din păcate, ceea ce lipsește un pic în România, mai ales în zonele rurale. Prea mulți, până acum, au fost mai mult spectatori și mai puțin actori, iar când sunt decizii care sunt luate în numele comunității, este normal să ne implicăm.
Ce am văzut, mai ales în zona unde trăiesc, Putna, Bucovina, unde există un potențial uriaș, când vorbim despre natură, patrimoniu cultural, este că nu se știe exact ce înseamnă acest potențial.
Turismul este, poate, resursa financiară cea mai de preț aici în Putna, dar pentru asta trebuie să fim atenți la foarte multe detalii și asta lipsește, din păcate, în România, deocamdată. Când se lucrează nu se vede și partea estetică și aici vorbim și despre zone naturale.
Din păcate, avem locuri foarte frumoase, dar nu sunt puse în valoare, nu avem trasee care le pun în valoare, nu există o viziune pe termen lung și asta lipsește. Să inventariem prima dată ce avem și după asta să încercăm să punem în valoare cât mai mult, asta este cel mai important.”
