Arta Ouălor Încondeiate
O colecţie de câteva sute de ouă încondeiate se află în această perioadă la Muzeul Castelului Vianden, Sala Cavalerilor, din Luxemburg. Ne-a vorbit despre prezenţa României aici Conferenţiar universitar Dr. Paula Popoiu, Manager Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti”, din Bucureşti.
Ana-Maria Cononovici, 31.03.2026, 14:51
Muzeul Satului „Dimitrie Gusti” din București, Ambasada României în Marele Ducat al Luxemburgului și Institutul Cultural Român din Bruxelles organizează în perioada celebrării Paștelui, 29 martie – 15 aprilie 2026, expoziția “Arta Ouălor Încondeiate în România”, expoziţie ce este găzduită în Sala Cavalerilor a Castelului Vianden, din Luxemburg .
Ne-a vorbit despre prezenţa României aici Conferenţiar universitar Dr. Paula Popoiu, Manager Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti”, din Bucureşti:
“Este o expoziţie care s-a organizat la Castelul Vianden, din Luxemburg, un loc prestigios nu numai al culturii europene, dar şi un loc foarte vizitat. După cum ştim toţi Luxemburgul este un loc internaţionalizat, cu foarte multe instituţii europene, aşa că expoziţia este vizitată nu numai de luxemburghezi, dar şi de românii care sunt aici.
Este o expoziţie care a adus la Luxemburg fineţea şi rafinamentul ouălor încondeiate, arta – în primul rând a femeii, pentru că ouăle sunt în primul rând încondeiate de femei pentru că ele se fac cu ocazia Paştelui, aşa că noi am creat şi cadrul care a dat naştere acestei arte a rafinamentului şi a preciziei, dar trebuie să nu uităm că oul are şi un caracter ritualic. Este o tradiţie străveche, de dinainte de Creştinism, care se încarcă cu sensuri noi odată cu preluarea lui în Creştinism.”
Puține ritualuri contemporane poartă în ele profunzimea simbolurilor, apropierea de sacru și legătura cu un ritm ancestral, ca practica încondeierii ouălor de Paște, o artă care continuă să supraviețuiască, sub diferite forme, în regiunea Europei Centrale. Meșteșugul popular al încondeierii este adus la perfecțiune artistică și estetică și încă activ practicat în unele zone din România, fiind protejat și promovat ca parte a patrimoniului național imaterial.
Conferenţiar universitar dr. Paula Popoiu, Manager Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti”, din Bucureşti, a adăugat: “Suntem aici cu ouă din toate zonele ţării unde se încondeiază ouă, bineînţeles că, în primul rând, avem ouăle din Bucovina, acolo fiind şi cele mai frumoase ouă, dar şi cele mai interesante şi mai vechi simboluri.
Am vorbit despre simbolistica oului primordial, am vorbit, de asemenea, în expoziţia noastră, despre motivele decorative, despre alte motive care în evoluţia acestei arte apar, dar care nu-şi pierd semnificaţia. Şi bineînţeles că avem succes, pentru că aici, la Castelul Vianden se fac expoziţii cu muzee din România destul de frecvent.
Aş zice că am avut şi acest extraordinar prilej de a vorbi şi despre România şi despre Muzeul Satului. Am adus cu noi ceea ce se cheamă cultură tradiţională românească, dar am adus ceva mai mult, am creat o punte între două culturi, o punte între două popoare.”
Conferenţiar universitar dr. Paula Popoiu, Manager Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti”, din Bucureşti, a copletat: “În afară de cele 300 de ouă, care sunt din colecţiile muzeului, dar şi din colecţii particulare, avem şi ceramică, avem şi textile, pentru că am coordonat motivul decorativ de pe textile care e preluat pe ou. Am făcut şi un pic didactică expoziţia, nu numai antropologică. Am explicat ce înseamnă acest motiv decorativ, pe care îl găsim pe ou, dar nu numai pe ouă, îl găsim şi pe alte artefacte. Avem şi câteva obiecte de lemn sculptate. În total sunt cam 350 de artefacte, dar sunt atât de multe, pentru că vorbim de ouă încondeiate şi a trebuit să luăm în aşa fel încât să ilustrăm toate zonele ţării.”
Interlocutoarea noastră a amintit faptul că expoziţia prezentă în Luxemburg are şi un caracter didactic şi interactiv: “Spuneam că expoziţia este şi un pic didactică, pentru că pornim de la oul roşu, care este oul ritual cu adevărat, pe urmă multele culori care fiecare are câte o semnificaţie, dar vorbim mai ales de tehnica încondeierii cu ceară de albine, care se practică în Bucovina şi care este şi cea mai complexă. Trebuie să menţionăm că în cadrul acestei expoziţii vor fi şi ateliere de încondeiat ouă, făcute de colaboratoarea noastră, artizana Elena Aneci. Şi sunt convinsă că va avea un succes deosebit zilele următoare.”
Pe teritoriul României, există mai multe tehnici de încondeiat ouă şi mai multe modele tradiţionale. După tehnică, avem ouă încondeiate cu ceară (tradiționale), ouă împistrite (tehnica baticului), ouă vopsite natural (foi de ceapă), ouă încondeiate cu mărgele: O tehnică mai modernă, în care ouăle sunt decorate prin aplicarea minuțioasă a mărgelelor colorate pentru a crea modele geometrice sau florale, ouă pictate cu culori acrilice sau tempera, ouă cu aplicații ( în relief). În funcţie de tipul de ou folosit, cele mai frecvent folosite pentru încondeiat sunt ouăle de găină, dar sunt pictate şi cele de gâscă, rață, struț, care sunt folosite datorită dimensiunilor mai mari, ce permit realizarea unor modele mult mai detaliate și complexe. Există şi ouă din lemn pictat şi chiar şi ouă rare, în colecții speciale regăsindu-se ouă de emu, nandu sau chiar ouă fosilizate.