Artista Capucine Gros, născută în Elveția, stabilită în România de șapte ani

Capucine Gros este născută în Elveția, a crescut în Franța și în China, a locuit o vreme în Statele Unite și se află în România de  șapte ani. S-a mutat la București în decembrie 2018, după 12 ani de locuit în Statele Unite.

Hildegard Ignătescu, 11.12.2025, 18:35

Capucine Gros este născută în Elveția, a crescut în Franța și în China, a locuit o vreme în Statele Unite și se află în România de  șapte ani. S-a mutat la București în decembrie 2018, după 12 ani de locuit în Statele Unite. Este artistă și a absolvit Savannah College of Art and Design în Savannah, în Statele Unite, în 2012. Are numeroase rezidențe, proiecte și expoziții solo sau de grup, conferințe publice, premii și burse în toată America, bineînțeles, la Savannah, la New York, în Pittsburgh, dar și în China, în Egipt, în Serbia, în Africa – în Zimbabwe, în Franța, desigur, la Paris și, bineînțeles, în România- la Institutul Goethe, la Sala Dalles și în Piața George Enescu. Aici a prezentat un proiect foarte interesant în timpul pandemiei, realizat împreună cu fotograful Cristian Movila. Un proiect în care l-a implicat și pe actorul Benedict Cumberbatch, Don’t Take Them for Granted. Era vorba de o instalație de mari dimensiuni dedicată medicilor. Ne povestește cum a ajuns aici, după o experiență vastă în atâtea țări, atât de diferite – în Elveția, Franța, China, Statele Unite.

„Am venit prima dată în 2008, de fapt, prietena mea cea mai bună din State era din Baia Mare. Și am fost acolo, dar nu mi-am imaginat niciodată că o să mă mut, dar mi-a plăcut și a fost foarte drăguț.

După aia, în 2017, ea a lucrat la Unfinished Festival și m-a invitat ca artistă. Și atunci am venit în România. Era un anumit moment în viața mea – eram în New York atunci, studiasem patru ani în Savannah și după aceea m-am mutat și am lucrat șapte ani în New York. Asta se întâmpla în anul șase și deja știam că nu vreau să locuiesc în State toată viața, îmi era dor de familia me care e în Europa- în Franța și în Elveția în majoritate.

Se zice că în New Yor trebuie să fii sau foarte tânăr, sau foarte bogat ca să locuiești acolo și e adevărat. Și cred că după 30 de ani începi să te gândești, ok, vreau și un pic de sănătate, vreau și să am vacanță, că acolo nu sunt zile libere, dacă ești bolnav, nu ai nimic. E foarte, foarte, foarte greu și cred că foarte mulți oameni de aici nu înțeleg de ce mi-am mutat, dar asta e un factor adevărat. Deja aveam asta în gând și am venit aici la Unfinished și am descoperit ceva care îmi lipsea foarte mult. Deja era evenimentul în sine, ceva multidisciplinar, nu doar cu artiști, ci și cu oameni din medicină, oameni din film, oameni din fotografie, arhitectură, dar nu doar – și politică, și tineri și bătrâni și copii și asta e viața adevărată. Mă plictisisem puțin de evenimente de artă doar pentru artiști și mi-a plăcut foarte mult și apoi m-a încântat și orașul București. Și nu mi se întâmplă des, dar mi-am imaginat foarte repede cum e să locuiesc aici, mi-a plăcut mixul de arhitectură, limba, mă simțeam în Europa, dar și cu altceva. Era un pic de Franța, dar nu total și asta era important pentru mine, că știam că voiam să mă mut undeva mai aproape, dar nu chiar în Franța. Și am venit aici două luni, am și ajutat cu Unfinished, iar după două luni m-am gândit, ok, aici e.”

Festivalul Unfinished este și un creator de comunitate. Acum sunt peste 20.000 de oameni din peste 70 de țări, care se întâlnesc anual, în septembrie. Anul acesta a fost a zecea ediție. Unfinished reunește oameni de toate categoriile sociale, de toate vârstele, care au în comun anumite pasiuni sau sunt interesați de temele pe care le propun organizatorii la fiecare ediție. După ce a participat ca artistă, Capucine Gros a devenit directoare artistică a acestui festival.

„Doar să fac o paranteză, nu sunt adunați oameni pentru că sunt interesați de o temă, cred că e doar pentru că sunt curioși să afle lucruri noi, să exploreze, asta e ideea. Să nu vină la un eveniment ca să vadă doar un speaker sau ceva care știu deja că îi interesează. Ideea e să fie surprinși tot timpul, să învețe non-stop.”

De fapt, Unfinished Festival este despre un procesul neterminat, de învățare continuă. Poate este și ceva care e tipic sau de care are nevoie societatea românească?

„Cred că libertatea de a face ceva ca asta, da, se găsește aici și am vorbit mult să facem ceva în afară. Am fost și invitați în Brazilia, de exemplu, să încercăm acolo, dar, sincer, nu știm dacă e posibil. Aici, pentru mine, e ceva foarte românesc: găsim o soluție. E foarte diferit de Franța, de exemplu, unde tot timpul, dacă nu merge ceva, zicem asta e. Sau protestăm. Dar aici cred că e un pic ca în China, să găsim soluții, să ne descurcăm.”

Ce nu îi place în România?

 „Probabil că pistele de bicicletă. Dar cred că chestiile cele mai importante, ca sănătatea, concediul de maternitate, de exemplu, sunt foarte, foarte bune aici. Și sunt niște chestii foarte frumoase la care nu mă aşteptam, de exemplu natura sălbatică, munții și probabil că restul care nu-mi place atât de mult, poate că chestii politice sau logistica, infrastructura, burocrația – dar vin din Franța, așa că e o nuanță aici, cred că România și Franța sunt campioane ale birocrației în lume – chestiile de genul ăsta sunt rezolvabile, cred. Dar fiecare loc în lume are plusuri și minusuri.”

Ce urează Capucine Gros celor care ne ascultă la sfârșit de an?

„Curiozitate. Mai ales acum, când a trecut un an cu două rânduri de alegeri aici, cu foarte multe chestii neașteptate, cred că e și lecția festivalului Unfinished și a artei mele -să fim curioși de ce alți oameni gândesc așa și să încercăm să ne punem în pielea lor. Și dacă tot nu înțelegem, să citim sau să vorbim. Sunt chestii în afară de politică, de exemplu, ca să-i înțelegem pe alții mai bine. Și de fapt, ăsta e rolul lor- al literaturii, al artei, al filmului. Și când nu înțelegem ceva, să ne întoarcem la asta.”