Brâncuşi

Suntem în al treilea an Brâncuşi. În 2016, s-au împlinit 140 de ani de la naşterea marelui sculptor, într-o zi de 19 februarie.

Marius Tiţa, 19.02.2018, 11:27

Suntem în al treilea an Brâncuşi. În 2016, s-au împlinit 140 de ani de la naşterea marelui sculptor, într-o zi de 19 februarie. În 2017 trecut s-au comemorat 60 de ani de la dispariţia sa. Iar în acest an ne vom aminti că, în 1938, deci cu 80 de ani în urmă, „Coloana recunoştiinţei fără sfârşit” s-a înălţat spre cer, la Târgu Jiu. Era omagiul marelui sculptor pentru tinerii soldaţi români care au murit în Primul Război Mondial, mulţi dintre ei chiar în luptele care au însângerat plaiurile natale ale maestrului din Hobiţa Gorjului. La Târgu Jiu, Brâncuşi a ridicat mai mult decât un monument, a ridicat un templu al Infinitului, al Jertfei şi al Renaşterii. Complexul memorial de acolo cuprinde, într-o logică de geometrie sacră, o Poartă a Sărutului, o Alee a Scaunelor, o Masă a Tăcerii şi chiar o biserică ortodoxă aflată, deja, pe acele locuri.

Poarta Sărutului nu este un decor de Sfântul Valentin, ci un cenotaf pentru flăcăii morţi în luptă. Celebru Sărut pe care Brâncuşi l-a pus în 1907 la mormântul unei tinere rusoaice moartă din dragoste, la Paris, devine un motiv repetitiv care generează Infinitul şi Renaşterea. Aleea Scaunelor cheamă la reflecţie şi ne duce spre pe malul Jiului însângerat în 1916, la Masa Tăcerii, cea cu 12 scaune, câte unul pentru fiecare apostol din Cina cea de taină. Scaunele din acest ansamblu au formă de clepsidră, formă pe care o regăsim în spectaculoasa Coloană, numită simplificat a Infinitului. Înaltă de aproape 30 de metri, Coloana este alcătuită din module romboidale formate, am putea spune, din două jumătăţi de clepsidră. Jocul geometriei este simplu, dar extrem de expresiv. Ideea de infinit, de scară spre Cerul infinit, este sugerată de repetarea celor 16 module complete şi a două jumătăţi ce pot fi văzute ca 18 clepsidre suprapuse. Coloana se sprijină pe o astfel de clepsidră şi se termină cu o alta, lăsând gândul să continue singur spre cele mai înalte şi profunde sensuri.

Când a realizat Complexul-templu de la Târgu Jiu, Brâncuşi era un artist internaţional recunoscut, fiind considerat părintele sculpturii moderne, fiind primul sculptor care se desprinde de figurativul strict ce a dominat această artă timp de secole. Brâncuşi realizase, deja, marile sale opere, tot atâtea idei profunde şi speculaţii filosofice. De altfel, în acest an se împlineşte un secol de la încheierea celebrului proces dintre sculptorul inovator şi serviciile vamale ale Statelor Unite ale Americii. Speţa juridică este cunoscută: sculpturile pe care Brâncuşi vroia să le expună la New York au fost oprite de serviciile vamale ale Statelor Unite, considerându-se că sunt obiecte industriale şi nu opere de artă. Indignat, artistul dă statul american în judecată şi, acum un secol, câştigă procesul. Momentul este elocvent pentru modul cum era privită creaţia avangardistă a lui Brâncuşi acum un secol. Chiar în sentinţa care îi dă dreptate vizionarului artist apare o frază în care judecătorul consideră că există „dificultăţi în asocierea cu o pasăre”. Sculptura în cauză, „Pasăre în spaţiu”, a fost reprodusă, după ani, pe brevetele americane ale piloţilor, apreciindu-se că bronzul lui Brâncuşi reprezintă cel mai bine ideea de zbor.

Despre Brâncuşi nu se vorbeşte doar la marile aniversări, ci de fiecare dată când una dintre creaţiile sale doboară câte un record de vânzare, când se organizează câte o mare expoziţie în muzee prestigioase, undeva în lumea selectă a artei extrem de valoroase sau ca element de referinţă şi comparaţie ori de câte ori se crede că un nou sculptor care va revoluţiona arta a apărut pe simeze. Brâncuşi a avut mereu destinul creaţiei universale, care naşte imediat rezonanţă şi emoţie. La un secol de la apariţia pe lume, sculptura lui Brâncuşi continuă să fie pur şi simplu genială.