Drame actuale, drame centenare
Petrecerea, acum o sută de ani, a Primului război mondial ne oferă ocazia comemorării trecerii unui secol de la o serie de evenimente tragice sau de-a dreptul teribile.
Marius Tiţa, 25.04.2015, 07:34
Petrecerea, acum o sută de ani, a Primului război mondial ne oferă ocazia comemorării trecerii unui secol de la o serie de evenimente tragice sau de-a dreptul teribile.
Peste 3 ani, în 2018, ne vom aminti şi de evoluţiile pozitive, terminarea războiului, dispariţia imperiilor care au împins lumea la autodistrugere, apariţia statelor ce compun şi astăzi Europa. Deocamdată, am comemorat atentatul de la Sarajevo, care a slujit drept detonator al dominoului ce a antrenat lumea în prima conflagraţie mondială, declaraţii de război în rafală, mobilizări militare la nivel naţional şi invadarea unor state întregi de către imperii.
În octombrie trecut s-a împlinit un secol de la moartea primului rege al României, Carol l, după o domnie de aproape o jumătate de secol. A urmat la tron Ferdinand, cel care avea să devină Întregitorul României.
Acum o sută de ani, au fost folosite pentru prima dată armele chimice, acum o sută de ani aproximativ 1,5 milioane de armeni îşi pierdeau viaţa pe teritoriul Imperiului otoman, în cursul unor masacre, deportări, marşuri forţate.
Tot acum o sută de ani, mii de soldaţi stateau aruncaţi pe malul mării, sub faleza înaltă de la Galipoli, în Turcia şi atunci şi acum, luptând eroic pentru o cauză neclară.
Este multă istorie în evenimentele de acum o sută de ani şi în tot ce s-a întâmplat de atunci până în prezent. Uneori ne întrebăm dacă ştim tot adevărul despre acele timpuri şi despre cele întâmplate. Şi începem să ne întrebăm dacă înţelegem, acum, ce s-a întâmplat atunci. În cazul morţii armenilor din Imperiul otoman există încă o dispută pe termeni, pe încadrări, pe cifre. Dincolo de statistici există însă suferinţa umană, războiul ca o crimă legală, distrugerile ce străbat secolele şi întorc societatea omenească din drumul său firesc, spre progres, pace şi înţelegere.
La Galipoli, în Turcia, generaţiile de urmaşi ai celor ce au luptat atunci, de o parte sau de alta, stau acum de aceeaşi parte şi privesc spre trecutul plin de moarte dar şi spre viitorul speranţei coexistenţei paşnice. Sunt multe de învăţat din acţiunea de la Galipoli, din 1915, când australienii şi neo-zeelandezi au plecat să lupte pentru prima dată sub drapelul propriu, cu un colţ de Union Jack, drapelul britanic. Dincolo, armata turcă era condusă de Mustafa Kemal, viitorul Ataturk, liderul provindenţial al Turciei ce avea să meargă plin de curaj pe drumul modernităţii naţiunii sale. Operaţiunea de la Galipoli a început în aprilie 1915 dar a durat 8 luni, până în anul următor, 1916.
Primul război mondial ieşea din sfera confruntărilor clasice, aşa cum credeau că va fi cei care îl declanşaseră, şi lansa accelerat epoca războiaelor moderne, unde dezvoltarea tehnologică aducea o cutremurătoare eficienţă a maşinilor de ucis. Războaiele se duc pe arii tot mai mari, peste mări şi ţări, soldaţi de toate rasele şi culorile vin să moară pe câmpuri străine, în Europa. Marea Mediterană avea să joace un rol tot mai important în ecuaţia de putere din Europa şi aşa este şi în prezent. Acum însă, bătrânul continent este surprins de o surprinzătoare criză umanitară, cu valuri de imigranţi ce încearcă să ajungă pe coastele sale cu ambarcaţiuni supra-aglomerate.
Dincolo de Mediterană se află un adevărat cerc de foc de extremism islamic ce are ca scop distrugerea societăţii de tip occidental şi pentru care viaţa oamenilor, indiferent chiar de religie, nu are nicio valoare. Acolo, dincolo de Marea Mediterană oamenii sunt martirizaţi doar pentru că sunt creştini şi toate acestea doar dacă reprezintă un fapt divers. Până la reacţie, la acţiunea eficientă şi înţeleaptă a societăţii europene faţă de aceste situaţii, mai este mult timp. Poate secole, deşi istoria ne arată că nu am învăţat mare lucru din cele petrecute acum o sută de ani şi atunci încoace.
