Conflictul din Caucaz
Tinerii prezentatori de ştiri au avut, la început, mici probleme în a pronunţa acest nume cu sonorităţi ruso-sovietice: Nagorno-Karabah.
Adaugă ca sursă preferată în Google
Marius Tiţa, 11.10.2020, 11:30
Tinerii prezentatori de ştiri
au avut, la început, mici probleme în a pronunţa acest nume cu sonorităţi
ruso-sovietice: Nagorno-Karabah. Acum trei decenii, când Uniunea Sovietică se
chinuia să dispară, Nagorno-Karabah era o prezenţă obligatorie în buletinele de
ştiri din întreaga lume. Ulterior, a lansat moda conflictelor îngheţate. Regiunea a devenit titlu de conflict încă din 1988, când Uniunea Sovietică şi
întreaga sa politică oficială de prietenie între popoare, chiar şi cu forţa,
era încă în vigoare.
De fapt, conflictul între armenii creştini şi azerii
musulmani este mult mai vechi, din vremea când la Moscova domnea un ţar
adevărat. Perioada sovietelor a făcut din Armenia şi Azerbaidjan două dintre
cele 15 republici unionale, vecine şi cu multe probleme de convieţuire. Dar
azerii şi armenii mai trăiesc şi în alte două teritorii rămase în afara
statelor lor naţionale. Azerii au o republică autonomă, numită Nahicevan, care
aparţine Azerbaidjanului dar se află dincolo de Armenia, neavând nicio legătură
terestră sau punct comun cu Azerbaidjanul. În schimb, în Azerbaidjan este o
regiune cu populaţie dominant armeană, Nagorno-Karabah, care a avut un statut
de autonomie, în vremurile sovietice. A pierdut acest statut, în momentul descompunerii
URSS, iar armenii din regiune au proclamat independenţa separatistă în 1994.
În
25 de ani, situaţia internaţională a evoluat de o manieră excepţională astfel
că Nagorno-Karabah a rămas o pagină uitată a istoriei, îngheţată într-o
situaţie de facto, aşa cum au apărut multe în spaţiul fost sovietic. Deşi
retrasă din atenţia publică, problema Nagorno-Karabah a beneficiat de mai multe
iniţiative, proiecte şi negocieri.
În 2006, chiar la Bucureşti, cu ocazia unei
reuniuni la nivel înalt a Organizaţiei pentru Cooperare Economică în Marea
Neagră, preşedinţii celor două state în conflict, Armenia şi Azerbaidjan, s-au
întâlnit pentru negocieri asupra statutului regiunii Nagorno-Karabah. Dar, la
un moment dat, în acest an, ştirile despre COVID 19 au început să se amestece
cu cele despre reluarea unui vechi conflict armat într-o regiune cu nume greu
de pronunţat. Deşi de necrezut, într-adevăr, conflictul din Nagorno-Karabah a
fost reactivat, pe vechile baze şi principii, de parcă nu a încetase niciodată.
Probabil, tocmai această pauză, de un sfert de secol, ne-a făcut să credem că
pacea a revenit definitiv.
Sfârşitul lunii septembrie, însă, a adus adevărate
lupte între armatele celor două state, Armenia şi Azerbaidjan. Reactivarea
conflictului are o imagine perfect adusă la zi, cu un război informatic intens,
încât cu greu se poate spune care este realitatea. În plus, participă la
conflict, se pare că inclusiv prin implicare militară, cele două mari puteri care
de două-trei secole încearcă să îşi impună dominaţia în regiune.
Turcia şi
Rusia sunt actorii esenţiali ai secolului al XlX-lea dar şi a celui XXl, aflat
la început. Atât Moscova cât şi Ankara îşi propun să reînvie vechiile imperii,
cel ţarist, ortodox, şi cel otoman, musulman, punând în aplicare politici
externe deloc departe de vremurile trecute.
Pe lângă factorii militari şi
economici, ecuaţia actuală este dominată şi de influenţa religioasă, la fel de
divizată, după liniile contemporane. Imaginea actuală a conflictului
azero-armean numit generic Nagorno-Karabah este cea a unui conflict vechi care
nu este luat în serios dar care, la o radiografie atentă, arată toate
pericolele cu care se confruntă această regiune complicată.
