Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Retrospectiva săptămânii 28.09 – 4.10.2014

Sumar: A început campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie; Corina Creţu, desemnată comisar european pentru politică regională, obţine avizul favorabil al comisiei de specialitate a Parlamentului European; A început un nou an univer

Retrospectiva săptămânii 28.09 – 4.10.2014
Retrospectiva săptămânii 28.09 – 4.10.2014

, 04.10.2014, 09:58

A început campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie



În România a debutat, vineri, campania electorală pentru alegerile prezidenţiale de luna viitoare. Primul tur de scrutin e programat pe 2 noiembrie, iar cel decisiv pe 16. La succesiunea actualului preşedinte, Traian Băsescu, căruia îi expiră al doilea mandat la care-i dă dreptul Constitutia, şi-au depus candidaturile 14 aspiranţi – doi din partea unor alianţe, opt susţinuţi de formaţiuni politice şi patru independenţi. Potrivit sondajelor, este probabil ca al doilea tur de scrutin să şi-l dispute premierul social-democrat Victor Ponta şi liderul liberal Klaus Iohannis, candidat al Aliantei Crestin-Liberale PNL-PDL (opozitia de centru-dreapta). Printre candidaţi mai figurează preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, liderul UDMR (la co-guvernare), Kelemen Hunor, europarlamentarul independent Monica Macovei şi sefa PMP (opozitie, pro-prezidential), Elena Udrea. Au fost organizate 18.550 de secţii de votare în România şi 294 în străinătate.




Corina Creţu, desemnată comisar european pentru politică regională, obţine avizul favorabil al comisiei de specialitate a Parlamentului European



Eurodeputata social-democrată Corina Creţu, propunerea României pentru funcţia de comisar european, a primit aviz favorabil din partea Comisiei de specialitate a Parlamentului European. La audiere, ea a promis toleranţă zero faţă de fraudarea fondurilor şi a pledat pentru solidaritate între statele membre. Corina Cretu a fost nominalizată de noul preşedinte al Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, pentru portofoliul Politici Regionale, unde ar urma sa gestioneze un buget de 350 de miliarde de euro în perioada 2014 – 2020. Eurodeputat din 2007, Corina Cretu este, în prezent, vicepreşedinte al Parlamentului European. Noua Comisie ar urma să-şi înceapă activitatea la 1 noiembrie.




A început un nou an universitar



În România, peste 450.000 de studenţi au început noul an universitar. În număr mai mic faţă de anii trecuţi, studenţii acuză creşterea taxelor, desfiinţarea unor facultăţi sau specializări, precum şi subvenţia mică de la stat pentru transport. Reprezentanţii Ministerului Educaţiei susţin însă că vor reuşi să finanţeze bursele de practică, transportul, precum şi unele proiecte de cercetare. Noul an debutează cu o serie de modificări legislative, cum ar fi reintroducerea doctoratelor la frecvenţă redusă şi posibilitatea universităţilor de a organiza colegii postliceale.




La Kiev a avut loc trilaterala România-Ucraina-Republica Moldova



Premierul român, Victor Ponta, şi cel ucrainean, Arseni Iaţeniuk, au semnat, joi, la Kiev, acordul privind micul trafic de frontieră între cele două ţări vecine. Astfel, două milioane de oameni care locuiesc lângă graniţă vor putea călători cu un permis de liberă trecere şi nu vor mai avea nevoie de viză. Tot la Kiev a avut loc trilaterala România-Ucraina-Rep.Moldova(ex-sovietica, majoritar romanofona). Alături de premierii român şi ucrainean, la discuţii s-a aflat şi şeful executivului de la Chişinău, pro-occidentalul Iurie Leancă. Victor Ponta le-a transmis omologilor săi dorinţa României ca Rep.Moldova şi Ucraina să facă parte cât mai repede din comunitatea statelor membre ale UE. Victor Ponta şi Iurie Leancă au avut şi o întrevedere cu preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko.





Executivul român aprobă a doua rectificare a bugetului de stat din 2014



Guvernul român a aprobat cea de-a doua rectificare bugetară din 2014, care este, în ansamblu, una pozitivă, la fel ca cea din vară. Autorităţile locale şi Ministerul Muncii sunt principalii beneficiari ai rectificării bugetare, alături de educaţie, sănătate, agricultura, internele, externele, dezvoltarea regională şi serviciile speciale. La polul opus, printre ministerele cele care au pierdut bani, se numără Finanţele şi Agricultura. Pe de altă parte, de la 1 octombrie, contribuţiile la fondul de asigurări sociale au scăzut, cu 5 puncte procentuale la angajator. De la aceeaşi dată, aproximativ 30 de mii de pensionari beneficiază de anularea obligaţiei de a da înapoi banii în plus proveniţi din calcularea greşită a pensiilor. Şi 12 mii de mame au fost vizate de amnistia fiscală a Executivului. Ele ar fi trebuit să returneze sumele obţinute din venituri suplimentare în perioada în care au încasat indemnizaţia de creştere a copilului.




