Ce sărbatorim la 1 Decembrie
Marea sărbătoare a românilor de la 1 Decembrie a fost însoţită, mai ales în mass media, de o serie de confuzii, necunoaşteri, sau chiar elemente de propagandă revizionistă.
Marius Tiţa, 09.12.2018, 13:16
Marea sărbătoare a românilor de la 1 Decembrie a fost însoţită, mai ales în mass media, de o serie de confuzii, necunoaşteri, sau chiar elemente de propagandă revizionistă. Nici termenii nu sunt corect utilizaţi sau în clara lor accepţiune. In astfel de situaţii, istoria face legea, este singurul element solid de referinţă şi ne trimite la faptele momentului, la documentele acelor zile, în care nu aflăm nici anexarea de tip anschluss”, nici ocupaţia militară, nici răpirea sau smulgerea de provincii de la state care nu existau atunci sau de la imperii care dispăruseră.
Să facem acest lucru pentru a înţelege că, la 1 decembrie 1918, delegaţii românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească”, după cum apare în Rezoluţiunea din acea zi, s-au adunat la Alba Iulia şi au votat, cităm iar din acest document, unirea acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România”. Unirea este singurul termen folosit acum un secol, de către cei implicaţi, pentru a defini acţiunea lor. Dacă nu cunoşteam deja, este bine să ştim că majoritatea liderilor românilor implicaţi în evenimentele de atunci şi în întreaga luptă de emancipare a românilor din Transilvania erau specialişti în drept, chiar cu titlul de doctor, la marile universităţi austriece. Probitatea lor în domeniu este încă un argument pentru cei care caută adevărul istoric şi nu propaganda revizionistă care a făcut atât de mult rău Europei şi lumii întregi.
Aşadar, la 1 decembrie 1918, delegaţii oficiali ai românilor din teritoriile fostului imperiu austro-ungar au votat unirea cu România, reuniţi fiind la Alba Iulia. Reprezentanţii românilor nu erau aleşi la întâmplare ci după criterii clare. Cu două săptămâni înainte, liderii românilor şi cei ai ungurilor se întâlniseră la Arad pentru a discuta despre viitorul Transilvaniei. Cu un stat în descompunere şi în pragul unei revoluţii comuniste, oficialii unguri nu au reuşit să depăşească modul catastrofal în care i-au privit, de secole, pe românii transilvăneni, astfel că aceste negocieri au eşuat. Românilor nu le-a mai rămas decât să-şi decidă singuri soarta, cum făcuseră şi alte popoare central-europene, după principiile wilsoniene. Iar acest viitor a însemnat, de la început şi clar, unirea cu România, statul tuturor românilor.
Convocarea la Marea Adunare Populară de la Alba Iulia începea cu o propoziţie categorică: Istoria ne cheamă la fapte. Erau definite 12 categorii de delegaţi, de la episcopii români, la reprezentanţii muncitorimei organizate”, şi de la reprezentanţii societăţii culturale şi ai reuniunilor femeeşti”, la şcoli, studenţi şi garda naţională. Cei mai mulţi delegaţi, câte cinci, veneau din partea circumscripţiilor electorale. Toţi aveau aşa numitele credenţiale şi toată procedura a fost tratată cu stricteţe, numărul de delegaţi fiind stabilit la 1228. Toţi aceşti reprezentanţi ai românilor au decis, la Alba Iulia, acum un secol, să se unească, ei şi pământurile unde au locuit dintotdeauna, cu România.
Această rezoluţie a fost dusă la Bucureşti, regelui şi autorităţilor României, care au demarat procedurile legale de aprobare şi ratificare a unirii decise plebiscitar la Alba Iulia. La 13 decembrie 1918, la Bucureşti, este emis Decretul-regal cu privire la hotărârea Adunării Naţionale din Alba Iulia dar Legea pentru ratificarea Unirii Transilvaniei cu România a fost emisă un an mai târziu, după ce Congresul de pace de la Paris a aprobat aceste hotărâri populare. Primul articol are acelaşi conţinut în ambele documente: Ţinuturile cuprinse în hotarârea Adunarii Nationale din Alba Iulia de la 18 noiembrie (1 decembrie) 1918 sunt si rămân deapururea unite cu Regatul României.
Astfel, la 1 decembrie, în acest an, nu am marcat nici anexarea şi nici cotropirea vreunei provincii, nici naşterea României, nici măcar un secol de independenţă, ci pur şi simplu o sută de ani de când, la Alba Iulia, reprezentanţii românilor majoritari dintotdeauna au votat unirea cu România, un stat care exista deja, nu s-a format atunci, o ţară care a luptat alături de democraţiile ce au câştigat Primul Război Mondial. Anterior, reprezentanţii românilor din Bucovina şi, respectiv, Basarabia, votaseră, în adunări democratic constituite, unirea acestor privincii cu România. Astfel, la Alba Iulia, se încheie procesul prin care românii ce trăiseră, până atunci, sub imperiile multinaţionale de tristă amintire, îşi votau liber viitorul şi soarta, unirea cu țara mamă România”, după cum scrie în rezoluţia de la Alba Iulia, de acum un secol.
