De ce demonstrăm?

În exterior, România apare ca o ţară coruptă cu demonstraţii masive împotriva distrugătorului flagel. În interior este o ţară divizată cu o linie groasă de tot, cu foarte puţină comunicare şi îngăduinţă între cele două tabere.

Marius Tiţa, 12.02.2017, 10:14

În exterior, România apare ca o ţară coruptă cu demonstraţii masive împotriva distrugătorului flagel. În interior este o ţară divizată cu o linie groasă de tot, cu foarte puţină comunicare şi îngăduinţă între cele două tabere. Motivele sunt masiv politice dar combatanţii sunt civili. Pe de o parte sunt cei de la Piaţa Victoriei, participanţi la o demonstraţie uriaşă, cu zeci dacă nu sute de mii de participanţi. Demonstraţia de la Piaţa Victoriei, exact în faţa sediului Guvernului României, a izbucnit cu forţă în noaptea în care guvernul a dat o ordonanţă de urgenţă care schimba Codul Penal în părţi de care ar fi putut beneficia liderii noii puteri, aleasă la 11 decembrie trecut.

Partidul Social Democrat, câştigătorul scrutinului de acum doar două luni, şi liderii săi sunt acuzaţi de corupţie gravă şi generalizată. S-a cerut retragerea ordonanţei respective, adoptată fără consultare publică, noaptea, cu câteva ore doar înainte de începerea sesiunii parlamentare, în dimineaţa zilei de 1 februarie. Demonstraţia din Bucureşti s-a extins în marile oraşe ale României, în special la Cluj, Timişoara, Iaşi, Braşov, Craiova astfel că, duminica trecută, se putea vorbi de sute de mii de oameni în stradă, protestând împotriva ordonanţei 13, a guvernului, a Partidului Social Democrat, a liderilor săi, mai ales a lui Liviu Dragnea, a Parlamentului, a politicienilor, a tuturor corupţilor.

Demonstraţiile din Piaţa Victoriei sunt foarte puternice şi foarte impresionante. De aproape se vede multă viaţă, tinereţe şi imaginaţie. Se poate vorbi deja de o istorie a acestei manifestări sociale, dominată de sloganurile pline de umor, strigate sau afişate, dar şi de elementele vizuale care o caracterizează, fotografiile deosebite sau jocurile de laser de pe clădirile ce mărginesc Piaţa.

Între timp s-au petrecut mai multe, ordonanţa cu pricina a fost retrasă de Guvern, Curtea Constituţională a respins reclamaţiile privind constituţionalitatea ordonanţei din 31 ianuarie, a căzut şi moţiunea de cenzură a opoziţiei iar preşedintele Klaus Iohannis s-a adresat Parlamentului. Activ împotriva PSD-ului, preşedintele a trecut în contul partidului de guvernământ responsabilitatea situaţiei create dar şi sarcina de a o rezolva.

Destul de tehnic, preşedintele a anunţat că retragerea orodnanţei, deja produsă la acel moment, şi demisia ministrului justiţiei, ce a avut loc peste două zile, ar fi prea puţin. În schimb, alegerile anticipate ar fi prea mult. Practic, între cele două limite nu a mai rămas decât demiterea premierului şi a guvernului. Discursul preşedintelui de marţea trecută a polarizat tabăra adversă care a decis să facă pasul ieşirii în stradă.

Acum avem şi o demonstraţie la Cotroceni, a celor care îl acuză pe preşedinte de nesocotirea rezultatelor alegerilor parlamentare de acum fix două luni, care au dat legislativul şi executivul PSD-ului, şi de implicare politică prea mare pentru o funcţie ce presupune echidistanţă şi intenţii de arbitru. Logistica demonstraţiilor din tabăra anti-prezidenţială este modestă dar se îmbunătăţeşte. În timp ce la demonstraţiile antiguvernamentale au participat şi oameni politici, chiar şi preşedintele Iohannis, cei care strigă pe trotuarul de la Cotroceni sunt oameni cărora nu le poţi asocia o imagine publică. Sloganurile lor nu au atâta imaginaţie tip internet ca la ceilalţi dar oamenii îşi spun adevărul lor.

De ceva timp, peste ambele demonstraţii s-a aşternut viscolul, ninsoarea şi gerul dar oamenii îşi continuă protestul. Au ieşit sute de mii de oameni în stradă, în Bucureşti, în aceste zile, dar undeva, în case, la căldură şi sub tirul televiziunilor şi al mecanismelor internetului, se află mult mai mulţi oameni. Unii regretând că nu se află alături de una dintre tabere, alţii respingându-i pe toţi.

Mai este şi un grup, poate cel mai mare, care suferă în tăcere privind divizarea groasă de care vorbeam şi care coboară adânc în societatea românească şi chiar în familii. Ei îşi amintesc că spaţiul de protest a românilor era Piaţa Universităţii, acolo unde nu se află nicio instituţie publică şi unde românii au venit să îl dea jos pe Ceauşescu, dictatorul comunist, să-şi conteste liderii ulteriori cu apucături dictatoriale sau să se bucure de victoria internaţională a vreunei echipe româneşti.