DNA cere începerea urmăririi penale pentru 9 foşti miniştri în aşa-numitul dosar Microsoft



DNA a cerut ridicarea imunităţii pentru a începe urmărirea penală împotriva a 9 foşti miniştri, din partide şi guvernări diferite. Procurorii îi suspectează de trafic de influenţă, luare şi dare de mită, spălare de bani sau abuz în serviciu într-un dosar privind atribuirea de licenţe şi produse ale gigantului american Microsoft. Acuzaţiile în acest dosar datează din 2012, când guvernul român a anunţat că a cumpărat prin intermediari software destinat utilizării în şcoli, cu 30-40% peste media pieţei.




În Liga Europa, două echipe româneşti de fotbal au fost învinse



Ambele echipe româneşti de fotbal prezente în grupele Ligii Europa au pierdut partidele jucate joi. În grupa J, campioana Steaua Bucureşti a cedat cu 1-3, în deplasare, în fata formaţiei ucrainene Dinamo Kiev, în vreme ce, în grupa D, vicecampioana Astra Giurgiu a fost înfrantă pe teren propriu, 1-2, de austriecii de la Red Bull Salzburg. Steaua ocupa locul doi într-o grupă din care mai fac parte Aalborg (Danemarca) şi Rio Ave (Portugalia). Astra este pe ultimul loc într-o grupă în care mai sunt prezente Celtic Glasgow (Scotia) şi Dinamo Zagreb din Croatia.

Retrospectiva săptămânii 10.08 – 16.08.2025
Eveniment Top sâmbătă, 16 august 2025

Retrospectiva săptămânii 10.08 – 16.08.2025

România și discuțiile despre Ucraina Săptămâna care se încheie a stat sub semnul mult așteptatei întâlniri de vineri, 15 august, din...

Retrospectiva săptămânii 10.08 – 16.08.2025
Retrospectiva săptămânii 03.08 – 09.08.2025
Eveniment Top sâmbătă, 09 august 2025

Retrospectiva săptămânii 03.08 – 09.08.2025

Joi – zi de doliu național în România, în memoria lui Ion Iliescu, primul preşedinte postcomunist al ţării, înmormântat cu onoruri...

Retrospectiva săptămânii 03.08 – 09.08.2025
Retrospectiva săptămânii 27.07 – 02.08.2025
Eveniment Top sâmbătă, 02 august 2025

Retrospectiva săptămânii 27.07 – 02.08.2025

Austeritate la pachet De la 1 august, în România este în vigoare primul pachet de măsuri fiscal-bugetare de austeritate pentru reducerea...

Retrospectiva săptămânii 27.07 – 02.08.2025
Retrospectiva săptămânii 20.07 – 26.07.2025
Eveniment Top sâmbătă, 26 iulie 2025

Retrospectiva săptămânii 20.07 – 26.07.2025

Guvernanți Coaliţia de guvernare, declarat pro-europeană, de la București – PSD-PNL-USR-UDMR – a decis să amâne până la...

Retrospectiva săptămânii 20.07 – 26.07.2025
Eveniment Top sâmbătă, 19 iulie 2025

Retrospectiva săptămânii 13.07-19.07.2025

Parlamentul a respins prin vot moţiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, iniţiată de...

Retrospectiva săptămânii 13.07-19.07.2025
Eveniment Top sâmbătă, 12 iulie 2025

Retrospectiva săptămânii 06.07-12.07.2025

Guvernul României şi-a asumat răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale menite să reducă deficitul bugetar La Bucureşti, gvernul de...

Retrospectiva săptămânii 06.07-12.07.2025
Eveniment Top sâmbătă, 05 iulie 2025

Retrospectiva săptămânii 29.06-05.07.2025

Măsuri fiscale dure pentru evitarea colapsului bugetar La mijlocul unei săptămâni care începuse abrupt, cu plafonarea sporului pentru condiţii...

Retrospectiva săptămânii 29.06-05.07.2025
Eveniment Top sâmbătă, 28 iunie 2025

Retrospectiva săptămânii 22-28.06.2025

România are un nou Guvern   De luni, 23 iunie, România are un nou Guvern. Liberalul Ilie Bolojan ar urma să fie premier până în aprilie...

Retrospectiva săptămânii 22-28.06.2025

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company